Nicolae Negru // Două independențe

Semne diacritice

În 30 de ani de tranziție haotică, scăpată de sub control, care i-a îmbogățit enorm pe puțini și i-a sărăcit catastrofal pe cei mulți, în societate s-a cam pierdut adevărata semnificație și importanță a zilei de 27 august 1991. Președinții României, Poloniei, Ucrainei vin la Chișinău să ni le reamintească prin prezența lor la festivitățile de vineri.

Momentul deraierii

Unde s-a greșit, în ce moment a deraiat trenul independenței noastre, care își luase avânt la începutul anilor 90, a fost sau nu posibilă evitarea falimentului? Trebuie să pornim de la faptul că independența proclamată de Parlament în 1991 și independența stipulată în Constituția adoptată de același corp legislativ, în 1994, există o diferență esențială: ele sunt emanații a două state diferite, sub aceeași denumire. În Declarația de Independență se anunța fondarea unui al doilea stat românesc („Republica Română Moldova”, vă mai amintiți de ea?), care rejecta proiectul ruso-sovietic de creare în spațiul pruto-nistrean a unui popor nou, diferit de cel român, cu propria limbă „independentă de limba română” și își propunea drept obiectiv corectarea nedreptății istorice comise prin înțelegerea secretă dintre Uniunea Sovietică și Germania hitleristă, cunoscută ca pactul Molotov-Riebbentrop. Statul „suveran și independent” de după Constituția din 1994 era pus pe fundamentul ideologic al RSSM, ignorându-se Declarația de Independență. Articolul 13 din Constituție nu lasă dubii în acest sens.

Între 1991 și 1994 se produsese, cu implicarea Moscovei, a armatei a 14-a, o restaurație. Dacă la 27 august 1991 a fost proclmată Independența față de Rusia, nu și față de România, cu care împărțim același „SPAȚIU ISTORIC ȘI ETNIC”, independența de după 1994 viza de fapt doar România, nu și Rusia, Republica Moldova fiind deja parte a CSI.

Ziua (falsă) a Republicii

Voronin, liderul Partidului Comuniștilor restaurat, care a câștigat alegerile parlamenatre în 2001 promițând aderarea la Uniunea Rusia-Belarus, a anulat sărbătorirea Zilei Independenței, rebotezând-o în Ziua Republicii, fiindcă independența le amintea moldovenilor și lumii despre separarea de Rusia. Așa că, deloc întâmplător, Declarația de Independență, aflată în safeul Parlamentului, va arde în perioada protestelor din 7 aprilie 20O9. Cazul a rămas neinvestigat, Procuratura Generală nu a manifestat niciun interes față de crima incendierii certificatului de naștere al statului nostru, dar, dacă se va shimba situația, complicitatea lui Voronin ar fi prima ipoteză de cercetat.

Alianța pentru Integrarea Europeană a restabilit parțial, de facto, nu și de jure, independența cu sensul ei din 1991. Prin decizia Curții Constituționale din 5 decembrie 2013, s-a stabilit că „textul Declaraţiei de Independenţă prevalează în raport cu textul Constituţiei” și face parte din „blocul de constituționalitate” a Republicii Moldova.

Rusia a lovit puternic cu bâta economică (i-a pus în mișcare și pe găgăuzi) și înainte de semnarea, și după intrarea în vigoare a Acordului de asociere cu UE, calmându-se un pic după ce a înțeles (sau s-a înțeles?) că ușa UE rămâne închisă pentru vecinii din Parteneriatul Estic. Prin intermediul PSRM, finanțat de Moscova, s-a reușit până acum blocarea proiectelor de infrastructură care să conecteze Republica Moldova cu România și UE.

Tendințe noi

Cu toate astea, unele schimbări din societatea noastră determină Moscova să-și regândească politica față de Republica Moldova. Moldovenismul prorus pierde teren în favoarea românismului și europenismului (nu fără efortul României, al UE și SUA). În același timp, după cum au arătat ultimile alegeri prezidențiale și parlamentare, o parte din alegătorii rusofoni au trecut în tabăra proeuropeană. Chiar dacă ponderea acestora e încă mică, de doar circa 15 la sută, tendința în sine ar putea să anticipeze o înfrângere geopolitică pentru Rusia între Prut și Nistru. Posibil Moscova să încerce să preîntâmpine eșecul, împingând Transnistria în brațele Republicii Moldova.

Recent Putin vorbea despre etnogeneza ucrainenilor, care din punctul lui de vedere sunt parte a poporului rus. Dar ce ar spune el despre moldoveni și români? De ce Rusia vede paiul în ochiul vecinului și nu vede bârna din ochiul său? Când se va dezice de politica imperială, expansionistă și va recunoaște faptul că pe ambele maluri ale Prutului, dar și ale Nistrului trăiește același popor român, lăsându-l să-și decidă soarta independent, democratic? Nu mai are încredere în minoritățile-„ancore” ale statalității?

Anume despre aceasta e Ziua Independenței, despre dreptul nostru de a ne hotărî soarta de sine stătător, fără niciun amestec din afară. Până acum nu am reușit să ne folosim de acest drept.