Stiri

Brutăria din Colibași își triplează producția de pâine cu ajutorul Programului LEADER și al bugetului de stat

Actualitate 19.01.2026 16:46 Vizualizări1533
Brutăria din Colibași își triplează producția de pâine cu ajutorul Programului LEADER și al bugetului de stat

19 ianuarie 2025, Chișinău - O brutărie din satul Colibași, raionul Cahul, și-a extins semnificativ capacitatea de producere în urma modernizării realizate prin proiectul „Creștem producția de pâine pentru oamenii de-acasă”, susținut de Grupul de Acțiune Locală „Lunca Prutului de Jos”, în cadrul Programului LEADER.

Investițiile în echipamente moderne pentru panificație și patiserie au dus la majorarea capacității zilnice de producere a pâinii de la aproximativ 80 la circa 200 de unități. Aceasta înseamnă o creștere de 2,5 ori a volumului produs. Totodată, sortimentul de produse a fost diversificat, pentru a răspunde mai bine cererii consumatorilor din localitate și din zona adiacentă.

În cadrul proiectului au fost achiziționate utilaje pentru frământare, coacere și foietaj. Aceste dotări noi contribuie la optimizarea procesului tehnologic, la sporirea productivității muncii și la organizarea mai eficientă a fluxului de producție. În același timp, tehnica modernă îmbunătățește condițiile de lucru pentru angajați, reduce efortul fizic în activitatea zilnică și sporește siguranța la locul de muncă.

Valoarea totală a proiectului constituie 398.481 lei. Din această sumă, 199.240 lei au fost alocați prin Programul LEADER, iar 199.241 lei reprezintă contribuția beneficiarului, ceea ce demonstrează implicarea directă a întreprinderii în modernizarea propriei capacități de producție.

Programul LEADER este un instrument de dezvoltare rurală administrat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și pus în aplicare de Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, cu sprijinul Rețelei Naționale de Dezvoltare Rurală LEADER. Implementarea are loc prin intermediul Grupurilor de Acțiune Locală, care susțin inițiativele menite să stimuleze economia locală și să îmbunătățească viața comunităților rurale.

Top stiri
Horoscopul zilei 31.10.2026 31.10.2026 12:36 708 Horoscopul zilei 31.10.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.10 1 USD 18.04 1 RON 3.76 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 01.11.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri