Stiri

Mesaj în sprijinul DNA din partea ambasadorului Canadei

Anticorupție 27.01.2017 12:00 Vizualizări2594
Mesaj în sprijinul DNA din partea ambasadorului Canadei Sursa: hotnews.ro

Kevin Hamilton, Ambasadorul Canadei în România, a discutat joi cu Laura Codruţa Kovesi, şefa DNA, despre „rolul esenţial al DNA în promovarea statului de drept în România” şi despre posibilităţile de a sprijini lupta anticorupţie, potrivit unui comunicat al Ambasadei. Ambasadorul Hamilton a făcut referire la campaniile anti-DNA, spunând că „sunt încurajat de progresul înregistrat de DNA, în ciuda circumstanţelor dificile cu care se confruntă şi a unei rezistente active din partea unora”.

Canada este ultima ţară ai cărei diplomaţi iau atitudine în favoarea DNA în contextul tensionat din ultima perioadă, marcat de încercarea guvernului PSD-ALDE de a promova două ordonanţe de urgenţă care ar îngreuna lupta anticorupţie.

„În orice societate democratică, cetăţenii se bazează pe existenţa unor instituţii de încredere care protejează statul de drept şi care lucrează pentru a se asigura că persoanele publice care se angajează în practici corupte sunt trase la răspundere. În acest sens, DNA are un rol esenţial pentru România”, a spus ambasadorul Kevin Hamilton, potrivit comunicatului citat, scrie hotnews.ro.

„Rapoartele emise în ultimele zile de către Transparency Internaţional şi Comisia Europeană arată îmbunătăţiri semnificative înregistrate pe parcursul anului trecut. Canada speră şi se aşteaptă că această tendinţă să continue... Românii merită integritate sporită din partea instituţiilor, a funcţionarilor publici şi din partea reprezentanţilor lor aleşi”, a mai spus diplomatul canadian.

Autor: Ziarul National
Top stiri
Horoscopul zilei 31.10.2026 31.10.2026 12:36 379 Horoscopul zilei 31.10.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.10 1 USD 18.04 1 RON 3.76 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 31.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri