Năstase îi pregătește o SURPRIZĂ lui Plahotniuc. Merge în SUA să dea declarații privind FURTUL miliardului
4363
Facebook
Liderul Partidului Platforma „Demnitate şi Adevăr”, Andrei Năstase, urmează să dea declarații în cadrul anchetei inițiate în SUA privind frauda bancară din R. Moldova. Pentru aceasta, Năstase va merge din nou în SUA. Un anunț în acest sens a fost făcut în cadrul unei emisiuni televizate de la Jurnal TV.
„Voi merge iaraşi în SUA, pentru că este important să suplimentez declaraţiile pe care le-am dat şi eu sunt încrezător că doar o anchetă internaţională va putea face lumină în cazul furtului miliardului. Doar aşa vom putea întoarce miliardele furate, iar cei care se fac vinovaţi vor sta la puşcărie”, a menționat politicianul.
Sursa citată a dat asigurări că o asemenea anchetă a fost demarată în SUA: „Ca să fie foarte clar, există o anchetă internaţională, personal am dat declaraţii în calitate de martor în această anchetă”.
Potrivit lui Andrei Năstase, rolul viitorului preşedinte în reuşita acestei anchete internaţionale este unul esenţial. Şi asta pentru că şeful statului, în calitatea sa de preşedinte al Consiliului Suprem de Securitate, are acces la toate informaţiile necesare pentru desfăşurarea investigaţiei.
„Nu este mult timp până la 30 octombrie, când oamenii trebuie să-şi aleagă un asemenea preşedinte, care va avea voinţă, va avea curajul şi nu-i va fi frică să pună la dispoziţia instituţiilor internaţionale nişte documente care fac dovada faptului că s-a furat”, a mai adăugat Năstase.
Liderul PPDA a mai declarat că şi-a stabilit câteva priorităţi în cazul în care va obţine sprijinul majorităţii la alegeri. Printre acestea se numără desemnarea unui procuror independent, transformarea CNA în DNA, scoaterea instituţiilor anticorupţie de sub influenţă politică, lustraţia extinsă, precum şi confiscarea bunurilor demnitarilor, procurorilor şi judecătorilor care nu-şi pot justifica sursele de venit, a spus Năstase, citat de jurnal.md.
08.02.2024
12:30
24.11.2022
10:13
10.10.2022
10:54
25.09.2022
17:04
12.06.2021
17:07
15.04.2021
16:30
12.02.2021
11:53
04.01.2021
13:50
03.10.2020
16:27
15.09.2020
16:03
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
05.11.2026
16:27
05.11.2026
16:16
05.11.2026
16:12
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor

















