Coordonatorul coordonează periculos

Semne diacritice

Mișcările din ultima vreme ale lui Plahotniuc nu sunt greu de descifrat, dar nu e clar de ce riscă el atât de mult, de ce se joacă cu focul?

Nu, nu românofobia, cum s-au grăbit unii cu concluziile, e în spatele deciziei de a-i împiedica pe participanții la Marșul Centenarului să traverseze Prutul la Ungheni, trimițindu-i la Albița, unde au fost reținuți încă două zile. (Fără să stea mult pe gânduri, unii unioniști care și-au făcut o obsesie antiunionistă i-au învinuit pe organizatorii Marșului de complicitate cu Plahotniuc, deși acțiunea respectivă a fost anunțată cu o jumătate de an în urmă, la 25 martie, ca și „Congresul reîntregirii neamului” de la Iași).

Nu avem nici noi impresia că guvernarea actuală e unionistă sau chiftește de românofili, dar Plahotniuc a demonstrat că, spre deosebire de alți lideri politici de la noi, se poate uneori abține de la decizii sentimentale. Și nu e cazul să supere acum Bucureștiul, singurul avocat care a mai rămas al Republicii Moldova în UE.

„Coordonatorul” a riscat sperând, probabil, să găsească înțelegere la București. Aceasta se poate citi și în declarația Ministerului Afacerilor Externe și al Integrării Europene pe marginea cazului de la frontieră. Scopul adevărat al interdicției de intrare pentru cetățenii români este legat de protestele PPDA-PAS-PLDM. Plahotniuc a dorit să abată atenția publicului de la proteste și a reușit acest lucru. Nu mai puțin important este pentru PD, în preajma alegerilor parlamentare, să apară ca cerber al „statalității”. Interdicția de a trece Prutul, pe care au primit-o unioniștii și liderul Acțiunii 2012, George Simion, e lătratul cerberului statalist, frate cu cel socialist.

Consecințe mult mai grave decât supărarea Bucureștiului ar fi putut avea contra-protestul lui Șor. Din fericire, duminica trecută nu s-a ajuns la bătaie între protestatari, dar era cât pe ce, unele lucruri urâte s-au întâmplat totuși. Partidul lui Șor nu avea dreptul să ocupe Piața Marii Adunări Naționale și poliția era obligată să-i evacueze pe manifestanții săi plătiți și hrăniți. E și meritul liderilor PPDA și PAS că s-a evitat violența fizică. Dar joaca cu focul nu se oprește aici.

O situație și mai periculoasă se creează pe 1 septembrie, când în rolul lui Șor va apare Dodon. În PMAN sunt autorizați să se manifeste unioniștii, socialiștii și cetățenii nemulțumiți de politica prețurilor la carburanți. Știindu-se câtă „simpatie” există între unioniști și socialiști, primăria se spală pe mâini, lasă lucrurile în mod criminal, iresponsabil, la voia întâmplării și a provocatorilor de tot felul. Ea consideră că duminica trecută în PMAN „nu au fost încălcări, violențe sau ciocniri între manifestanți”, deși acolo s-a aruncat cu peturi, s-au strigat cuvinte urâte, amenințări, unii au făcut uz de brațele lor musculoase…

De ce jocul acesta cu focul stând pe un butoi de pulbere? Din plăcere de senzații tari? Faptul că lumea nu iese la proteste nu înseamnă că iubește guvernarea, ci că cetățenii și-au epuizat potențialul de încredere față de toți politicienii. Dacă se întinde prea tare coarda, dacă cineva îi calcă în permanență pe nervi, îi provoacă, ar putea regreta amarnic… Mămăliga explodează greu, dar explodează totuși.

PS: Despre alte două evenimente din această săptămână - reacția bigotă a platformiștilor la medalia decernată de Candu și acceptată de Nicoale Dabija și scrisoarea deschisă a lui Andrei Năstase către popor – vom scrie luni.