R. Moldova face pași importanți în vederea aprovizionării cu apă potabilă și canalizare modernă
1250
În cadrul Planului de Amenajare a Teritoriului Național va fi creată secțiunea specializată „Apă și Sanitație”, aducând beneficii substanțiale pentru dezvoltarea infrastructurii de apă și canalizare din Republica Moldova, având un impact pozitiv asupra calității vieții cetățenilor. Acest plan va fi elaborat de două companii internaționale conform unui contract de servicii, semnat astăzi la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), în prezența vicepremierului Vladimir Bolea, șeful MIDR, relatează MOLDPRES.
Documentul va stabili direcții clare pentru modernizarea sectorului de apă și sanitație, eliminând abordările haotice anterioare și asigurând un management mai eficient al resurselor. Planificarea va ține cont de necesitatea regionalizării serviciilor și va facilita atragerea de fonduri pentru investiții în infrastructura de apă și canalizare, aliniate cu obiectivele de dezvoltare durabilă ale Republicii Moldova.
Prin această inițiativă, Republica Moldova se va apropia de standardele Uniunii Europene în ceea ce privește calitatea apei și epurarea apelor uzate. În funcție de dimensiunea localităților, vor fi implementate soluții tehnice care vor îmbunătăți semnificativ protecția mediului și sănătatea publică a cetățenilor.
„Apa și sanitația sunt priorități fundamentale pentru Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Având în vedere că apa este o resursă finită, aceasta trebuie protejată și utilizată cu responsabilitate. Această secțiune a Planului de Amenajare a Teritoriului Național va permite o planificare riguroasă și o alocare eficientă a resurselor, asigurând dezvoltarea sustenabilă a infrastructurii de apă și canalizare în întreaga țară”, a declarat la ceremonia de semnare a contractului Vladimir Bolea.
Contractul are o durată de implementare de 24 de luni și include realizarea unui raport de inițiere și a unui studiu de fezabilitate.
Astăzi a avut loc și prima ședință de lucru între echipele celor două companii și reprezentanții Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, unde au fost prezentate obiectivele, lista activităților planificate, au fost stabilite prioritățile și pașii următori.
Companiile Hydrophil (Austria) și SKAT Consulting (Elveția), semnatare ale contractului de servicii, au fost alese în urma unui concurs desfășurat prin proiectul „Securitatea aprovizionării cu apă și sanitație în Moldova” (SAASM), implementat de Guvernul Republicii Moldova prin Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, cu ajutorul Băncii Mondiale.
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:11
30.10.2026
17:03
29.10.2026
22:03
29.10.2026
18:03
29.10.2026
16:47
29.10.2026
16:18
29.10.2026
15:58
29.10.2026
12:04
29.10.2026
11:13
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
02.11.2026
11:11
02.11.2026
11:01
02.11.2026
10:46
02.11.2026
09:26
02.11.2026
08:44
02.11.2026
07:37
02.11.2026
07:28
02.11.2026
07:03
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
01.11.2026
22:48
01.11.2026
22:12
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți

















