MĂRTURIE // Cum a fost DEMOLAT monumentul lui Lenin din PMAN în anul 1991? Snegur către Oboroc: „Răspunzi cu capul”
12023
După ce a stat mai bine de patru decenii în fața Guvernului, în actuala Piață a Marii Adunări Naționale, numită Piața Victoriei în perioada sovietică, monumentul lui Lenin a fost demolat în iulie 1991 și dus pe teritoriul Centrului „Moldexpo”, unde se află și astăzi.
Decizia a fost luată la cel mai înalt nivel, dar capii republicii au preferat să plece în acele zile din Chișinău, „la pupitru” lăsându-l pe Constantin Oboroc, consilierul președintelui Mircea Snegur pe probleme politice.
Oboroc își amintește, într-o emisiune de la postul public de televiziune, cum a fost luată decizia în privința monumentului lui Lenin din iulie 1991.
Pentru demontarea monumentului s-a pronunțat, încă în anul 1990, primarul de atunci al Chișinăului, Nicolae Costin.
CITIȚI și CENTENAR // Povestea monumentului lui Ștefan cel Mare din centrul Chișinăului: A fost ascuns de câteva ori peste Prut în ultimii 100 de ani, pentru a-l proteja de sovietici
„Se începuse lucrul acesta prin decembrie. Conducerea noastră s-a speriat de țipetele generalilor și s-a oprit. Ei ce-au făcut - au luat o pelincă albă și l-au învelit pe Vladimir Ilici. A stat toată primăvara așa”, spune Oboroc.
Momentul culminant a venit cu câteva zile înainte de 28 iulie 1991, când la o ședință convocată de președintele Mircea Snegur a fost sonorizat un posibil scenariu sângeros. „Pe 28 iulie, dimineața la ora 6.00, Chișinăul se va trezi cu veteranii de război cu toate medaliile la piept în jurul monumentului lui Lenin, așa, cu pelinca ceea albă. La ora 10.00 va coborî Frontul Popular și-i va ataca cu ouă clocite și călimări cu cerneală. Se va începe o încăierare și, la ora 12.00, va coborî polkul de la Buiucani să facă ordine, așa cum s-a întâmplat în statele baltice și Asia Mijlocie”, își amintește Constantin Oboroc.
Președintele Mircea Snegur i-a întrebat pe cei prezenți la ședință: „Ce facem?”.
„S-a făcut liniște. Președintele Snegur, când s-a răstit o dată: Eu v-am întrebat ce facem? Eu zic, dar ce să facem, îl scoatem de-acolo și rezolvăm problema. Prim-ministrul Muravschi: Dle Oboroc, mata gândești ce vorbești? Două luni de zile au ciocănit în el și nu l-au putut scoate, dar mata vrei în trei zile să-l scoți”, povestește fostul consilier prezidențial.
Constantin Oboroc este inginer de profesie, cunoștea domeniul construcțiilor și a cerut puțin timp să se consulte cu specialiștii pentru a le spune „în ce zi și la ce oră Lenin nu va mai fi în Piață”.
Acesta a cerut toate actele legate de monument ca să vadă „ce bombă atomică mai este și Lenin acesta”.
„Am citit, am văzut structura metalică de rezistență, nu era mare problemă, chiar dacă era beton puternic”, zice Oboroc, care și-a luat angajamentul să organizeze trei echipe care să lucreze non-stop pentru ca monumentul să fie demontat.
„Dle președinte Snegur, dacă începem lucrarea acum, luni dimineața la 6.00 Lenin nu va mai fi în Piață. Da? Dacă ești așa de deștept, noi plecăm toți din oraș și tu rămâi la pupitru și răspunzi cu capul, dar Lenin să nu mai fie aici, mi-a spus Snegur”.
Zis și făcut, iar monumentul lui Lenin a ajuns în scurt timp la „Moldexpo”.

O altă mare realizare a fostului deputat, consilier prezidențial și prim-vicepremier, este discursul scris pentru președintele Snegur în anul 1995, când studenții și intelectualii protestau în centrul capitalei, cerând modificarea articolului 13 din Constituție. Atunci, Oboroc s-a consultat cu savantul lingvist Anatol Ciobanu, cu scriitorul Ion Ciocanu, pentru a-i aduce șefului statului cele mai bune argumente în favoarea limbii române.
Totuși, Constantin Oboroc, care locuiește astăzi în satul Vărzărești din raionul Nisporeni, crede că a fost „trădat” de Mircea Snegur și, după ce ultimul a pierdut alegerile prezidențiale din 1997, a plecat definitiv din politica R. Moldova.
„Noi avem partide reale? Aceasta este sărăcia noastră. Noi nu avem forța oamenilor, atâta lume inteligentă, puternică, elevată, dar n-avem ciurul care să-i selecteze pe cei mai buni, integri. Ciurul despre care se vorbea la prima Mare Adunare Națională, care să aleagă grâul de neghină, a fost spart”, își exprimă dezamăgirea Constantin Oboroc.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026

















