Nicolae Negru // Corupția și geopolitica
8760
Semne diacritice
Declarația săptămânii trecute îi aparține lui Vladislav Kulminski, membru al Consiliului Suprem de Securitate de pe lângă președintele Republicii Moldova. Întrebat de un jurnalist dacă Unirea se va produce din cauza că Republica Moldova va eșua ca stat sau datorită faptului că, treptat, majoritatea cetățenilor vor dori Unirea cu România, el a răspuns: „Mă tem că, dacă noi vom eșua ca stat, în cazul ăsta o să avem război…”.
Explicația sa schematică e următoarea: ne aflăm într-o zonă geopolitică de „turbulență maximă”, unde se intersectează interesele multor state importante, iar dreptul internațional nu mai funcționează ca în perioada războiului rece și „nimeni” nu respectă nici măcar niște „reguli de bază”. Aceasta a dus la anexarea Crimeii de către Rusia, în pofida memorandumului de
La prima vedere, e greu să găsești niște fisuri logice în ideea sa inedită, șocantă, sperietoare. Afirmațiile pe care le face cântăresc cu atât mai greu, cu cât aparțin unui „expert în domeniul analizei politice, planificării strategice, bunei guvernări și soluționării conflictelor”, cu influență asupra deciziilor luate de Maia Sandu. Totuși, la o privire mai atentă, simțim nevoia unor precizări, clarificări asupra legăturii pe care o vede de la înălțimea expertizei sale între Unire și război.
Când spunem că „nimeni” nu respectă regulile de bază, pe cine mai vizăm în afară de Rusia, care ocupă o parte din teritoriul nostru? Putem face o listă a statelor care vor tăbărî asupra Republicii Moldova în cazul eșuării sale ca stat? E România, Ucraina, SUA, Germania, Franța, Turcia, Polonia, Belarus, Bulgaria, Ungaria sau aceeași Rusie? De ce ne-ar ataca România, dacă oricum ne vom uni cu ea? Ucraina abia se menține pe linia de plutire și nu-și poate permite un război suplimentar. Răspunsul e Rusia, în primul rând, căci ea visează să „adune teritoriile Rusiei istorice”. Și atunci e neapărat să aștepte până Republica Moldova eșuează ca stat? Nu găsește un alt pretext, ca să-și realizeze „visul” revanșard?
În al doilea rând, când un stat se consideră eșuat? Probabil, atunci când nu-și îndeplinește funcțiile sale. Le îndeplinește Republica Moldova sau merge și-așa? Faptul că o treime din populație își caută fericirea în afară, că rata sărăciei absolute, conform BNS, constituie peste 25%, iar în mediul rural peste 34%, nu e suficient să declarăm statul nostru invalid? Și asta în condițiile când 15% din bugetul public, după cum recunoaște dl Kulminski, îl asigură UE. Să ne imaginăm în ce stare ar fi statul nostru fără împrumuturile și granturile UE, SUA, României… Ce mai așteaptă Rusia? De ce nu lovește? Cumva ne satisface modul cum își execută statul funcția judecătorească, economică, distributivă, de securitate etc.?
Dacă statul Republica Moldova este „foarte și foarte viabil”, înseamnă că până acum încă nu a eșuat. Totuși, ce l-a împiedicat timp de 30 de ani să-și manifeste vitalitatea mai convingător? Plahotniuc? Dacă un singur om e capabil să acapareze toate instituțiile statului, acționând din umbră, nu e ceva în neregulă cu acest stat? Optimismul domnului Kulminski s-o fi bazând pe sentimentul propriei bunăstări și siguranței sale în ziua de mâine. Dar numărul celor care se îndoiesc de funcționalitatea statului lor se apropie de 50 la sută. Ei văd singura cale de scăpare din gheara sărăciei, a fărădelegii în reunirea cu România. Ce va face Rusia, când numărul unioniștilor va trece peste jumătate din numărul alegătorilor? Când ne va ataca, înainte sau după referendum?
Dacă acesta poate fi singurul ei pretext de reocupație a Republicii Moldova (să admitem), nu am putea să o suspectăm că ar fi interesată de falimentarea statului nostru „foarte și foarte viabil”? Alți experți, cum ar fi generalul american Philipp Breedlove, comandantul forțelor aliate din Europa, avertiza, în 2014, că Rusia aplică scenariul războiului hibrid în Republica Moldova. Cele 11,5 milioane de dolari despre care scria Bild că le-ar fi alocat Kremlinul pentru alegerile prezidențiale de anul trecut nu alimentează acest război hibrid? Și atunci nu cumva cauza principală a infirmității statului moldav e în altă parte, decât o căutăm noi în aceste alegeri anticipate? Nu e cumva în geopolitica de care fugim în ultima vreme?
13.08.2025
11:00
2378
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3614
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
89874
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
52156
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
35187
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
35528
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
36169
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
36480
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
36924
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
36627
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
36537
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
36533
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
06.05.2026
04:09
336
SAP bagă 1,16 miliarde de dolari în Prior Labs și deschide porțile pentru agenții NemoClaw în ecosistemul său AI
06.05.2026
01:23
410
a16z crypto lansează un nou fond de 2,2 miliarde de dolari în plină răcire a pieței cripto
06.05.2026
00:53
408
Șeful ASML, despre dominația în tehnologia AI: „Nimeni nu ne poate ajunge din urmă în următoarele decenii”
06.05.2026
00:08
436
ASML, monopolul care alimentează revoluția AI: noul CEO Christophe Fouquet explică de ce concurența încă nu îl îngrijorează
05.05.2026
23:42
415
Volkswagen detronează Amazon și devine principalul acționar al Rivian, după un parteneriat de miliarde în zona vehiculelor electrice
05.05.2026
22:04
404
Pennsylvania dă în judecată Character.AI după ce un chatbot s-a prezentat drept psihiatru licențiat
05.05.2026
20:38
446
OpenAI introduce GPT-5.5 Instant, noul model implicit ChatGPT, cu mai puține erori și memorie contextuală extinsă
05.05.2026
20:22
506
Vreme senină și vânt mai activ în Republica Moldova, miercuri 06.05.2026
05.05.2026
19:52
516
Kaspersky descoperă un backdoor în Daemon Tools, atribuit unor hackeri chinezi, într-un atac pe scară largă asupra utilizatorilor Windows
05.05.2026
19:11
476
Gigantul Instructure, lovit de un atac cibernetic: hackeri fură datele a milioane de studenți din aproape 9 000 de școli
05.05.2026
19:10
441
Meta introduce AI care analizează înălțimea și structura oaselor pentru a depista și șterge conturile copiilor sub 13 ani de pe Facebook și Instagram
05.05.2026
18:26
461
ElevenLabs atrage BlackRock și vedete de la Hollywood într-o rundă de finanțare de 500 de milioane de dolari și ajunge la o evaluare de 11 miliarde
523
Chișinăul uniformizează treptat regimul fiscal și de mediu pentru agenții economici din regiunea transnistreană
05.05.2026
17:11
444
Coinbase concediază 700 de angajați și pariază pe inteligența artificială într-o restructurare amplă
05.05.2026
15:47
629
Sentință la Chișinău într-un dosar de abuz de serviciu și delapidare: 14 ani de închisoare pentru un inculpat, prescrierea pedepsei pentru altul și internare psihiatrică pentru al treilea
05.05.2026
14:27
701
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Guvernul Bolojan a fost DEMIS cu 281 de voturi! Ultimele cuvinte ale premierului demis înainte de vot
05.05.2026
12:41
668
Ex-executor judecătoresc și doi complici, pedepse cu închisoarea și interdicții pentru licitații trucate și vânzarea la preț derizoriu a unui apartament
05.05.2026
12:18
599
Republica Moldova găzduiește pentru prima dată seria de evenimente „Study in Europe”, pentru integrarea în Spațiul European al Învățământului Superior
05.05.2026
10:51
597
FOTO // Ediția 2 Romanian Property Investments Day: investitorii revin în București pentru noi proiecte
05.05.2026
10:45
608
Bărbat din Chișinău, condamnat la 4 ani de închisoare pentru hărțuirea sexuală a unei colege cu dizabilități de auz și vorbire
05.05.2026
10:27
644
Dorin Junghietu, discuții la Bruxelles cu UE și SUA despre securitatea energetică și proiectele strategice ale Republicii Moldova
05.05.2026
10:20
637
Cerșetoare din Chișinău, condamnată la 6 ani de închisoare pentru jaf într-un apartament din sectorul Botanica
05.05.2026
08:43
594
Horoscopul zilei 05.05.2026
05.05.2026
07:30
649
Șeful Nvidia, Jensen Huang, susține că inteligența artificială nu va distruge locurile de muncă, ci va crea milioane de joburi noi în SUA
05.05.2026
02:33
782
Guvernul SUA avertizează: vulnerabilitatea CopyFail expune la risc aproape toate versiunile moderne de Linux
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.26
1 RON
3.86
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














