Nicolae Negru // Încă o dată despre unioniștii care nu se pot uni

Semne diacritice

Pe 27 martie, în ziua când am sărbătorit (sau ar fi trebuit să sărbătorim) Unirea Basarabiei cu România, și-a anunțat apariția o nouă formațiune politică - Partidul Reîntregirii Naționale „Acasă”, ce își propune „să unească sub un singur tricolor pe toți cei cu inima română” și să constituie un „pol politic românesc”.

Sare în ochi faptul că majoritatea reprezentanților noului partid sunt cei care acum aproape șase ani, pe 27 noiembrie 2018, anunțau crearea Convenției Euro-Unioniste, cu scopul de a „consolida forțele unioniste și de a merge pe o listă unică la alegerile parlamentate” din 2019. Dar nu au reușit. Nu au reușit nici în 2019, nici în alegerile anticipate din 2021, căci partidele unioniste voiau să testeze de sine stătător preferințele românilor din Republica Moldova. Rezultatele nu au fost prea măgulitoare pentru ele.

Acum, autorii Convenției au decis să se adreseze direct alegătorilor. În același timp, din declarațiile liderilor PRN „Acasă” rezultă că obiectivul de a-i determina pe liderii formațiunilor unioniste să meargă cu o listă comună în viitoarele alegeri nu este abandonat cu totul. Potrivit președintelui noului partid, Valentin Dolganiuc, scopul formațiunii „nu este de a se aventura în bătăliile electorale” și speranța creării unui „pol românesc”, pe care îl vede constituit din (alte) „entități politice și civice”, rămâne vie. Totuși, de ce se crede că de data aceasta vor reuși să-i convingă pe liderii unioniști să se unească și că rezultatele vor fi diferite, dacă se va aplica aceeași tactică?

Societatea nu pare să fi reacționat cu entuziasm la crearea unui nou partid unionist, care de fapt nu vine cu nimic nou, vorbind despre Unire la nivel declarativ, ca și cele precedente, fără să prezinte un plan concret de reUnire. Un plan care să reflecte realitatea, competența și aptitudinile strategice ale liderilor „Acasă”. A spune „nu credem în poveștile de Unire în cadrul Uniunii Europene” e prea puțin pentru a convinge alegătorii unioniști.

Din declarațiile de până acum ce se fac în spațiul public despre Unire, ar ieși că e vorba de un lucru simplu, că e floare la ureche să reunești Republica Moldova cu România și faptul că aceasta nu s-a realizat a depins doar de guvernanții de la Chișinău, de nedorința lor. Unii ajung până la aceea că adresează public pretenții către Maia Sandu, ca ea să emită un decret de Unire. Dacă nu e ignoranță, diletantism, e un act provocator grosolan.

Sigur, ca și nemții, românii au dreptul să se reunească. Dar și reunirea nemților, trebuie să știm, nu a fost atât de simplă precum pare. Până și nemții au ținut cont de conjunctura geopolitică - existau rivalități istorice, temeri ale unor vecini față de perspectiva unei Germanii „mari”. Liderul de atunci Helmut Kohl nu a pus în funcție Bundeswherul, ci diplomația ale cărei eforturi s-au reflectat în tratatul Uniunii Europene, cunoscut ca tratatul de la Maastricht, în 1992. S-a lucrat mult „în culise”, până aliații Germaniei au acceptat ceea ce Gorbaciov era dispus să cedeze.

Niște probleme geopolitice serioase are de rezolvat și diplomația românească, și cea de la București, și cea de la Chișinău. Ar fi fost un eveniment de rezonanță crearea unui nou partid unionist ce se vrea un pol de putere, dacă acesta ar fi prezentat un plan de reîntregire națională (discutat și cu Bucureștiul), conținând răspuns și la una dintre cele mai serioase chestiuni de pe continentul nostru: ce facem cu Transnistria? O abandonăm cum zice Băsescu și „băsiștii”? Să presupunem că Rusia va fi de acord, își va consolida acolo baza militară, dar ce va spune Ucraina? Cum va reacționa UE, NATO? Creăm un nou Kaliningrad? Îi cedăm Rusiei și Tighina sau luptăm pentru ea cu arma în mână? Ca să fie credibili, cei care vorbesc despre reUnirea imediată trebuie să vină cu soluții și acțiuni clare, bine gândite, nu doar cu cifre de cheltuieli, căci reîntregirea nu înseamnă doar cheltuieli.

Să sperăm că expresia „poveștile de Unire în cadrul UE” e doar o metaforă nereușită și PRN „Acasă” nu are de gând să pună piedici actualei guvernări în procesul de integrare europeană. Fiindcă integrarea europeană este și integrarea cu România. Nicio guvernare nu a făcut până acum pentru Unire cât a făcut PAS. Și nu vorbim doar despre independența energetică. Dacă noi, unioniștii, nu avem până acum un plan de reîntregire, nu avem dreptul moral să vorbim depreciativ despre aderarea la UE, să le punem piedici celora care mișcă lucrurile în această direcție.

Să ne amintim că, în anii cei mai critici, despre Unire vorbea cel mai tare un individ despre care acum se știe că are un plămân rus și angajament față de statul rus. Mi se pare ciudat că oameni care au răbdat cu „stoicism” peste 30 de ani fără să spună un cuvânt despre Unire – nu mă refer la liderii noului partid – azi ne dau lecții de reUnire și se pronunță disprețuitor la adresa UE și asupra procesului de integrare europeană, încercând să semene discordie între unioniști și europeniști. Aceștia fie sunt agenți ai Moscovei, fie niște idioți utili. Liderii PRN „Acasă” ar trebui să-i țină la distanță.