De ce se enervează Ghimpu și cum ar putea să se calmeze
4767
Semne diacritice
Mihai Ghimpu se enervează, își pierde echilibrul din cauza PLDM, pe el îl supără faptul că Valeriu Streleț nu ia deciziile de sine stătător, ci apelează la Consiliul Politic al formațiunii.
„Am impresia că la noi toți cetățenii din Moldova trebuie să trăiască cum decide Consiliul Politic PLDM”, se revoltă liderul PL. El îi suspectează pe liberal-democrați de tărăgănare intenționată a negocierilor, pentru a provoca alegeri anticipate. Consiliul Politic al PLDM se întrunește vineri pentru a decide dacă acceptă ca viitorul candidat la funcția de prim-ministru să fie propus de alt partid.
Și dl Leancă manifestă un pic de nerăbdare vorbind despre poziția foștilor colegi de partid, dar, ca diplomat antrenat, el își stăpânește mai bine emoțiile decât Ghimpu, care nu alege expresiile. Deși, ieri, declara că nu va participa la o majoritate parlamentară fără liberal-democrați, azi, liderul liberal insinuează că aceștia ar fi „cu pufușor pe botișor” și nu le va permite să pună în pericol „cursul european”.
Nota bene, nici unul, nici altul, nu s-au arătat deranjați de intențiile PD de a demite guvernul precedent, fără vreun motiv serios, nu au constatat cel puțin o carență de logică: să-l demiți pe Streleț pentru neîncredere, ca, imediat după aceasta, să-l inviți la masa negocierilor pentru formarea unui nou guvern. Dacă Ghimpu a păstrat o aparentă „neutralitate”, care era evident în folosul PD, Leancă a dat dovadă de zel, el a pus umărul, s-a solidarizat demagogic cu răsturnarea unui guvern funcțional, în prag de iarnă, înainte de semnarea unui acord important cu FMI, pentru că acesta nu ar fi avut un... plan anticriză.
Și astăzi, Ghimpu se situează de partea PD, considerând că democraților le revine dreptul la prima opțiune, pentru că fracțiunea parlamentară a PD e mai numeroasă decât a PLDM, deși, formal, ambele fracțiuni numără 19 deputați. Constituind o „platformă social-democrată” cu participarea a 14 transfugi din PCRM, unul din PSRM și unul din PLDM, liderul formal al PD, Marian Lupu, declară că este mandatat să vorbească în numele a 35 de deputați, și că, „din toate punctele de vedere, PDM este plasat pe poziția să preia funcția de premier”.
PLDM consideră însă că doar rezultatele alegerilor parlamentare sunt reperele corecte ale ponderii unui partid sau altui și nu are de gând să cedeze întâietatea PD-ului. „Pentru noi este principial important ca nu Partidul Democrat să desemneze candidatul pentru funcția de prim-ministru”, a declarat președintele interimar al Partidului Liberal Democrat, Valeriu Streleț, pentru „Europa Liberă”, subliniind că PD și-a subordonat deja mai multe instituții ale statului, inclusiv „Procuratura, Centrul Național Anticorupție, elemente ale sistemului judecătoresc”, și în cazul în care „ar avea și funcția de prim-ministru, atunci avem temeiuri rezonabile de a considera că obiectivul principal va fi subordonarea totală și a guvernului”.
Nu sunt argumente de neglijat. Analizând retrospectiv acțiunile PD, începând cu demiterea Guvernului Streleț, vedem tendința clară, obsesivă a PD de a crea, prin mijloace obscure, prin atragerea unor deputați din alte fracțiuni, o „realitate nouă”, care să-i permită să obțină ceea ce nu a putut obține în alegerile parlamentare: funcția de prim-ministru. De altfel, temerea că această nouă „realitate” se obține cu ajutorul banilor nu o împărtășesc doar liberal-democrații.
„Structura Parlamentului este expresia votului cetățenilor dat la alegerile parlamentare. Orice majoritate parlamentară creată după alegeri trebuie suspectată de corupție pentru că este una tranzacționistă și de acest caz trebuie, în mod prioritar, să se ocupe instituțiile anticorupție. O spun cu voce tare mai mulți experți locali și internaționali. Acest aranjament e un precedent foarte periculos. Asta înseamnă că oricine care are bani mulți își poate cumpăra o majoritate parlamentară (!) Care să voteze ceea ce îi trebuie. Să nu uităm că prin Moldova au fost spălate în ultimii doi ani peste 20 de miliarde de dolari proveniți din Rusia. Că miliardul (se pare că nu e numai unul) furat din băncile moldovenești a ajuns undeva și va fi sau este folosit în anumite interese”, scrie Cornelia Cozonac, directorul Centrului pentru Jurnalismul de Investigație, pe site-ul anticorupție.md.
Liderul PLDM se referă și la principiul continuității, „din motiv că, după trei luni de funcționare a unui guvern, neavând nici un fel de alegeri parlamentare, acest guvern a fost demis” și, „odată ce ei afirmă că au nevoie de noi la guvernare, noi urmează să desemnăm candidatul care ar putea crea un guvern care să aducă soluții”.
Și alți reprezentanți ai liberal-democraților împărtășesc acest punct de vedere și e puțin probabil ca membrii Consiliului Politic Național al PLDM să adopte o altă poziție. În această situație, enervarea lui Ghimpu (și a lui Leancă), jocul lor de partea PD, nu e de niciun folos. Ei trebuie să ocupe o poziție neutră, să fie echidistanți și să propună o soluție de compromis. Și aceasta există: funcția prim-ministrului să nu aparțină nici PLDM, nici PD. Candidatul să fie identificat, așa cum prevede și Constituția, de către președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti.
Altfel, PL va „salva cursul european” împreună cu transfugii comuniști. Iar lupul, se știe, părul își schimbă, iar năravul ba.
13.08.2025
11:00
1896
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3093
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
66494
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
42049
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
25224
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
25504
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
26193
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
26521
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
26973
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
26720
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
26640
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
26564
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
19.12.2025
16:04
150
Un petrolier al "flotei fantomă" ruse, lovit de drone ucrainene în Marea Mediterană, într-o operațiune specială uimitoare a SBU
19.12.2025
14:55
291
BERD investește 150 de milioane de euro în modernizarea drumurilor din Moldova, facilitând legătura cu Uniunea Europeană
19.12.2025
14:06
260
România devine primul membru asociat al Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare al OCDE, marcând o evoluție semnificativă în oferirea de sprijin internațional
19.12.2025
13:58
346
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
19.12.2025
13:55
302
Vești BUNE pentru șeferii din R. Moldova: Motorina coboară sub pragul de 19 lei/litru, iar benzina tot mai aproape de un nou MINIM în ultimii trei ani
19.12.2025
13:51
460
Putin anunță dorința de a încheia pașnic conflictul din Ucraina, dar acuză Kievul de lipsa deschiderii la dialog
19.12.2025
13:22
400
Kremlinul consideră decizia UE de a nu folosi activele ruseşti pentru Ucraina drept un triumf al rațiunii
19.12.2025
12:37
336
Macron pregătit să reia dialogul cu Putin: Nevoia unei discuții directe pentru soluționarea conflictului în Ucraina
19.12.2025
12:15
416
PERFORMANȚĂ // Vlad Musteață, distins cu titlul de Business CHAMPION la gala Business Review
19.12.2025
12:03
354
Educatori din grădinițe adoptă inovația digitală cu roboțeii KUBO pentru dezvoltarea abilităților copiilor
19.12.2025
11:42
392
Sentință de 4 ani pentru un bărbat implicat în finanțarea ilegală a Partidului Politic „Șansa” și confiscarea a peste 1,4 milioane de lei de către stat
19.12.2025
11:00
392
Escrocherie prin schema „ruda implicată în accident”: patru membri de grup criminal, condamnați la ani grei de închisoare în Ialoveni și Hîncești
19.12.2025
10:01
459
Lansarea oficială a Pieței Intrazilnice de energie electrică în Moldova: Un pas strategic spre o economie verde
19.12.2025
08:51
464
România sprijină acordul de liber schimb UE-Mercosur, depășind rezervele inițiale după discuții cu agricultorii
19.12.2025
08:47
526
Horoscopul zilei 19.12.2025
19.12.2025
07:20
522
UE acordă un ajutor financiar de 90 de miliarde de euro Ucrainei, dar fără a folosi fondurile rusești înghețate. Reacțiile și implicațiile liderilor europeni.
19.12.2025
00:50
715
Trump îndeamnă Ucraina să accelereze negocierile de pace înaintea discuțiilor strategice între SUA și Rusia la Miami
18.12.2025
20:52
755
Schimbări Meteo pentru 19 Decembrie 2025: Luminați-vă Zilele!
18.12.2025
20:49
778
Maia Sandu recunoaște rolul esențial al Poliției Naționale în apărarea democrației și securității Republicii Moldova
18.12.2025
20:48
731
Maia Sandu aduce un omagiu Poliției Naționale la aniversarea de 35 de ani: Devotament și profesionalism în fața provocărilor moderne ale Republicii Moldova
18.12.2025
20:10
762
Noua eră multipolară impune reforme urgente pentru UE: Apelul lui Tony Blair și Jamie Dimon pentru securitate și integrare economică
18.12.2025
19:33
664
Orban respinge ideea utilizării activelor rusești înghețate pentru Ucraina, cerând pași spre pace
18.12.2025
19:10
742
Tusk și Zelenski în apel disperat pentru utilizarea activelor rusești: Europa este la răscruce în sprijinul Ucrainei!
18.12.2025
18:48
603
Premierul Alexandru Munteanu impulsionează modernizarea educației la Liceul „Nicolai Tretiakov” din Comrat, susținând inovația și incluziunea prin centre educaționale avansate.
796
Ministrul Vladimir Bolea inspectează șantierele feroviare din sudul țării: progres semnificativ pentru conectivitatea regională
Un petrolier al "flotei fantomă" ruse, lovit de drone ucrainene în Marea Mediterană, într-o operațiune specială uimitoare a SBU
BERD investește 150 de milioane de euro în modernizarea drumurilor din Moldova, facilitând legătura cu Uniunea Europeană
România devine primul membru asociat al Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare al OCDE, marcând o evoluție semnificativă în oferirea de sprijin internațional
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














