NEMULȚUMIRE: „Mii de turiști și-au programat deja vizita la Sărbătoarea Vinului! Propunem o soluție de COMPROMIS”
1271
Federația de Promovare a Turismului din Moldova (FPTM) nu este de acord cu vinificatorii care au votat recent, în cadrul unei întâlniri la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, împotriva organizării în acest an a Sărbătorii „Ziua Vinului”.
Potrivit Federației, sărbătoarea a devenit deja o tradiție frumoasă, mii de turiști și-au cumpărat deja bilete la avion să vină în R. Moldova, iar o astfel de hotărâre „ar putea avea consecințe negative atât pentru agențiile de turism și unitățile de cazare din țară care vor avea pierderi mari, dar și pentru imaginea Republicii Moldova pe plan național și internațional care, odată cu anularea acestui eveniment, va avea de suferit”.
„În urma unei astfel de decizii, problema se pune în miile de turiști care și-au programat vizita în Republica Moldova la Sărbătoarea Vinului, în biletele la avion rezervate și procurate, precum și în camerele din structurile de cazare rezervate și achitate”, susține Alexandru Filipschi, președintele FPTM.
Federația de Promovare a Turismului din Moldova îi solicită Guvernului și vinificatorilor să găsească o soluție, pentru ca această sărbătoare să aibă loc, „indiferent de conjunctură politică și situația în care se află țara noastră momentan”.
„Promovarea țării și turismul de incoming nu ar trebui sa aibă de suferit. FPTM propune o soluție de compromis, în condițiile în care nu se ajunge la un numitor comun pentru a organiza sărbătoarea „Ziua Vinului” în Piața Marii Adunări Naționale, prin închiderea bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt, între intersecțiile cu strada Ismail și strada A. Pușkin, astfel încât sărbătoarea să se desfășoare în acest spațiu”, propun responsabilii în promovarea turismului.
Menționăm că, săptămâna trecută, autoritățile și vinificatorii au declarat că „Ziua Vinului” ar trebui să fie desfășurată în centrul capitalei, datorită „importanței acestui sector în R. Moldova”, și dacă nu e posibil acolo, atunci deloc. Acum, în Piața Marii Adunări Naționale sunt instalate corturi ale protestatarilor, deciși să nu plece de-acolo până nu le vor fi satisfăcute revendicările, printre care depolitizarea instituțiilor de drept, demisia conducerii de vârf și organizarea de alegeri anticipate.
Premierul Valeriu Streleț a spus că această sărbătoare nu poate fi organizată la „Moldexpo”, așa ca în alți ani, deoarece acolo nu ar exista infrastructura necesară și ar fi păcat ca aceasta, care s-a bucurat de succes în ultimii ani, să nu fie organizată în primul sau al doilea weekend din luna octombrie curent.
21.01.2026
17:30
302
Mediul de afaceri românesc, tot mai prezent în proiectele de infrastructură din Republica Moldova
481
Vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, verifică la fața locului aprovizionarea localităților din raionul Dubăsari și necesitatea reabilitării infrastructurii sociale
21.01.2026
14:06
479
Moldova accelerează integrarea în Piața Unică UE: premierul Munteanu, discuții la Davos cu Valdis Dombrovskis despre Planul de Creștere și sprijinul european
21.01.2026
10:10
556
Moldova își întărește securitatea energetică prin digitalizare și infrastructură, cu sprijinul parteneriatului strategic cu România
20.01.2026
12:23
774
AIPA reia plata subvențiilor și autorizează peste 520 milioane de lei pentru investițiile din agricultură
20.01.2026
10:22
727
Târgul Agricol Konya 2026, oportunitate de afaceri pentru fermierii și investitorii din Republica Moldova
691
Valeriu Chiveri discută cu reprezentantul Elveției proiecte de reintegrare și cooperare în Republica Moldova
20.01.2026
09:38
682
ANSA avertizează: iarna crește riscul de pestă porcină africană, fiecare gospodar chemat să respecte regulile de biosecuritate
983
Valeriu Chiveri cere implicare sporită a OSCE în soluționarea problemelor de pe ambele maluri ale Nistrului
21.01.2026
18:59
55
MAE avertizează românii care călătoresc prin Muntenegru: proteste ale transportatorilor pot bloca frontierele spre spațiul Schengen
21.01.2026
18:41
72
Trump şi Zelenski, întâlnire la Davos pentru discuţii de pace în conflictul din Ucraina
21.01.2026
17:36
245
MEC cheamă școlile să organizeze în ianuarie 2026 activități de comemorare a victimelor Holocaustului și educație pentru toleranță
21.01.2026
17:31
385
Trump, la Davos: Putin şi Zelenski ar vrea un acord de pace, iar NATO poate opri războiul din Ucraina
21.01.2026
17:30
279
Mediul de afaceri românesc, tot mai prezent în proiectele de infrastructură din Republica Moldova
21.01.2026
16:54
259
MEC elaborează noi materiale de suport pentru disciplina „Istoria, cultura și tradițiile popoarelor” destinată elevilor din minoritățile naționale
463
Vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, verifică la fața locului aprovizionarea localităților din raionul Dubăsari și necesitatea reabilitării infrastructurii sociale
21.01.2026
14:06
458
Moldova accelerează integrarea în Piața Unică UE: premierul Munteanu, discuții la Davos cu Valdis Dombrovskis despre Planul de Creștere și sprijinul european
21.01.2026
13:26
445
Mentorii „DigiProf” au preluat în Estonia modele de transformare digitală a școlilor din Republica Moldova
21.01.2026
12:18
518
Doi șoferi recidiviști din Chișinău, trimiși la închisoare pentru conducere în stare de ebrietate și fără permis
21.01.2026
10:27
606
Bazilica romană veche de 2000 de ani descoperită la Fano, prima clădire atribuită cu certitudine arhitectului Vitruviu
21.01.2026
10:10
545
Moldova își întărește securitatea energetică prin digitalizare și infrastructură, cu sprijinul parteneriatului strategic cu România
21.01.2026
10:02
548
Procuror anticorupție de la Cahul, condamnat la 5 ani de închisoare pentru fabricarea unui dosar și amestec în înfăptuirea justiției
21.01.2026
08:43
814
Donald Trump avertizează Iranul: va fi „şters de pe hartă” dacă Teheranul încearcă să îl asasineze
21.01.2026
08:20
573
Horoscopul zilei 21.01.2026
21.01.2026
01:29
862
Fetiță de șase ani, singura supraviețuitoare a tragediei feroviare din Andaluzia, după o excursie la musicalul „Regele Leu” și stadionul Bernabéu
20.01.2026
22:01
871
Germania pune în discuție participarea la Mondialul din SUA, în contextul amenințărilor lui Trump privind Groenlanda și taxele vamale
20.01.2026
21:37
739
Israel demolează sediul UNRWA din Ierusalimul de Est, în pofida imunității ONU și a protestelor internaționale
20.01.2026
20:23
875
Încălzire accentuată și cer senin în Republica Moldova, miercuri, 21 ianuarie 2026
20.01.2026
19:58
956
Parlamentul European blochează acordul comercial cu SUA în replica la presiunile lui Donald Trump, în timp ce naţionaliştii europeni se rup în două
20.01.2026
17:32
969
Macron acuză SUA la Davos că vor să „slăbească și să subordoneze Europa” și amenință cu activarea mecanismului anticoerciție al UE împotriva Washingtonului
20.01.2026
17:27
947
VIDEO // Rusia, care este unicul stat care ÎNCALCĂ flagrant suveranitatea R. Moldova, avertizează că un eventual referendum pentru UNIREA cu România ar „distruge statalitatea”
20.01.2026
16:43
748
MEC instruiește peste 13.500 de studenți la cursul obligatoriu de etică și integritate academică pentru a combate frauda și plagiatul în universități
20.01.2026
15:53
829
Centrala nucleară de la Cernobîl, rămasă complet fără curent extern după operaţiuni militare intense, în timp ce AIEA avertizează asupra gravităţii situaţiei
20.01.2026
15:38
729
MEC lansează noul Program național de învățare a limbii române pentru perioada 2026-2028
MAE avertizează românii care călătoresc prin Muntenegru: proteste ale transportatorilor pot bloca frontierele spre spațiul Schengen
Trump şi Zelenski, întâlnire la Davos pentru discuţii de pace în conflictul din Ucraina
MEC cheamă școlile să organizeze în ianuarie 2026 activități de comemorare a victimelor Holocaustului și educație pentru toleranță
Trump, la Davos: Putin şi Zelenski ar vrea un acord de pace, iar NATO poate opri războiul din Ucraina
1 MDL
1 EUR
19.90
1 USD
16.96
1 RON
3.91
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














