Domnica Manole trebuie lăsată în pace

Semne diacritice // Cu excepția că lezează amorul propriu al președintelui și membrilor CEC, încalcă decizia Domnicăi Manole drepturile și libertățile cuiva, subminează statalitatea?

El Coordonatore nu-și poate stăpâni reflexele sau Procuratura Generală demonstrează exces de zel, pentru a ne convinge că, odată cu plecarea lui Corneliu Gurin, nu mai reacționează selectiv la abuz și încălcarea legii?

Mă refer la cazul judecătoarei Domnica Manole, împotriva căreia a fost pornită urmărirea penală, după ce ea a obligat Comisia Electorală Centrală să organizeze referendumul de modificare a Constituției, luând în calcul cele peste 400 de mii de semnături strânse de Platforma Civică „Demnitate și Adevăr”, ignorând neîndeplinirea condiției constituționale cu privire la numărul de cel puțin jumătate de unități administrativ-teritoriale (raioane) din care trebuie să provină semnăturile în sprijinul iniţiativei respective și cel puțin 20 000 de semnături în fiecare din raioanele menționate.

Magistrata a considerat că numărul impunător de semnături o scutește de a mai ține cont și de proveniența acestora din punct de vedere geografic, dar și de faptul că își depășește împuternicirile, pronunțându-se într-un domeniu care ține exclusiv de competența Comisiei Electorale Centrale și a Curții Constituționale. „Nu am făcut decât să aplic legea în conformitate cu conștiința mea și interesele țării. Și acum sunt convinsă că legea e de partea celor 400 de mii de cetățeni care au semnat pentru organizarea referendumului”, a declarat Domnica Manole, citată de Ziarul NAȚIONAL.

Chiar dacă fraza cu „interesele țării” poate părea neprofesionistă, demagogică, deducțiile judecătoarei nu sunt lipsite de o anumită logică. Într-adevăr, articolul respectiv din Constituție - 141 (1) - nu este tocmai coerent, fiind adoptat în perioada când Republica Moldova era împărțită în județe, stipulând în prima parte că pentru inițierea referendumului sunt necesare „doar” 200 000 de semnături. Ținând cont că la alegerile parlamentare din 2014 au participat 1 649 402 persoane, numărul de semnături adunate în susținerea referendumului de revizuire a Constituției – 406 mii – este impresionant, rezultă că un sfert dintre alegătorii activi și-au depus semnătura pentru referendum! – și faptul că judecătoarea a decis în favoarea lor să fie unul penal, o crimă?

Cu excepția că lezează amorul propriu al președintelui și membrilor CEC, încalcă decizia Domnicăi Manole drepturile și libertățile cuiva, măcar a unei singure persoane, subminează ordinea publică, statalitatea? Atâta timp cât verdictul îi aparține exclusiv, asumat din punct de vedere profesional, e mai curând o eroare, un deficit de competență, o posibilă consecință a unui puseu romantic necontrolat, a unui sentiment de solidaritate cu protestatarii împotriva regimului oligarhic. Numai dacă există dovezi că judecătoarea a executat comanda cuiva, că a comunicat în secret, informal, cu reprezentanți ai Partidului „Demnitate și Adevăr” poate fi justificată intenția procurorilor de a o cerceta penal.

Așa cum arată lucrurile azi, acțiunea lor seamănă cu un atac cinic, sfidător la independența unui judecător care a „îndrăznit” să procedeze „în conformitate cu conștiința” sa. Iar cotrobăind de zor prin „dulapurile” ei, jurnaliștii și bloggerii puterii nu fac decât să întărească această impresie.

Procuratura Generală dă asigurări că ancheta va fi „una obiectivă şi pe măsură transparentă, astfel încât să nu existe loc pentru interpretări eronate sau speculaţii, inclusiv de ordin politic”, dar cine mai are încredere în spusele acestei instituții compromise? Răul a fost făcut, cu concursul Consiliului Superior al Magistraturii, care a turnat doar gaz pe focul neîncrederii dezbătând cazul Domnicăi Manole cu ușile închise.

Faptul că până și judecătorii din România s-au solidarizat cu cei de la Curtea de Apel din Chișinău și cu un șir de ONG-uri în sprijinul judecătoarei hărțuite e un indiciu că s-a trecut peste o linie de netrecut. Independența judecătorului este o „vacă sfântă”, condiția sine qua non a ceea ce se numește justiție. Fără independență, justiția trebuie să se numească altfel.