Fondul fără forme

Semne diacritice

Iniţiativa de exprimare a neîncrederii față de Guvern se examinează după 3 zile de la data prezentării în Parlament, se spune în Constituție (art 106 (2)), iar conform Regulamentului Parlamentului (art 117 (1) „moţiunea de cenzură asupra activităţii Guvernului se supune dezbaterii în prima zi de şedinţă plenară a săptămînii următoare datei depunerii”.

Prin urmare, pare să aibă dreptate opoziția că nu era obligator ca moțiunea de cenzură semnată de deputații PSRM, PCRM, PLDM să fie examintă la 3 octombrie, zi de luni, când deputații își programează „lucrul cu alegătorii (zi de audienţă, deplasări în teritoriu)”. Joi, 6 octombrie, era „prima zi de ședință plenară a săptămânii următoare datei depunerii” moțiunii de cenzură.

Opoziția a dorit în mod legitim o dezbatere în Parlament în chestiunea convertirii în datorie de stat a garanțiilor acordate BNM de către guvernele Leancă și Gaburici în sumă de peste 13,5 miliarde de lei pentru creditarea a trei bănci falimentare (BEM, Banca Socială și Unibank), iar puterea, în loc să profite pentru a explica încă o dată cetățenilor motivația și consecințele deciziei sale, s-a opus acestei intenții, într-un mod deloc elegant, trișând. Un înalt consiliu de deputați punând la cale niște găinării (nu ne referim la decizia majorității de a boicota ședința, care e un demers politic acceptabil) e la înălțimea potrivită unui stat din al cărui buzunar se scot ziua-n amiaza mare miliarde de lei.

Sigur, având la dispoziția sa majoritatea deputaților din Parlament, „coordonatorul executiv” își poate permite orice manevră, dar nu călcând „regulele de joc” prestabilite, nu compromițând legea, statul de drept și democrația. Respectarea normelor procedurale nu este o chestiune formală, peste care se poate trece cu ușurință, ci una de principiu, de esență. Este cazul când forma determină și reflectă conținutul, altfel adoptarea Regulamentului Parlamentului nu ar avea rost. Fondul fără forma corespunzătoare este o pretenție.

După spaima pe care a tras-o la 20 ianuarie, când protestatarii au intrat în sediul Parlamentului (iată de alfel încă o diferență între moldoveni și islandezii, care nu și-au permis să intre în Althing), era de așteptat ca Plahotniuc să ia măsuri de evitare a unei asemenea situații. Dodon, Usatâi și Năstase își chemau simpatizanții în fața Parlamentului și nu exista nicio garanție că aceștia nu vor repeta „isparava” din seara învestirii Guvernului Filip. Cu toatea acestea, fentarea legii este o cale riscantă de asigurare a ordinii publice. Relativismul legal, disprețul față de lege este un băț cu două capete, putând fi folosit și mai abitir de opoziție, decât de putere.

Ce poate fi mai urât, mai sfidător, mai nociv decât niște legislatori scuipând pe propriile legi? Impresia e cu atât mai urâtă, cu cât conducerea Parlamentului nici măcăr nu s-a deranjat să-și motiveze ignorarea propriului Regulament, lăsând loc de speculații. Deși poate părea cuiva un subiect minor, modul cum a procedat majoritatea parlamentară în chestiunea moțiunii de cenzură reflectă un viciu congenital al democrației noastre: legile, regulile, normele, procedurile se aplică selectiv, după hatârul puterii.

În mod evident, rigoarea etică, deontologică nu e punctul forte al politicienilor noștri și nu e de mirare că El Coordonatore se apucă să asigure „stabilitate” și să salveze cursul european apelând la aceeași „practică” mai veche de a se considera mai presus de orice lege. Ne-am întreba dacă nu cumva i se pare normal lucrul acesta, dar ar fi o întrebare retorică.