NASA trimite PREZERVATIVE în spaţiu. „Extratereştri trebuie să fie pregătiţi”
2355
Îţi este teamă că ai putea rămâne însărcinată cu un extraterestru? Nicio problemă, pentru că a fost lansată o campanie care încearcă să convingă NASA să trimită prezervative în spaţiu, pentru ca oamenii să poată avea contacte sexuale cu extratereştrii.
Asociaţia Suedeză pentru Educaţia Sexuală, cea care a iniţiat campania, descrie invenţia prezervativului drept una dintre cele mai mari invenţii ale omenirii şi susţine cu ardoare faptul că acestea ar trebui trimise în spaţiu pentru ca, în cazul în care extratereştrii se decid să vină printre noi şi intenţionează să întreprindă contacte sexuale cu oamenii, protecţia să fie asigurată.
Însă, aşa cum probabil ne-am imaginat deja, această campanie vrea doar să atragă atenţia asupra contracepţiei, iar un videoclip ce înfăţişează această hilară manieră de popularizare a prezervativului a apărut chiar de Ziua Internaţională a Contracepţiei. Acest demers a fost iniţiat pentru ca oamenii să ia în calcul mult mai des această metodă contraceptivă, prin simplul fapt că se discută despre aşa ceva într-o manieră amuzantă. În acest sens, suedezii au afirmat că accesul la metodele contraceptive este strâns legat de egalitatea între sexe, educaţie şi dezvoltarea economică.
Sursa: Mirror
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
12.11.2026
15:00
12.11.2026
14:50
12.11.2026
14:42
12.11.2026
14:37
12.11.2026
14:22
12.11.2026
13:49
12.11.2026
13:47
12.11.2026
13:39
12.11.2026
13:31
12.11.2026
13:19
12.11.2026
12:57
12.11.2026
12:41
12.11.2026
12:34
12.11.2026
12:32
12.11.2026
12:31
12.11.2026
12:30
12.11.2026
12:21
12.11.2026
12:06
12.11.2026
11:56
12.11.2026
11:48
12.11.2026
11:16
12.11.2026
11:11
12.11.2026
10:30
12.11.2026
10:29
12.11.2026
10:05
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
















