Stiri
Cei mai aprigi critici ai ministrului Educației, Maia Sandu, care a luat măsuri drastice împotriva copiatului la examenele de bacalaureat din acest an, deputatul comunist Grigore Petrenco și cel fost comunist Vadim Mișin bagă mâna în foc că nu au copiat niciodată la examene.
În același timp, cel care a avut 10 pe linie la absolvirea școlii din sat și o medie mai mare de 9 la absolvirea facultății, socialistul Igor Dodon, afirmă că „orice copil a copiat măcar o dată”.
„Am absolvit școala din sat în 1992 cu nota 10 pe linie. La facultate am avut media între 9,4 și 9,7, nu mai țin minte exact”, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL Igor Dodon care a râs copios când l-am întrebat dacă a copiat vreodată.
„Cred că orice elev a copiat măcar o dată în viață. Mă mai uitam pe la colegi, dar nu prea mult, fiindcă mama era profesoară”, susține socialistul.

Întrebat de ce atunci a protestat împotriva măsurilor anticopiat luate de Ministerul Educației care au arătat adevărata față a situației din învățământul liceal, Dodon a ținut să precizeze că: „Eu am recunoscut că Maia Sandu a avut o prestație bună în Parlament. Noi, de fapt, suntem pentru anularea sistemului de bacalaureat și revenirea la examenele de admitere în universități”.
Neafiliatul Vadim Mișin susține că a avut „doi de patru” (note din vechiul sistem de învățământ – n.r.) la absolvirea școlii. Unul era la limba franceză și altul la limba rusă. Examenele de stat de la universitate le-a susținut pe „otlicino” (excelent – n.r.), chiar dacă pe parcursul anilor de studii a mai avut și note de trei și patru.
„Nu mint, nu am copiat niciodată. Tot timpul am scris din capul meu. Maia Sandu luptă bine cu copiatul, dar sunt încălcate drepturile copilului. Examenul și așa este un stres, îl mai stresezi pe copil și cu camerele video”, își explică nemulțumirea sa față de deciziile luate de Ministerul Educației.
Și comunistul Grigore Petrenco a învățat bine și la școală, și la facultate, fără să
copieze. Cel puțin, așa afirmă dânsul. Acest lucru îl confirmă și Grigore Belostecinic, rectorul Academiei de Studii Economice unde Petrenco a învățat la două facultăți în paralel.
„Oricât mi-ar fi de antipatic, trebuie să recunosc că a fost un student bun”, ne-a spus liberal-democratul Belostecinic. Cu toate acestea, Petrenco este revoltat de faptul că în acest an numai 58 la sută dintre absolvenți au susținut examenele de bacalaureat, inclusiv din cauza faptului că nu au putut copia.
Raisa Lozinschi
Mișin și Petrenco susțin că nu au copiat niciodată, în timp ce eminentul Dodon recunoaște că a mai făcut-o
Social
18.07.2013
13:56
830
830
În același timp, cel care a avut 10 pe linie la absolvirea școlii din sat și o medie mai mare de 9 la absolvirea facultății, socialistul Igor Dodon, afirmă că „orice copil a copiat măcar o dată”.
„Am absolvit școala din sat în 1992 cu nota 10 pe linie. La facultate am avut media între 9,4 și 9,7, nu mai țin minte exact”, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL Igor Dodon care a râs copios când l-am întrebat dacă a copiat vreodată.
„Cred că orice elev a copiat măcar o dată în viață. Mă mai uitam pe la colegi, dar nu prea mult, fiindcă mama era profesoară”, susține socialistul.

Întrebat de ce atunci a protestat împotriva măsurilor anticopiat luate de Ministerul Educației care au arătat adevărata față a situației din învățământul liceal, Dodon a ținut să precizeze că: „Eu am recunoscut că Maia Sandu a avut o prestație bună în Parlament. Noi, de fapt, suntem pentru anularea sistemului de bacalaureat și revenirea la examenele de admitere în universități”.
Neafiliatul Vadim Mișin susține că a avut „doi de patru” (note din vechiul sistem de învățământ – n.r.) la absolvirea școlii. Unul era la limba franceză și altul la limba rusă. Examenele de stat de la universitate le-a susținut pe „otlicino” (excelent – n.r.), chiar dacă pe parcursul anilor de studii a mai avut și note de trei și patru.
„Nu mint, nu am copiat niciodată. Tot timpul am scris din capul meu. Maia Sandu luptă bine cu copiatul, dar sunt încălcate drepturile copilului. Examenul și așa este un stres, îl mai stresezi pe copil și cu camerele video”, își explică nemulțumirea sa față de deciziile luate de Ministerul Educației.
Și comunistul Grigore Petrenco a învățat bine și la școală, și la facultate, fără să
copieze. Cel puțin, așa afirmă dânsul. Acest lucru îl confirmă și Grigore Belostecinic, rectorul Academiei de Studii Economice unde Petrenco a învățat la două facultăți în paralel.„Oricât mi-ar fi de antipatic, trebuie să recunosc că a fost un student bun”, ne-a spus liberal-democratul Belostecinic. Cu toate acestea, Petrenco este revoltat de faptul că în acest an numai 58 la sută dintre absolvenți au susținut examenele de bacalaureat, inclusiv din cauza faptului că nu au putut copia.
Raisa Lozinschi
Stiri relevante
25.04.2026
20:53
520
Moldova se pregătește de o duminică mai caldă și cu vânt alert – 26 aprilie 2026
25.04.2026
15:49
531
Târg educațional la Soroca: sute de liceeni din cinci raioane, conectați direct cu universitățile din Moldova
25.04.2026
13:36
590
Campania „Învață în Moldova” aduce târgul universităților la Hîncești pentru a convinge absolvenții să studieze în țară
25.04.2026
13:18
523
Olimpiadele republicane la limbile minorităților naționale reunesc 150 de elevi la Universitatea „Ion Creangă” din Chișinău
25.04.2026
13:10
659
Cod portocaliu de vânt – 26.04.2026, interval 10:00–21:00
24.04.2026
20:21
770
Meteo Republica Moldova: sâmbătă, 25 aprilie 2026 aduce cer mai senin și valori ușor mai ridicate
24.04.2026
17:17
796
EuroQuiz 2026 adună mii de elevi din toată țara pentru a descoperi Uniunea Europeană prin joc și dialog
24.04.2026
06:53
1213
Un expert în construcții explică problemele ascunse ale blocurilor noi. Greșeli pe care să NU le faci
24.04.2026
13:49
749
IGP instruiește polițiști, vameși și polițiști de frontieră pentru controlul mărfurilor cu dublă utilizare
23.04.2026
20:29
834
Vremea în Republica Moldova se răcorește ușor vineri, 24 aprilie 2026

Top stiri

20:23
411
Fereastra IPO pentru startup-urile climate tech începe să se deschidă, dar doar pentru jucătorii mari din energie
25.04.2026
19:53
462
Cohere preia Aleph Alpha cu sprijinul Schwarz Group pentru a crea o alternativă suverană la giganții americani AI
25.04.2026
18:52
484
Apple își schimbă direcția: John Ternus preia conducerea și repoziționează strategia de hardware și AI

766
„Austeritatea lovește în sănătate: medici și asistente pot pierde până la 3000 de lei pe lună, în timp ce veniturile scad, nu salariile”
25.04.2026
08:29
630
Horoscopul zilei 25.04.2026
24.04.2026
23:42
722
Startupul ComfyUI ajunge la evaluare de 500 milioane de dolari, pe fondul cererii tot mai mari de control asupra conținutului generat de AI
24.04.2026
21:30
755
Google deschide robinetul pentru AI: investiție uriașă de până la 40 de miliarde de dolari în Anthropic, în schimbul accesului la putere de calcul strategică

20:03
789
Maia Sandu discută cu Forța Fermierilor soluții la criza din agricultură
24.04.2026
18:46
842
Producător italian de spyware, prins cu aplicații Android false de actualizare care spionează utilizatorii
24.04.2026
17:54
996
Maia Sandu cere reguli clare pentru internet: „Ce nu este permis offline nu poate fi permis nici online”
24.04.2026
17:49
897
ULTIMA ORĂ // Aderarea R. Moldova la UE, între „cuplare și decuplare” de Ucraina. Nicușor Dan, după reuniunea Consiliului European: „Intrarea Ucrainei în UE este conexată cu cea a R. Moldova”
24.04.2026
17:46
772
DeepSeek lansează modelul V4, gigant open‑source de inteligență artificială care se apropie de performanțele GPT și Gemini, la prețuri tăiate

16:34
875
Liderii Oficiilor Teritoriale Ungheni și Rezina ai fostului Partid „Șor”, condamnați pentru finanțarea ilegală a formațiunii din bani de grup criminal organizat
24.04.2026
15:56
973
Bărbat dezbrăcat, cu cuțit, a blocat liftul și a sechestrat o mamă cu copilul ei în Chișinău
24.04.2026
15:46
808
Modelul german împotriva infecțiilor nosocomiale, aplicat în spitalele din România. Rogobete: Diferența e că noi le ascundem
24.04.2026
15:39
739
Meta își mută miliarde spre Amazon: acord uriaș pentru milioane de procesoare AI Graviton
24.04.2026
15:03
967
Fost polițist din Chișinău, recidivist, condamnat la 4 ani de închisoare și amendă de 250 000 de lei pentru corupere pasivă
24.04.2026
14:46
830
Starea de urgență în sectorul energetic se încheie, Parlamentul trece țara în regim de alertă pentru a gestiona în continuare riscurile

Actualitate
Parteneri

Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.36
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.40
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi