Nicolae Negru // Noua ordine mondială

Semne diacritice

Rusia continuă să bombardeze, să terorizeze Ucraina, iar comunitatea internațională, NATO, SUA, UE, ONU, OSCE, Consiliul Europei, asistă neputincioase, nimeni nu îndrăznește să-i vină în ajutor, decât verbal, cu promisiunea unor livrări de armament, căci Putin amenință cu arma nucleară. Nu vă apropiați! - strigă el, ținând victima de gât, altfel veți suporta „consecințe nemaivăzute până acum”.

Un alt monstru

Cum s-a ajuns până aici? Cum s-a întâmplat că Europa a născut iarăși, după Hitler și Stalin, un alt monstru care își atacă vecinii pentru a schimba hotarele, care e dispus să declanșeze un nou război mondial, să calce tratatele și acordurile pe care le-a semnat, pentru a-și satisface poftele de „spațiu vital”, de „sferă de influență”, pentru a recupera „teritoriile Rusiei istorice”?

Una dintre cauze ar fi că Occidentul nu a conștientizat pe deplin pericolul imperialismului, al șovinismului rus, nenorocirile, milioanele de victime pe care le-a cauzat popoarelor vecine Rusia în setea ei nepotolită de „măreție”; teama firească a est-europenilor față de „vecinul răsăritean” era respinsă ca „rusofobie”, considerată drept o „prejudecată”, un reflex al trecutului.

Europa, Germania în special, a finanțat în acești ani industria militară a Rusiei, crezând naiv că relațiile economice și comerciale, dependența de petrolul și gazele rusești îi va îmblânzi, îi va „civiliza” pe imperialiștii ruși suferinzi după prăbușirea URSS, afectați grav de sindromul Versailles. Însă, pe măsură ce li se umplea punga, lor li se trezea spiritul revanșard, apetitul pentru teritoriile vecine, pe care le-au stăpânit cândva, nu dorința de a ridica nivelul de trai al rușilor. Nostalgiile, divagațiile „istorice”, naționaliste și revizioniste ale lui Putin erau privite ca un hobby nevinovat, liderii europeni îmbulzindu-se să se forografieze cu președintele rus.

Spre deosebire de est-europeni, vest-europenii tratau gazoductul Nord Stream 2 ca pe un „proiect comercial”, deși Putin nu ascundea că e vorba de un proiect geopolitic, antiucrainean în primul rând. Franța și Germania s-au opus intrării Ucrainei în NATO, pentru a nu provoca Rusia, crezând că Putin dorește „finlandizarea” (Macron) Ucrainei, când el de fapt dorea să o transforme într-un stat marionetă. Orice guvern ucrainean independent de Moscova îl provoca lui Putin dorința de a trimite armata. Dacă ar fi dispus de bani, el invada Ucraina în 2004, dar s-a limitat la otrăvirea lui Victor Iușcenko. De atunci începe să aplice Putin arma chimică, pentru a înlătura persoanele care îi stau în cale sau l-au „trădat”.

Putin, între rațional și irațional

După ce duminica trecută președintele rus a ordonat ca arsenalul nuclear al Rusiei să fie pus în stare de alertă, agențiile americane de inteligență au început să discute dacă președintele rus nu o fi pierdut contactul cu realitatea, conform The New York Times. Că el nu stă cu picioarele pe pământ a observat, după ocuparea Crimeii, și Angela Merkel (ceea ce nu a împiedicat-o să susțină construcția Nord Stream 2), dar acum unii experți cred că izolarea pe perioada pandemiei i-a afectat și mai mult simțul realității. Dacă până acum Putin acționa brutal, cu sânge rece, dar rațional, acum el acționează irațional.

James Clapper, fostul director al National Intelligence, a apreciat, într-un interviu pentru CNN, că, din punctul său de vedere, Putin este „dezechilibrat”. „Mă îngrijorează acuitatea și echilibrul său”, a afirmat Clapper. Și președintele Franței, Emmanuel Macron, le-a spus colaboratorilor săi, după vizita la Moscova, că Putin e diferit de cel pe care îl știa mai înainte, în 2019. Există însă și experți care consideră că Putin joacă în mod conștient rolul de „om nebun”.

În contextul discuțiilor despre sănătatea psihică a președintelui rus, este explicabilă atenția pe care i-au acordat-o în ultima vreme Biden, Macron, Scholz. Ei știau mai multe decât cei care credeau că lui Putin îi lipsește atenția omologilor săi. Așa se vorbește cu cineva care a pus cuțitul la gâtul unui ostatic sau e pe cale să arunce o bombă: calm, împăcuitor, încercând să-l trezești la realitate, să-l abați de la obsesiile și frustrările sale.

Condamnare, fără sancțiuni

În același context trebuie privită și decizia guvernării PAS de a nu se alătura sancțiunilor economice internaționale aplicate Rusiei, decizie care a stârnit unele dezamăgiri în interior, dar au fost întâmpinate cu înțelegere la București, Bruxelles și Washington. Într-adevăr, decizia nu are a face cu neutralitatea (Elveția neutră aplică sancțiunile) și nu elimină riscul unor reacții iraționale din partea Rusiei, dar Maia Sandu speră, probabil, ca, cel puțin, să nu i se atribuie responsabilitatea pentru eventualele acțiuni dușmănoase întreprinse de Moscova împotriva Republicii Moldova. Vorbind mai pe șleau, autoritățile încearcă să preîntâmpine suspendarea livrărilor de gaze naturale sau măcar atacul cu rachete asupra Aeroportului Internațional de la Chișinău, de exemplu. Va reuși sau nu, e o altă discuție. Trebuie însă făcută distincția dintre ceea ce poți să spui aflându-te în opoziție și ceea ce poți să faci ajungând la putere.

Impactul sancțiunilor noastre sunt pentru Rusia ca și nule, mai provocatoare este semnarea cererii de aderare a Republicii Moldova la UE. Important este aspectul simbolic, numirea lucrurilor pe nume. Din acest unghi de vedere, putem considera că Guvernul stă pe poziții demne: Republica Moldova a votat, împreună cu marea majoritate a statelor membre ale ONU, rezoluția care condamnă Rusia și cere încetarea războiului, retragerea imediată și necondiționată a trupelor ruse de pe teritoriul Ucrainei.

Buricul american și ONG-ul european

Putin a făcut țăndări dreptul și normele internaționale. Problema pentru Biden, Johnson, Macron, Scholz... (în ordine alfabetică) se pune astăzi astfel: să-i dea peste mână „dezechilibratului”, riscând declanșarea unui nou război mondial - nuclear, de data aceasta, sau să încerce, pe diferite căi, să-i aujute pe ucraineni să reziste în fața armatei ruse, oprind marșul tancurilor rusești spre vest.

Din 2014 până în 2022, ucrainenii puteau fi ajutați mult mai mult în fața iminentei agresiuni rusești. Dar SUA s-a concentrat, o perioadă, pe propriul buric („America first”), iar UE, sub ghidaj germano-francez, se comporta mai curând ca un ONG, ignorând geopolitica și pericolul estic. De ce pachetul de sancțiuni aplicat acum nu a fost aplicat după ocuparea Crimeii? Dacă ne amintim că, cu câteva săptămâni în urmă, știind deja despre planurile lui Putin de a ataca Ucraina, Germania le propunea ucrainenilor căști în loc de arme, ne putem da seama de principialitatea, perspicacitatea și nivelul gândirii strategice la politicienii europeni.

Ucraina a fost sacrificată și fiindcă Europei, deprinsă cu confortul, îi displăcea profund ideea să renunțe la gazele furnizate de „Gazprom”, lăsându-se înșelată lejer. Acum Rusia și-a găsit un alt „protector”, cu ajutorul căruia, crede ea, va sparge cercul sancțiunilor și al izolării internaționale. E Măreața Chină, care s-a abțiunut să condamne Măreața Rusie în cadrul ONU, sperând, la rândul ei, probabil, că Rusia îi va fi de folos în viitor. O mână (supraputernică) spală pe alta, asta e noua ordine mondială care ni se arată la orizont.