Medicamentul care TRATEAZĂ coronavirusul. Anunţul a fost făcut de adjunctul OMS: „Există doar un singur medicament ...
2050
Bruce Aylward, director general adjunct la OMS, a anunţat luni că, în prezent, există doar un singur medicament eficient împotriva simptomelor coronavirusului COVID-19. Este vorba de „remdesivir”, folosit deja în teste clinice pe oameni.
În timpul unei conferinţe de presă susţinută luni la Beijing, Bruce Aylward a afirmat că, în acest moment, „ există doar un singur medicament eficient (împotriva COVID-19, n.r.), iar noi credem că este remdesivir”.
Potrivit acestuia, „remdesivir” este folosit în prezent în studii clinice pe oameni, urmând ca rezultatele să fie disponibile în doar câteva săptămâni.
Compania americană de biotehnologie Gilead Sciences, producătorul medicamentului, a confirmat faptul că deja colaborează cu autorităţile medicale din China, în cadrul a două studii clinice cu pacienţi infecaţi cu COVID-19.
„Cele două studii - unul asupra pacienţilor cu o formă gravă a bolii, iar altul asupra celor cu o formă moderată - acceptă momentan înscrierea participanţilor şi anticipăm rezultate în aprilie”, a afirmat un purtător de cuvânt de la Gilead Sciences.
La începutul acestei luni, reprezentanţii companiei de biotehnologie au anunţat că lucrează îndeaproape cu autorităţile din China pentru a afla dacă „remdesivir”, un medicament experimental care a fost folosit pentru tratarea Ebola, ar putea combate simptomele coronavirusului.
Totodată, compania a mai spus, în urmă cu câteva săptămâni, că „remdesivir” a tratat cu succes Sindromul respirator din Orientul Mijlociu (MERS) şi Sindromul Acut Respirator Sever (SARS), două virusuri din familia coronavirusului apărut în oraşul Wuhan.
Anunţul oficialului OMS în privinţa „remdesivir” a determinat, luni, creşterea cu 4% a acţiunilor companiei americane Gilead Sciences, informează CNN, citat de descopera.ro.
Gilead Sciences nu este singurul producător de medicamente care speră să găsească un tratament eficient împotriva coronavirusului. Giganţii farmaceutici Johnson & Johnson (JNJ) şi GlaxoSmithKline (GSK) lucrează la producerea de vaccinuri.
Totodată, compania de biotehnologie AbbVie (ABBV) a anunţat că are rezultate promiţătoare în privinţa unui tratament bazat pe un mix de două medicamente împotriva HIV şi Tamiflu, care este produs de gigantul elveţian Roche (RHHBF) şi Chugai Pharmaceutical Co (CHGCY) din Japonia.
Totodată, companii farmaceutice mai mici, precum Moderna (MRNA), Inovio Pharmaceuticals (INO) şi Novavax (NVAX), au anunţat că lucrează la tratamente împotriva coronavirusului COVID-19.
Marţi dimineaţa, numărul deceselor cauzate de noul coronavirus Covid-19 a crescut la 2.698, în întreaga lume. Cele mai multe decese s-au produs în China continentală, 2.663 de morţi. În afara Chinei au murit alte 33 de persoane din cauza coronavirusului: Iran - 12 decese; Coreea de Sud şi Italia - câte 7 decese; Japonia - 4 morţi; Hong Kong - 2 decese; Filipine, Franţa, Taiwan - câte 1 deces.
În întreaga lume sunt înregistrate peste 80.000 de persoane infectate cu virusul Covid-19, dintre care 229 în Italia.
01.03.2026
00:04
0
Marile companii tech aruncă trilioane în infrastructura AI: mega-contracte, centre de date uriașe și temeri tot mai mari pe Wall Street
28.02.2026
21:17
376
VIDEO // Un nou RĂZBOI zguduie lume. Filmul celui mai „amplu atac aerian” desfășurat vreodată de Israel, în coordonare cu SUA, împotriva Iranului
28.02.2026
21:04
358
Primă zi de primăvară cu soare și încălzire accentuată în Moldova – 01.03.2026
28.02.2026
17:34
500
Bălți devine Capitala Tineretului 2026: buget de 4 milioane de lei și an plin de proiecte pentru tineri
28.02.2026
17:32
488
Zgomotul rutier nocturn peste 50 dB crește colesterolul și riscul de boli cardiovasculare, arată un amplu studiu european
452
Rogobete anunță Registrul Național de Mastocitoză și promite centre de excelență și terapii inovatoare pentru bolile rare
512
Alexandru Rogobete: În timp ce unii fac circ în Parlament, Ministerul Sănătăţii ridică 22 de spitale noi în România
28.02.2026
13:40
554
Microplasticele din periuța de dinți și ața dentară: cât de mare este, de fapt, riscul pentru sănătate?
28.02.2026
12:31
857
Ora de vară 2026: Vom dormi mai puțin. Când se schimbă ceasurile și cum ne afectează trecerea la noul program
587
Tur feroviar maraton: patru prieteni autiști au vizitat 70 de stații din West Midlands în doar 12 ore
28.02.2026
08:01
601
Horoscopul zilei 28.02.2026
28.02.2026
21:17
353
VIDEO // Un nou RĂZBOI zguduie lume. Filmul celui mai „amplu atac aerian” desfășurat vreodată de Israel, în coordonare cu SUA, împotriva Iranului
28.02.2026
21:04
342
Primă zi de primăvară cu soare și încălzire accentuată în Moldova – 01.03.2026
28.02.2026
17:34
486
Bălți devine Capitala Tineretului 2026: buget de 4 milioane de lei și an plin de proiecte pentru tineri
28.02.2026
17:32
474
Zgomotul rutier nocturn peste 50 dB crește colesterolul și riscul de boli cardiovasculare, arată un amplu studiu european
438
Rogobete anunță Registrul Național de Mastocitoză și promite centre de excelență și terapii inovatoare pentru bolile rare
500
Alexandru Rogobete: În timp ce unii fac circ în Parlament, Ministerul Sănătăţii ridică 22 de spitale noi în România
28.02.2026
13:40
548
Microplasticele din periuța de dinți și ața dentară: cât de mare este, de fapt, riscul pentru sănătate?
28.02.2026
12:31
849
Ora de vară 2026: Vom dormi mai puțin. Când se schimbă ceasurile și cum ne afectează trecerea la noul program
579
Tur feroviar maraton: patru prieteni autiști au vizitat 70 de stații din West Midlands în doar 12 ore
28.02.2026
08:01
597
Horoscopul zilei 28.02.2026
27.02.2026
22:20
743
Elon Musk acuză OpenAI de periclitarea siguranței utilizatorilor și laudă Grok în depoziția din procesul intentat companiei
27.02.2026
21:28
740
Anthropic se opune Pentagonului: bătălia pentru controlul inteligenței artificiale militare și al supravegherii în masă
27.02.2026
21:02
749
Apple și Netflix își unesc forțele pentru transmiterea în direct a Marelui Premiu al Canadei la Formula 1
27.02.2026
20:46
797
Moldova se încălzește sâmbătă, 28 februarie 2026
27.02.2026
20:04
799
Angajați Google și OpenAI se aliază cu Anthropic împotriva presiunilor Pentagonului pentru acces nelimitat la AI
27.02.2026
19:43
816
Perplexity lansează Computer, un super‑agent AI cu 19 modele, pariat pe utilizatori „multi‑model” și abonamente scumpe
27.02.2026
19:10
904
Haos la vârful CISA: directorul interimar Madhu Gottumukkala, schimbat după un an de scandaluri, erori de securitate și concedieri masive
27.02.2026
17:48
823
Cercetătoarele din Republica Moldova, premiate de Ministerul Educației și Cercetării pentru excelență în știință și promovarea egalității de gen
27.02.2026
17:27
774
Profesorii vor putea lucra de acasă în vacanțele elevilor, cel mult două zile pe săptămână la școală
27.02.2026
16:42
755
OpenAI atrage 110 miliarde de dolari de la Amazon, Nvidia și SoftBank, în una dintre cele mai mari finanțări private din istorie
27.02.2026
15:59
802
Coreea de Sud relaxează restricțiile și permite Google Maps să funcționeze complet, sub reguli stricte de securitate
27.02.2026
15:57
840
Ministerul Energiei caută firme pentru investiții majore în modernizarea sistemelor de termoficare din Chișinău și Bălți
27.02.2026
15:11
920
MEC lansează consultări publice asupra noii Concepții a disciplinei „Limba rusă” în școlile cu predare în limba română
27.02.2026
13:47
759
Autoritățile de la Chișinău infirmă existența unui embargo ucrainean asupra vinurilor moldovenești
27.02.2026
12:52
836
Bărbat de 39 de ani, trimis în judecată pentru omor după o beție la Narcologie, în Codru
VIDEO // Un nou RĂZBOI zguduie lume. Filmul celui mai „amplu atac aerian” desfășurat vreodată de Israel, în coordonare cu SUA, împotriva Iranului
Bălți devine Capitala Tineretului 2026: buget de 4 milioane de lei și an plin de proiecte pentru tineri
Zgomotul rutier nocturn peste 50 dB crește colesterolul și riscul de boli cardiovasculare, arată un amplu studiu european
1 MDL
1 EUR
20.20
1 USD
17.12
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














