„Mi-am distrus viața”. O actriță vorbește despre comportamentul său bizar
3499
Sursa: digi24.ro La patru ani de când a fost arestată de mai multe ori și și-a distrus reputația prin mesajele bizare publicate pe Twitter, actrița Amanda Bynes vorbește deschis despre lucrurile prin care a trecut în perioada aceea.
„Mi-e foarte rușine de lucrurile pe care le-am spus. Nu pot da timpul înapoi, dar aș face-o. Îmi pare rău pentru toți cei pe care i-am rănit, pe care i-am mințit, încă am remușcări în legătură cu asta. Mă simt oribil și mi se face rău când mă gândesc la tot ce am făcut. Mi-am distrus munca de o viața pe Twitter. Nu este vina rețelei sociale, e vina mea”, a spus Amanda Bynes, într-un interviu acordat revistei Paper.
Amanda Bynes a devenit celebră în anii '90, când a jucat în mai multe seriale produse de Nickleodeon, apoi a obținut roluri în filme precum „Easy A”, „What I Like About You”, „She's The Man”, „What a Girl Wants” sau „All That”.
În 2014, Amanda Bynes a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare, după ce a condus beată. Însă actrița nu s-a oprit aici. Ea a ținut prima pagină a tabloidelor cu mesajele șocante publicate pe Twitter.
„Fiecare persoană reacționează diferit. Pentru mine, amestecul de marijuana și alte droguri cu alcoolul mi-au afectat creierul. M-a transformat într-o persoană complet diferită. Eu sunt o persoană amabilă. Nu aș face sau spune niciunul dintre lucrurile de atunci”, a adăugat ea.
Amanda Bynes spune că nu a consumat niciodată heroină sau metamfetamine, dar că ajunsese în punctul în care era sub influența unor alte droguri de dimineață până seara.
„Nu aveam niciun scop în viață. Lucram de când mă știam și ajunsesem într-un punct în care stăteam degeaba toată ziua. Aveam mult timp la dispoziție, așa că mă drogam de la prima oră până seara. Nu am luat niciodată heroină sau metamfetamine, însă există substanțe despre care poate crezi că sunt inofensive, dar care te afectează în alte moduri”, completează actrița.
Deși au existat speculații legate de o posibilă boală mintală, Amanda Bynes spune că tot comportamentul ei bizar a fost cauzat de consumul de droguri.
„De fiecare dată când renunțam la ele reveneam la normal. Comportamentul meu era atât de ciudat că oamenii încercau să găsească o explicație și așa a apărut zvonul că sunt bolnavă mintal”, a spus ea.
Întrebată ce sfat are pentru tineri, Amanda Bynes a avut un singur lucru de spus: „Aveți mare, mare grijă pentru că puteți pierde totul și vă puteți distruge toată viața, așa cum am făcut eu”.
Sursa: digi24.ro
28.09.2023
11:35
15.12.2020
13:41
31.01.2019
12:11
30.01.2019
18:40
14.01.2019
19:03
22.12.2018
10:09
07.12.2018
19:40
04.12.2018
18:30
29.10.2018
19:30
17.10.2018
15:38
16.10.2018
19:01
13.10.2018
11:01
28.10.2026
08:37
28.10.2026
08:19
28.10.2026
04:43
28.10.2026
04:02
28.10.2026
02:37
27.10.2026
23:52
27.10.2026
22:32
27.10.2026
22:08
27.10.2026
21:45
27.10.2026
20:48
27.10.2026
20:21
27.10.2026
19:45
27.10.2026
19:11
27.10.2026
18:59
27.10.2026
18:50
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:29
27.10.2026
18:08
27.10.2026
17:34
27.10.2026
17:02
27.10.2026
16:24
27.10.2026
16:17
27.10.2026
16:11
27.10.2026
16:02
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
Premierul Vasile Tofan a avut o convorbire telefonică cu omologul său român, Luca Niculescu. Noul prim-ministru al României, invitat la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
















