Visuri de la Sorbona
4149
CONDIȚII // Basarabenii plecați la studii peste hotare așteaptă schimbări radicale pentru a reveni acasă
Conștienți de potențialul pe care îl au și dezamăgiți de situația de acasă, mii de tineri din R. Moldova aleg, anual, să plece peste hotare. Mai întâi la studii, cu gândul de a reveni acasă, apoi se ambiționează să rămână pentru că în afară, spun ei, au mai multe șanse de a se realiza.
Maria Popescu și Diana Frumosu sunt studente la două universități europene prestigioase. Maria învață Dreptul la Sorbona, Franța, iar Diana și-a început în acest an masterul la Universitatea de la Bologna, Italia. Fetele susțin că sistemul educațional european este total diferit de cel de acasă.
Plagiatul se penalizează dur
Până a ajunge la Universitatea Sorbona, Maria Popescu a studiat Dreptul la Universitatea Lumière Lyon 2.
„Sistemul de învățământ francez, în special cel universitar, este dificil și cu un program încărcat, de aceea numărul de studenți înscriși în anul întâi se înjumătățește până la absolvire.
În Republica Moldova, ca și în Franța, în sistemul de învățământ sunt numeroși profesori de valoare, dar diferența esențială o face sistemul. Aici fiecare student știe că, dacă nu respectă regulile, este penalizat. De exemplu, dacă ești acuzat de plagiat, ți se interzice accesul la învățământul superior pentru o perioadă de cinci ani. Aici lipsesc cu desăvârșire corupția și preferențialismul care sunt atât de răspândite în Republica Moldova.
Profesorii sunt diferiți, dar în general sunt destul de deschiși și dispuși să răspundă la toate întrebările legate de studii și de parcursul studentului”, își descrie Maria experiența de studii din Franța.
Studii și muncă
Și Diana este încântată de sistemul de învățământ universitar din Italia.
„Lucrul pe care îl apreciez cel mai mult în sistemul universitar italian e faptul că frecventarea orelor nu este obligatorie şi nimeni nu îţi cere să îţi motivezi absenţele. Această libertate îţi permite să îţi organizezi timpul mai eficient. Poţi să nu mergi la ore deloc, dar oricum eşti considerat student full-time, atâta timp cât achiţi taxa şi susţii examenele de rând cu cei care frecventează”, susține studenta de la Facultatea de Relații Internaționale de la Universitatea de la Bologna.
Până acum un an, Diana a studiat la Facultatea de Limbi Străine de la Universitatea din Verona. Instituția i-a oferit posibilitatea ca pe perioada studiilor să și muncească în departamentele universității.
„Eu am fost acceptată în oficiul care se ocupă de taxe, burse şi alte beneficii. A fost prima mea experienţă în câmpul muncii. Deşi nu am reuşit să frecventez cursurile în ultimul an de licenţă, am învăţat zeci de lucruri utile alături de nişte oameni minunaţi şi, pe lângă asta, am trecut toate examenele cu note înalte”, spune Diana.
Imboldul de acasă
Atât Maria Popescu, cât și Diana Frumosu și-au luat BAC-ul în R. Moldova.
„În Moldova, am făcut liceul în oraşul Criuleni, acasă, pe malul Nistrului. Când eram la gimnaziu, într-o vacanţă de vară, am frecventat cursuri de italiană oferite de o tânără din Italia care făcea voluntariat la Criuleni. Atunci m-am îndrăgostit de această limbă latină. Recunosc, inițial îmi doream o facultate la Praga, Cehia, dar, din cauza taxelor prea mari, am renunțat și am căutat o bursă în Italia. Până în momentul în care am obţinut declaraţia de valoare de la ambasadă totul mi s-a părut o joacă, iar în ziua în care o aveam în mână mi-am dat seama că, din acest moment, nimic nu va mai fi ca înainte”, își amintește Diana.
Maria a studiat la Liceul „Petre Ștefănucă” din Ialoveni. Tânăra crede că realizările sale din prezent se datorează în mare parte profesorilor de valoare pe care i-a avut acasă.
„Am să revin când voi simți că pot schimba ceva”
Când sunt întrebate despre revenirea acasă, Maria și Diana reacționează diferit.
„Aș vrea să mă întorc, dar într-o societate sănătoasă la propriu și la figurat. Unde cetățenii nu sunt nevoiți să supraviețuiască, dar au condiții de dezvoltare și trai decent. Unde cei care au rezultate bune în domeniul lor de activitate sunt apreciați pe măsură și, dacă ai cel mai bun dosar pentru un concurs/funcție/program, ești sigur că vei câștiga tu, nu interesele altora”, explică Maria condițiile în care își vede revenirea în R. Moldova.
„Am să revin de câte ori voi simți că pot schimba ceva și că nu suntem condamnați să ne revendicăm drepturile”, mai promite ea.
Diana este mai sceptică. „Nu ştiu încă dacă mi-aş dori să mă întorc definitiv în R. Moldova. Lumea din afară îmi oferă sute de oportunităţi pe care acasă nu le am. Sunt sigură, însă, că aş vrea să fac o schimbare şi să ajut Moldova să crească, fie de acasă, fie dintr-o instituţie internaţională. Visul meu mai nou e să ajut copiii din şcolile rurale de la noi din ţară, în mod special copiii din familii defavorizate. Nu intru în prea multe detalii. Sper să prindă viaţă!”, spune Diana.
05.11.2018
12:00
16001
MILIONARUL moldovean de la Londra, cu restaurante lângă Palatul Buckingham
01.11.2018
10:19
4506
Român, martorul unui accident CUMPLIT în Franța: „Nu îmi venea să cred ce am trăit”
10.10.2018
17:30
2948
I s-a BLOCAT mașina pe șinele unui tramvai și a fost amendată
05.09.2018
16:00
3122
Povestea unei românce care a plecat la muncă în Italia pentru un TRAI MAI BUN, dar a trecut prin clipe groaznice!
29.07.2018
10:05
5071
O englezoaică i-a împrumutat 500.000 de lire IUBITULUI român. Ce-a făcut acesta cu ei
24.01.2018
15:19
4321
O tânără din R. Moldova, angajata celei mai mari companii aeriene din China: Recrutează căpitani de aeronave!
07.01.2018
16:29
6341
GALERIE FOTO, VIDEO // Cum şi-a ÎMPODOBIT maşina o moldoveancă stabilită la Londra. Toţi se opresc să-i facă fotografii
27.09.2017
18:00
6210
E multimilionară şi celebră în America! Am filmat-o la Bucureşti cu fetiţa de 2 ani și soţul ucrainean! Imagini fabuloase…
17.07.2017
10:30
17101
Frumoasa moldoveancă din Malaezia: „Acasă e acolo unde te simţi tu bine”. Ce lecție ar putea învăța R. Moldova de la această țară
30.08.2016
19:00
17839
OFICIAL // Câți cetățeni ai R. Moldova se află peste hotare? Răspunsul MAEIE
14.07.2016
09:00
8091
RECORD // O tânără din R. Moldova a călătorit în peste 100 de orașe ale lumii până la doar 23 de ani
27.05.2016
09:20
8272
Un filolog din R. Moldova a cunoscut succesul după ce a plecat în Dubai
07.04.2026
21:51
45
Anthropic lansează în previzualizare Mythos, noul său supermodel AI folosit de giganții tech pentru detectarea vulnerabilităților cibernetice
07.04.2026
21:12
247
Binge, aplicația all-in-one pentru filme și seriale care te avertizează în timp real când urmează scenele de tip jump scare
07.04.2026
21:11
317
Hackeri ai guvernului rus au spart mii de routere casnice și de mici afaceri pentru a fura parole și acces la conturi internet
07.04.2026
21:10
277
Răcire ușoară și ploi răzlețe în Republica Moldova, miercuri 08.04.2026
07.04.2026
21:07
334
ULTIMA ORĂ // Doliu în fotbalul MONDIAL. Cel mai titrat antrenor român din toate timpurile, Mircea Lucescu, a decedat la vârsta de 80 de ani și opt luni. Cine a fost IL Luce și ce moștenire lasă în urmă
07.04.2026
20:43
254
Chrome introduce în sfârșit file verticale și un nou mod de citire pentru pagini aglomerate de reclame
07.04.2026
20:27
251
Uber își mută tot mai mult infrastructura pe cipurile AI Trainium și Graviton ale Amazon, lovitură pentru rivalii cloud Google și Oracle
07.04.2026
20:02
212
Anthropic își triplează capacitatea de calcul cu Google și Broadcom, investiții de zeci de miliarde pentru modelele Claude AI
07.04.2026
19:36
252
Google Maps introduce Gemini care scrie automat descrieri pentru fotografiile utilizatorilor
07.04.2026
17:40
443
Administrația Trump vrea să taie peste 700 de milioane de dolari din bugetul agenției de securitate cibernetică CISA până în 2027
07.04.2026
17:05
392
Locuințe mai calde și facturi mai mici: programul național de eficiență energetică schimbă viața familiilor din Republica Moldova
07.04.2026
16:41
364
Valul investițiilor în AI împinge averile private către pariuri tot mai timpurii și riscante
07.04.2026
16:06
338
Echipa procuraturilor din zona Sud câștigă Cupa Procuraturii la mini-fotbal 2026
376
Colegiul Medicilor avertizează: România are peste 84.000 de medici, dar inegalitățile de acces la servicii medicale se adâncesc
07.04.2026
14:42
495
Chișinăul accelerează reformele la Capitolul 6 din Programul Național de Aderare la UE: progrese în dreptul societăților comerciale și modernizarea pieței de capital
07.04.2026
13:23
511
Peste 33.000 de elevi de clasa a VI-a susțin testarea tematică la română și matematică în toată Republica Moldova
451
Recomandările medicului Tudor Ciuhodaru pentru un Paște fără probleme de sănătate: alimentație moderată, atenție la alcool, ouă și carnea de miel
07.04.2026
12:25
486
Seminar la Chișinău pentru aplicarea noii Metodologii a studiilor pedologice în laboratoarele publice și private
584
Maia Sandu, vizită oficială în Irlanda înainte ca Dublinul să preia președinția Consiliului UE
07.04.2026
11:39
493
Cabinet modern de limba bulgară inaugurat la liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, cu sprijinul Bulgariei
07.04.2026
11:21
487
Tentativă de viol asupra unei bătrâne de 85 de ani: agresorul de 42 de ani, condamnat la 11 ani de închisoare în nordul țării
07.04.2026
10:35
548
Mamă de 23 de ani din Fălești, trimisă în judecată pentru violențe repetate asupra fiului de 3 ani
555
Școală din Yorkshire își corectează examenele simulate cu inteligență artificială, pentru feedback mai rapid și mai obiectiv
07.04.2026
08:34
596
Horoscopul zilei 07.04.2026
682
Autoritatea pentru protecția datelor din Marea Britanie cere părinților să-i învețe pe copii intimitatea online la fel ca siguranța rutieră
Anthropic lansează în previzualizare Mythos, noul său supermodel AI folosit de giganții tech pentru detectarea vulnerabilităților cibernetice
Binge, aplicația all-in-one pentru filme și seriale care te avertizează în timp real când urmează scenele de tip jump scare
Hackeri ai guvernului rus au spart mii de routere casnice și de mici afaceri pentru a fura parole și acces la conturi internet
Răcire ușoară și ploi răzlețe în Republica Moldova, miercuri 08.04.2026
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.53
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














