AUDIO // Organele de drept, pe urmele celor care au promovat SONDAJE manipulatorii înaintea alegerilor parlamentare: „S-a acționat concertat, la solicitarea unei forțe politice, iar pentru asta au primit remunerații provenite din surse ilicite”
2472
Organele de drept efectuează astăzi, 19 septembrie, percheziții în capitală într-un amplu dosar penal pornit în baza unor bănuieli rezonabile de finanțare ilegală a partidelor politice, spălare de bani și corupere electorală în circumstanțe agravante. Ancheta vizează activitățile ilicite ale unui grup de persoane, care sunt antrenate, contra cost, în activități de dezinformare și manipulare a opiniei, în interesul unor formațiuni politice.
Potrivit Centrului Național Anticorupție (CNA), s-a constatat că persoanele ar fi acționat concertat, la solicitarea unei forțe politice, în vederea manipulării opiniei publice prin diverse sondaje. Pentru asta primit remunerații provenite din surse ilicite. „În scopul realizării sarcinii, grupul recruta alte persoane pe care le remunera din surse nedeclarate, acestea având rolul de a colecta informații în baza unor anchete privind preferințele alegătorilor pentru anumite partide politice”, subliniază CNA.
În aceeași cauză sunt documentate acțiunile ilicite desfășurate în perioada premergătoare alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025, manifestate prin recrutarea alegătorilor și/sau a susținătorilor cărora li s-ar fi promis bani, bunuri, servicii sau alte foloase pentru a-i determina să-și exercite drepturile electorale într-un anumit mod și să susțină o anumită formațiune politică.
CNA a documentat în detaliu tranzacțiile cu mijloace bănești între membrii grupului, fixând acțiuni de transmitere a banilor în diverse valute.
Persoanele vizate în acțiunile de astăzi vor fi cercetate în stare de libertate.
04.11.2026
09:29
04.11.2026
09:22
04.11.2026
07:29
04.11.2026
06:54
04.11.2026
05:58
04.11.2026
05:52
04.11.2026
05:10
04.11.2026
04:54
04.11.2026
03:25
04.11.2026
03:01
04.11.2026
02:57
04.11.2026
02:34
04.11.2026
07:29
04.11.2026
06:54
04.11.2026
05:58
04.11.2026
05:52
04.11.2026
05:10
04.11.2026
04:54
04.11.2026
03:25
04.11.2026
03:01
04.11.2026
02:57
04.11.2026
02:34
04.11.2026
02:17
04.11.2026
00:58
03.11.2026
22:16
03.11.2026
21:38
03.11.2026
20:43
03.11.2026
20:08
03.11.2026
19:42
03.11.2026
19:38
03.11.2026
19:08
03.11.2026
18:54
03.11.2026
18:52
03.11.2026
18:44
03.11.2026
18:37
03.11.2026
18:26
03.11.2026
18:16
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
















