Natalia Gavrilița recunoaște că există unele TENSIUNI în interiorul PAS. Declarații vizavi de zvonurile potrivit cărora ar urma să devină GUVERNATOR al BNM, remanieri, dar și despre pretinsele fisuri „în BETONUL” PAS: „Nu toți suntem la fel”
3550
Prim-ministra Natalia Natalia Gavrilița recunoaște că există unele tensiuni în interiorul guvernării Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), atunci când este vorba despre aprobarea unor decizii importante, însă afirmă că acestea sunt depășite cu maturitate, în interesul cetățenilor R. Moldova. Șefa Guvernului mai spune că cineva ar încerca să provoace „zâzanie” în interiorul guvernării, inclusiv prin lansarea zvonului că ar fi acceptat funcția de guvernator al Băncii Naționale a Moldovei (BNM), în detrimentul celei de prim-ministru.
Întrebată dacă ar fi acceptat funcția de guvernator al BNM, pentru a se retrage de la șefia Guvernului, Natalia Gavrilița a spus că nu citește canalele de Telegram, acolo unde au fost lansate astfel de zvonuri
„În spațiul public se vorbesc foarte multe lucruri. Vreau să vă spun că nu citesc canalele de Telegram. Evident că uneori mi se comunică anumite lucruri, care au un mai mare impact mediatic. Dar e foarte multă informație speculativă. Se încercă a provoca zâzanie”, a declarat aseară Natalia Gavrilița, în cadrul unei emisiuni de la „Vocea Basarabiei”.
De asemenea, prim-ministra s-a referit și la informațiile discutate în spațiul public, potrivit cărora în interiorul PAS ar exista confruntări și că s-ar fi creat anumite grupări.
„În condițiile când un partid politic, o guvernare, deoarece aici nu vorbim doar despre PAS, vorbim despre cele toate trei instituții - Președinția, Parlamentul, Guvernul…, atunci când gestionăm atâtea crize, atunci când suntem nu doar concentrați pe gestionarea crizelor, dar și pe toate reformele care s-au întârziat 30 de ani, atunci când ne dorim să ne integrăm în UE, evident că avem uneori discuții foarte aprinse. Haideți să spunem chiar și aceeași politică fiscală… Au fost niște decizii curajoase, care au impact bugetar. Au fost discuții privind Legea bugetului, despre creșterile salariale. Noi discutăm lucrurile acestea… Evident că discutăm, uneori, în contradictoriu. Dar vreau să asigur cetățenii R. Moldova că avem o echipă mare, care are în gând și în suflet interesul cetățeanului. Și atunci toate aceste discuții duc la politici și decizii mai bune pentru cetățeni. Orice discuție mai dificilă poate fi depășită într-un mod matur”, a explicat premierul.
Întrebată dacă „PAS este beton”, Natalia Gavrilița a menționat că toată lumea este concentrată pe rezolvarea problemelor cetățenilor.
„Evident că suntem uniți și suntem o guvernare coalizată. Că avem discuții dificile - da, le avem. Că uneori nu cădem de acord asupra unor decizii sau unor politici… da, trebuie să ajungem la un consens. Nu toți suntem la fel. Unii vor o protecție socială mai mare, alții vor mai multe decizii pentru business, dar toate aceste discuții sunt sănătoase. Așa este într-o democrație veritabilă. Aceste lucruri sunt depășite într-un mod profesionist și matur”, a dat asigurări prim-ministra.
Natalia Gavrilița nu exclude că pe viitor ar mai putea fi remanieri guvernamentale.
„Evident că în șase luni, un an… este o situație dinamică și nu pot spune că nu vor mai fi remanieri. Noi gestionăm fiecare domeniu cu mută responsabilitate și atunci când simțim că e nevoie de un suflu nou, că e nevoie de o îmbunătățirea a eficienței într-un domeniu, atunci mergem pe această cale. Nu suntem nehotărâți în decizii. Remanieri se vor face când va fi necesar”, a conchis prim-ministra Gavrilița.
22.06.2026
20:42
416
Marti, 23 iunie 2026: caniculă moderată, cu ploi de vară în nordul Republicii Moldova
22.06.2026
18:39
498
România își împărtășește la Ialoveni experiența în fonduri europene și infrastructură pentru a sprijini aderarea Republicii Moldova la UE
22.06.2026
18:24
669
UE confirmă la Bruxelles viitorul european al Republicii Moldova și accelerează negocierile de aderare
22.06.2026
17:39
510
Maia Sandu, mesaj ferm la Summitul UE – Republica Moldova: viitorul țării este în Uniunea Europeană
22.06.2026
17:36
507
Maia Sandu la Bruxelles: Summit Moldova–UE confirmă că viitorul țării este în Uniunea Europeană
455
Cod galben de caniculă pentru 23.06.2026
22.06.2026
12:56
644
Depozit clandestin de armament descoperit într-un bloc din Chișinău: contrabandist trimis în judecată, riscă până la 17 ani de închisoare
22.06.2026
09:57
574
MEC rezervă cote speciale și burse de merit pentru elevii și tinerii de etnie romă începând cu anul 2026–2027
22.06.2026
09:44
638
Guvernul Republicii Moldova și Mastercard pornesc un program pe 5 ani pentru modernizarea economiei digitale și extinderea plăților electronice
22.06.2026
08:43
617
Escroc din Bălți, condamnat în lipsă la 4 ani și o lună de închisoare pentru trafic de influență la examene auto
22.06.2026
08:05
591
Horoscopul zilei 22.06.2026
22.06.2026
20:42
415
Marti, 23 iunie 2026: caniculă moderată, cu ploi de vară în nordul Republicii Moldova
22.06.2026
18:39
495
România își împărtășește la Ialoveni experiența în fonduri europene și infrastructură pentru a sprijini aderarea Republicii Moldova la UE
22.06.2026
18:24
666
UE confirmă la Bruxelles viitorul european al Republicii Moldova și accelerează negocierile de aderare
22.06.2026
17:39
508
Maia Sandu, mesaj ferm la Summitul UE – Republica Moldova: viitorul țării este în Uniunea Europeană
22.06.2026
17:36
504
Maia Sandu la Bruxelles: Summit Moldova–UE confirmă că viitorul țării este în Uniunea Europeană
454
Cod galben de caniculă pentru 23.06.2026
22.06.2026
12:56
642
Depozit clandestin de armament descoperit într-un bloc din Chișinău: contrabandist trimis în judecată, riscă până la 17 ani de închisoare
22.06.2026
09:57
572
MEC rezervă cote speciale și burse de merit pentru elevii și tinerii de etnie romă începând cu anul 2026–2027
22.06.2026
09:44
637
Guvernul Republicii Moldova și Mastercard pornesc un program pe 5 ani pentru modernizarea economiei digitale și extinderea plăților electronice
22.06.2026
08:43
616
Escroc din Bălți, condamnat în lipsă la 4 ani și o lună de închisoare pentru trafic de influență la examene auto
22.06.2026
08:05
591
Horoscopul zilei 22.06.2026
21.06.2026
18:27
1003
Vreme caldă și în mare parte stabilă în Republica Moldova, 22–28 iunie 2026
21.06.2026
14:27
1153
Alertă cod galben de caniculă pentru 22.06.2026
21.06.2026
07:53
1221
Horoscopul zilei 21.06.2026
20.06.2026
20:49
1540
Vreme stabilă și caldă în Republica Moldova, duminică 21 iunie 2026
20.06.2026
14:53
1864
Sondaj global: Vietnam, India și Filipine în fruntea simpatiei pentru America, în timp ce aliații occidentali se răcesc față de SUA
20.06.2026
08:16
1538
Horoscopul zilei 20.06.2026
19.06.2026
20:58
1878
Sâmbătă, 20 iunie 2026: mai cald și în mare parte senin în Republica Moldova
19.06.2026
17:51
2078
Polițiștii chinologi ai IGP, premiați de Ziua Internațională a Chinologului pentru misiunile alături de câinii de serviciu
2090
BEI și UE finanțează cu 60 de milioane de euro modernizarea școlilor și spitalelor din Moldova: „Încă un pas spre servicii publice mai bune”
19.06.2026
16:57
1989
BEI investește 40 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli din Republica Moldova
19.06.2026
16:47
2466
Din 6 iulie, fermierii pot cere plăți directe pentru laptele vândut în semestrul II din 2025
19.06.2026
14:24
2074
România, printre țările cu cel mai ieftin și rapid internet din lume. Insulele izolate plătesc de peste 100 de ori mai mult pentru bandă largă
19.06.2026
12:46
2079
Germania sprijină Republica Moldova să-și consolideze infrastructura calității pentru aderarea la Uniunea Europeană
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.61
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39



Inapoi














