Nicolae Negru // Maia Sandu, în fața carierei sale politice

Semne diacritice

Dodon amenință din nou că va elimina „limba română” și „Istoria Românilor” din programa școlară, dar nu acum, ci când va veni momentul potrivit, când va putea lovi cu maxim efect. Acum ține „paloșul” în teacă, pândește, nu face mișcări bruște, ca să nu declanșeze cumva vreo criză politică, dar nu a uitat de „limba moldovenească” și „Istoria Moldovei”, spune el.

(Iată o diferență majoră, esențială, dintre Voronin și Dodon, dacă v-ați gândit vreodată să-i comparați: venind la putere pe un val înalt al sprijinului popular, Voronin a avut bunul-simț să nu atace limba română, înțelegând că nu poți fi președinte normal ignorând concluziile lingviștilor, trecând peste pozițiile academicienilor, scriitorilor, ale intelectualității în general, el a dovedit că există lucruri cu care nu se poate specula în scopuri politice. Dodon n-are nicio fărâmă de bun-simț, e dispus să trădeze orice, e fals, inautentic, se comportă ca o bombă cu ceas, nu om de stat.)

Dodon minte, nu de criză politică se teme el, ci de faptul că va supăra Bucureștiul și se vor stopa proiectele sociale pe care le finanțează România în Republica Moldova, iar aceasta îi poate pune în pericol realegerea în funcția de președinte. El își dorește din tot sufletul un alt mandat prezidențial, puterea e un drog pentru el și nu ar ceda-o așa de ușor, cum a făcut-o Maia Sandu.

Despre Maia Sandu e de fapt comentariul nostru de azi, despre dezechilibrul pe care l-a lăsat în urma ei, după plecarea intempestivă și neclară, până la capăt, de la guvernare. Toate pârghiile puterii au rămas în mâna lui Dodon, în urma compromisurilor pe care le-a făcut ea și blocul ACUM în fața președintelui socialist avid de putere.

Unii consideră că e vorba despre o manevră tactică din partea liderei PAS, că ea s-a retras pentru a ocupa o poziție mai bună în viitoarea bătălie electorală și Maia Sandu pare să încurajeze o astfel de opinie, promițând o revanșă în campania prezidențială. Chiar crede ea că demisia din funcția de premier o avantajează în perspectiva bătăliei electorale pentru președinție?

Ar comite o eroare dublă. Prima e că ar demonstra că nu-i pasă de interesele Republicii Moldova sau că nu vede în Dodon și guvernarea socialistă un pericol pentru democrație și cursul european, pentru suveranitatea și statul de drept. A doilea e că, într-o republică parlamentară, premierul are șanse mai bune decât un lider de partid să câștige simpatia cetățenilor și, prin urmare, să ajungă președinte.

Dacă și-ar fi dorit să rămână premier, să apere interesele cetățenilor, Maia Sandu rămânea. Pentru aceasta trebuia să discute cu Pavel Filip, dar ea a preferat să plece, lăsându-i toată puterea lui Dodon, decât să se „compromită” negociind cu PD. (Comportamentul deputaților PD e o altă temă.)

Dodon nu a avut asemenea „scrupule”, declarându-se preocupat în primul rând de menținerea Republicii Moldova pe linia de plutire. Astfel, el a câștigat în fața Maiei Sandu, căreia i se poate reproșa că nu-i pasă decât de imaginea ei. După ce s-a aliat cu Dodon, refuzul de a discuta cu Filip pare, oricum l-ai ambala, amestecat cu aroganță. Să sperăm că nu e și o desprindere de pământ, de realitate.

Dacă vrea să învingă în alegerile prezidențiale, Maia Sandu trebuie să devină politician preocupat nu de propria imagine, nu de puritatea chipului său politic, ci de soarta și demnitatea Republicii Moldova, pe care o terfelește zilnic Dodon. Iar pentru aceasta trebuie să preia din nou puterea.