Nicolae Negru // Cum ne salvăm de „salvatorul” rus
5939
Semne diacritice
A fost săptămâna unei premiere înspăimântătoare: armata rusă a aruncat asupra „fraților” ucraineni bombe de 1 500 kg, cu un efect destructiv și ucigător nemaipomenit. E adevărat, șeful spionajului militar, Kiril Budanov, contestă premiera respectivă, afirmând că rușii au mai folosit asemenea bombe, dar e totuși pentru prima dată când publicul află despre aceasta. Premieră sau nu, bomba de 1 500 kg spune multe nu numai despre mersul războiului, ci și despre sentimentele lui Putin, ale rușilor în general, față de ucraineni și față de lume în general. O fi recursul la bombe din ce în ce mai mari o reflexie inversă, reluctantă a abstinenței legate de postul creștin, în care a intrat Rusia pravoslavnică?
Între timp, la televiziunea centrală a Rusiei s-a discutat despre ștergerea de pe fața pământului a orașelor Harkov, Kiev, fiindcă locuitorii acestora nu se opun „regimului nazist”. La o timidă replică a unui invitat că nu ar trebui să se vorbească în asemenea termeni, moderatorul, numit „propagandistul nr.1” al Rusiei, l-a sfătuit să vadă ruinele orașelor Mariupol, Bahmut, Avdeevka...
Și Biserica Ortodoxă Rusă, păstorită de Patriarhul Kirill, mai face un pas spre justificarea genocidului ucrainean, dar și al altor popoare, aprobând, la 27 martie 2024, documentul privind „Prezentul și viitorul Lumii ruse”, adoptat de „Adunarea mondială a poporului rus” (convocată la Moscova, 27-28 noiembrie 2023) și adresat puterii legislative și executive a Federației Ruse.
Potrivit documentului respectiv, „operația militară specială reprezintă o nouă etapă a luptei de eliberare națională a poporului rus împotriva regimului criminal de la Kiev și a Occidentului colectiv din spatele său, luptă desfășurată pe pământurile Rusiei sud-vestice, începând cu anul 2014”. Pare incredibil, dar poporul care lupta cândva pentru victoria comunismului și în numele căruia se ațâța focul revoluției mondiale, care întruchipa internaționalismul proletar și strivea cu cizma sa manifestările de „naționalism burghez” al popoarelor frățești din cadrul URSS și din „lagărul socialist”, se angajează astăzi într-un „Război sfânt” pentru „a apăra cu arma în mână spațiul spiritual unit al Rusiei Sfinte”, „libertatea, statalitatea, identitatea civilizațională, religioasă, națională și culturală”, își asumă misiunea de a „apăra lumea de atacul globalismului și victoria Occidentului căzut în satanism”.
E același popor rus, dar ce metamorfoză radicală! Sare de la ateism militant la „război sfânt” și apărarea identității religioase! Uitând se vede cum apăra cu tancul „cuceririle socialismului” din vecinătatea sa, se declară în defensivă totală, urăște globalismul și se închistează în hotarele „Rusiei Sfinte”...
Dar să nu ne grăbim cu concluziile. „Hotarele Lumii ruse ca fenomen spiritual și cultural-civilizațional sunt mult mai largi decât hotarele de stat atât ale Federației Ruse actuale, cât și ale Rusiei istorice mari”, se spune în document. Adică nu include doar Țările Baltice, Finlanda, Polonia, Ucraina („întregul teritoriu actual al căreia trebuie să intre în zona influenței exclusive a Rusiei”), Republica Moldova... Din lumea rusă fac parte nu numai „reprezentanții ecumenei ruse împrăștiați prin lumea întreagă”, ci și „toți cei pentru care tradiția rusă, lucrurile sacre ale civilizației ruse și marea cultură rusă reprezintă valori supreme și sensul vieții”. Cu alte cuvinte, hotarele lumii ruse, ca și hotarele Rusiei „nu se termină nicăieri”, după cum a spus Putin.
Orice popor poate fi declarat iubitor de cultură rusă și „salvat” de Rusia. „Sensul suprem a existenței Rusiei și a Lumii ruse create de ea – misiunea spirituală – constă în apărarea lumii de rău (pe care îl va stabili Moscova, firește)”, iar „misiunea istorică – să zădărnicească una după alta încercările stabilirii în lume a unei hegemonii universale – încercări de a supune umanitatea unui principiu malefic”.
Ceea ce înseamnă că, oricum s-ar schimba, rușii nu-și abandonează misiunea mesianică. Se amână doar bunăstarea lor. Ei vor continua să „salveze” lumea doar că de altceva, vor sugruma libertatea țărilor vecine sub alt pretext. Rusia trebuie să devină „unul din principalele centre ale lumii multipolare, conducând procesele de integrare și asigurând securitatea și dezvoltarea stabilă în spațiul postsovietic”.
Prioritatea politicii externe a Rusiei e reunirea poporului rus constituit, conform „doctrinei triunității”, din „velicoruși, maloruși și belaruși”, care sunt „ramuri (subetnii)” ale aceluiași popor. Această doctrină „trebuie legiferată și inclusă ca parte integrantă a sistemului juridic rus”. Și este inclusă deja, de facto. Acest document, care poate fi numit al expansiunii ruse, nu conține nimic nou comparativ cu ceea ce a spus și a făcut Putin până acum.
Așadar, Ucraina trebuie să intre în „zona de influență exclusivă a Rusiei” și să-și accepte rolul de subetnie a poporului rus. Acesta e sensul războiului din Ucraina. Rămâne ca ucrainenii și comunitatea internațională să fie de acord. Cât privește integrarea europeană a Republicii Molddova? În niciun caz, ea face parte din „spațiul postsovietic”, „centrul” nostru e de asemenea la Moscova, nu la Bruxelles.
Astfel se explică și pelerinajul continuu al politicienilor proruși la Moscova, cu toate că e război, cu toate că nu pot să meargă acolo decât ocolind Ucraina. Săptămâna trecută le-a venit rândul să călătorească și deputaților dependenți de Ilan Șor. Dar mesajele lor nu s-au deosebit de cele cu care s-au dus acolo socialiștii, comuniștii, liderii de la Comrat. Și nu e de mirare că toți vorbesc una și aceeași, de parcă ar fi niște roboți programați identic. Moscova îi invită să confirme declarațiile Mariei Zaharova de la MID: că actuala guvernare ar fi rusofobă și antirusă, că majoritatea cetățenilor noștri nu ar dori integrarea europeană, ci ar arde de nerăbdare să coopereze cu Rusia pe deasupra (sau dedesubtul?) Ucrainei. Așa se menține starea de război (hibrid) împotriva Republicii Moldova, pentru a lovi cu bombe de 1 500 kg la momentul potrivit.
Problema e cum ne salvăm de „salvatorul” rus care a devenit un pericol continental? Primul răspuns e: renunțând la „neutralitate” și aderând la NATO.
13.08.2025
11:00
2273
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3495
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
84273
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
49794
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
32862
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
33191
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
33825
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
34155
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
34589
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
34316
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
34218
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
34199
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
04.04.2026
12:38
197
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
345
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
562
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
03.04.2026
23:21
617
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
03.04.2026
21:04
642
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
03.04.2026
20:41
588
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
03.04.2026
19:51
642
Grupări de hackeri cooperează într-un atac major asupra infrastructurii cloud a Comisiei Europene, cu 92 GB de date furate și publicate online
03.04.2026
18:31
937
ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ // Un nou val de poluare cu produse petroliere pe râul Nistru
610
Spitalul privat unde a murit polițista Mădălina, închis la Constanța după un nou control DSP
03.04.2026
18:24
584
MEC marchează Săptămâna Romilor cu o serie de evenimente pentru incluziune educațională și socială
03.04.2026
17:55
623
De la scandalul Cambridge Analytica la „politică sub formă de cod”: insiderul Facebook care construiește noua generație de moderare a conținutului în era AI
03.04.2026
17:25
704
Interes record la a doua licitație SERA: 16 oferte pentru parcuri eoliene și sisteme de stocare a energiei în Republica Moldova
03.04.2026
17:24
570
Tineri artiști de la Colegiul „Alexandru Plămădeală” pregătesc o lucrare de video mapping pentru ACT Festival 2026
03.04.2026
16:29
623
„Cumpăr bun de acasă” continuă: îndemn de Paște și pentru tot anul de a alege produse moldovenești
03.04.2026
13:00
930
Maia Sandu discută cu senatorul american Jack Reed despre securitatea Republicii Moldova și integrarea europeană
03.04.2026
10:53
849
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
03.04.2026
10:14
844
Moscova testează limitele Chișinăului. O altă dronă „Shahed” a survolat ilegal R. Moldova. Guvernul condamnă ferm „violarea inacceptabilă a suveranității”
03.04.2026
09:40
758
MEC promite sprijin extins pentru cadrele didactice debutante: dialog direct, indemnizații și condiții mai bune de integrare în sistem
03.04.2026
07:56
819
Horoscopul zilei 03.04.2026
03.04.2026
02:46
954
Amazon introduce suprataxă de combustibil de 3,5% pentru vânzătorii FBA, pe fondul scumpirii petrolului din cauza războiului din Iran
02.04.2026
23:47
832
Ultima misiune lunară NASA fără dominația giganților din Silicon Valley
02.04.2026
23:24
812
OpenAI înghite talk-show-ul tech TBPN, primul imperiu media din industria AI preluat de gigantul condus de Sam Altman
02.04.2026
21:12
851
Aplicația de transfer de bani Duc App a expus online sute de mii de pașapoarte și permise de conducere ale utilizatorilor
02.04.2026
21:05
833
Microsoft lansează trei noi modele AI pentru text, voce și imagini, intrând în ofensivă împotriva rivalilor OpenAI și Google
02.04.2026
20:24
779
Vreme stabilă, cu nori și ploi răzlețe în Republica Moldova – vineri, 03.04.2026
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.62
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














