Ministrul de Externe al României, Bogdan Aurescu, discuții cu omologul francez despre sprijinirea R. Moldova și Ucrainei în procesul de integrare europeană
1133
Ministrul Afacerilor Externe al României, Bogdan Aurescu, a avut prima întrevedere cu omoloaga sa franceză, Catherine Colonna, iar cu acest prilej cei doi oficiali au discutat cu privire la situația actuală din Ucraina, dar și despre sprijinirea Ucrainei și a Republicii Moldova în procesul lor de integrare europeană.
„Am avut schimburi foarte bune cu ministra franceză de Externe, Catherine Colonna, privind perpsectivele unui parteneriat strategic excelent între România și Franța, cooperarea noastră în UE și NATO, conflictul în Ucraina și consecințele acestuia, inclusiv asistența pentru Ucraina și Republica Moldova, integrarea lor europeană și întărirea Flancului Estic”, a transmis Bogdan Aurescu într-un mesaj pe contul de Twitter.
Un comunicat al diplomației de la București arată că ministrul Bogdan Aurescu participă astăzi la reuniunea anuală la nivel ministerial a Consiliului Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), care se desfășoară la Paris.
Aceasta este prima reuniune la nivel ministerial a OCDE la care România participă în calitate de stat candidat la aderarea la Organizație, după decizia de acordare a statutului de candidat luată de Consiliul OCDE, la data de 25 ianuarie 2022.
19.02.2026
02:52
1
SUA își concentrează forțele pentru un posibil atac asupra Iranului, în timp ce Trump ezită între diplomație și opțiunea militară
19.02.2026
01:45
160
Macron desființează „bullshitul” giganților tech despre libertatea de exprimare și cere transparență totală a algoritmilor și limitarea accesului tinerilor la rețelele sociale
19.02.2026
00:52
242
Fractură în UE pe tema „Consiliului pentru Pace” al lui Trump: Franța acuză Comisia Europeană de depășirea mandatului, în timp ce unele state anunță participarea la reuniunea de la Washington
18.02.2026
23:46
292
Lipsa somnului dă peste cap microbiomul și celulele stem intestinale prin nervul vag, crescând riscul de boli inflamatorii
18.02.2026
23:23
363
Casa Albă avertizează Iranul: presiune maximă pentru un acord, în timp ce Trump se pregătește de un posibil război major în Orientul Mijlociu
312
Zuckerberg, față în față cu acuzațiile că Meta creează dependență de rețelele sociale în rândul copiilor
18.02.2026
20:49
376
Vremea în Republica Moldova se încălzește ușor ziua, 19.02.2026
18.02.2026
20:18
758
Un nou POD peste Prut, care va lega R. Moldova de UE. Acesta va avea o lungime de 420 de metri, patru benzi de circulație și va fi gata în 24 de luni
18.02.2026
19:52
572
Școlile din Capitală își redeschid porțile. Studiile se reiau cu prezență fizică
445
Mark Zuckerberg, față în față cu juriul într-un proces de referință privind dependența de rețelele sociale la copii
19.02.2026
01:45
42
Macron desființează „bullshitul” giganților tech despre libertatea de exprimare și cere transparență totală a algoritmilor și limitarea accesului tinerilor la rețelele sociale
19.02.2026
00:52
204
Fractură în UE pe tema „Consiliului pentru Pace” al lui Trump: Franța acuză Comisia Europeană de depășirea mandatului, în timp ce unele state anunță participarea la reuniunea de la Washington
18.02.2026
23:46
257
Lipsa somnului dă peste cap microbiomul și celulele stem intestinale prin nervul vag, crescând riscul de boli inflamatorii
18.02.2026
23:23
349
Casa Albă avertizează Iranul: presiune maximă pentru un acord, în timp ce Trump se pregătește de un posibil război major în Orientul Mijlociu
298
Zuckerberg, față în față cu acuzațiile că Meta creează dependență de rețelele sociale în rândul copiilor
18.02.2026
20:49
363
Vremea în Republica Moldova se încălzește ușor ziua, 19.02.2026
18.02.2026
20:18
748
Un nou POD peste Prut, care va lega R. Moldova de UE. Acesta va avea o lungime de 420 de metri, patru benzi de circulație și va fi gata în 24 de luni
18.02.2026
19:52
563
Școlile din Capitală își redeschid porțile. Studiile se reiau cu prezență fizică
433
Mark Zuckerberg, față în față cu juriul într-un proces de referință privind dependența de rețelele sociale la copii
18.02.2026
19:33
490
Moscova cere „probe concrete” după acuzațiile europene că Navalnîi a fost otrăvit cu toxina unei broaște sud-americane
407
Elon Musk vrea fabrici pe Lună pentru sateliți AI lansați cu catapulte electromagnetice în spațiu
18.02.2026
18:34
439
Erdogan nu merge la Consiliul de Pace de la Washington: Turcia trimite pe Hakan Fidan să ceară măsuri ferme pentru Gaza
18.02.2026
18:19
417
Ministru rus avertizează: serviciile străine ar avea acces la mesajele soldaţilor ruşi de pe Telegram, dar aplicaţia nu va fi încă blocată în armată
18.02.2026
18:07
469
Poluarea aerului crește direct riscul de Alzheimer, mai ales la persoanele care au suferit un accident vascular cerebral
18.02.2026
17:59
463
MEC lansează Planul 2026 pentru învățarea și promovarea limbii ucrainene în școli și în rândul refugiaților din Republica Moldova
18.02.2026
17:21
476
Secție închisă temporar, directoare demisionară și investiții de 9 milioane lei la Spitalul Raional Nisporeni după depistarea neregulilor sanitare
18.02.2026
16:51
519
Negocieri dificile la Geneva între Ucraina, Rusia și SUA: progrese limitate, divergențe majore pe teritorii și Zaporojie, în timp ce Moscova anunță cucerirea a două sate în Ucraina
18.02.2026
16:46
457
Moldova și Republica Coreea extind parteneriatul pentru modernizarea infrastructurii medicale
18.02.2026
15:49
618
„Suveraniști” din R. Moldova, puși la punct după ce au pus la îndoială întâlnirea dintre Rubio-Sandu: „Nu investești 166,5 milioane USD pentru securitate și 250 de milioane USD pentru sediul ambasadei într-o regiune care nu prezintă interes”
18.02.2026
15:08
1383
Angajații din R. Moldova vor primi pe GRATIS tichete de VACANȚĂ în valoare de 8 700 de lei. Cum intri în posesia acestora
18.02.2026
14:46
623
Rețea internațională de fraude cu criptomonede, destructurată prin operațiune comună Moldova–România sub coordonarea Eurojust și Europol
18.02.2026
14:28
671
Guvernul trece în proprietatea statului 105 terenuri și 11 sectoare de drum național pentru o administrare unitară
18.02.2026
13:59
578
Microplasticele din aer, nou pericol pentru plămâni: inflamații, leziuni și risc crescut de cancer respirator
18.02.2026
13:54
610
Pierderea cromozomului Y la bărbaţi, legată de boli grave, cancer şi scăderea speranţei de viaţă
18.02.2026
13:39
503
Analizele de sânge de rutină pot depista mai devreme riscul de insuficiență renală la pacienții cu diabet
Macron desființează „bullshitul” giganților tech despre libertatea de exprimare și cere transparență totală a algoritmilor și limitarea accesului tinerilor la rețelele sociale
Fractură în UE pe tema „Consiliului pentru Pace” al lui Trump: Franța acuză Comisia Europeană de depășirea mandatului, în timp ce unele state anunță participarea la reuniunea de la Washington
Lipsa somnului dă peste cap microbiomul și celulele stem intestinale prin nervul vag, crescând riscul de boli inflamatorii
Casa Albă avertizează Iranul: presiune maximă pentru un acord, în timp ce Trump se pregătește de un posibil război major în Orientul Mijlociu
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.04
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














