Stiri
Ministrul Apărării, Vitalie Marinuță, susține că moțiunea simplă propusă de comuniști pentru demiterea lui face parte dintr-un plan pe care opoziția l-a anunțat printr-o „revoluție de catifea”, dar și de discreditare a guvernării actuale. „Această moțiune are un interes îngust de grup sau de partid. Îmi pare rău că la asta se alătură și unii foști colegi de-ai mei. Sunt convins că aceștia nu știu ce fac”, a menționat Marinuță în cadrul unei conferințe de presă. Acesta a îndemnat aleșii poporului să se gândească bine atunci când vor ridica mâna pentru a vota această moțiune simplă, pentru că nu vor vota împotriva lui, dar a R. Moldova și a parcursului european al țării. Întrebat de ce nu a venit să dea explicații în fața deputaților, dar a ales s-o facă în fața presei, ministrul a spus că „este membru al Executivului, iar Parlamentul își are agenda sa și deputațiii decid cine și când să fie invitat”, iar el nu a primit până acum nicio invitație în Parlament. „Nu știu dacă voi fi invitat, dar eu am ținut să le explic oamenilor ce cred despre această moțiune. Poate că s-a cerut până acum vreo chemare a mea în Parlament, dar oficial nu am primit niciuna. Eu nu fug de invitații. Chiar dacă este necesar de a da explicații și în cele mai grele momente, eu nu fug”, a menționat Marinuță. Astăzi, deputații liberal-democrați au refuzat să examineze în cadrul ședinței Comisiei parlamentare securitate și ordine publică moțiunea simplă propusă de comuniști împotriva ministrului Apărării, Vitalie Marinuță. Aceștia și-au justificat refuzul prin faptul că la ședință nu a fost invitat ministrul. Galina Munteanu
Marinuță recomandă deputaților să se gândească bine înainte de a-l demite
Social
09.07.2013
13:07
1439
1439
Stiri relevante
19.08.2019
12:18
3045
FOTO, VIDEO // Un politician din R. Moldova a venit cu o ARMĂ la o conferință de presă: Replică ministrului Apărării Voicu și comandantului Marelui Stat Major
15.08.2019
17:14
5495
Plahotniuc și persoane din anturajul său au primit ARME de foc din partea fostului ministru al Apărării. Voicu: „Pentru ce merite? Fostul ministru Sturza și-a făcut cadou trei arme de foc. Nici catedră militară nu are, riscă să se RĂNEASCĂ”
23.12.2017
08:01
2941
Fost premier: „Comunismul și gustul dictaturii NU au murit în decembrie 1989”
22.12.2017
18:30
2813
Parchetul General, un pas spre adevăr. Ion Iliescu, omul Moscovei, RESPONSABIL pentru crimele de după 22 decembrie
22.12.2017
13:20
2209
VIDEO // Președintele, primit cu aplauze în Piața Universității, la comemorarea victimelor Revoluției
17.12.2017
16:34
2317
La 28 de ani de când s-a aprins flacăra Revoluției
16.08.2014
16:38
3500
Marinuță îl ATACĂ pe Timofti la jumătate de an după ce a fost demis: „Este lipsit de verticalitate”
08.07.2014
11:52
3733
Marinuță și-a pus CENUȘĂ ÎN CAP la ședința biroului politic al PLR. Partidul anunță că „își întrerupe relația” cu acesta
26.03.2014
10:55
3173
Marinuță face o declarație SURPRINZĂTOARE: „Mai sunt DEOCAMDATĂ în PLR”
22.03.2014
11:10
2410
Răspunsul lui Marinuţă pentru cel care i-a pus „nota 5 ca politician şi nota 1 ca ministru”
18.03.2014
12:40
2777
Timofti: „Marinuță nu are demnitate de general”. Ce spune președintele despre candidatul propus de PLR pentru funcția de ministru al Apărării
09.03.2014
09:55
3120
REGRETUL lui Marinuţă

Top stiri
20.03.2026
07:51
233
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
504
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
525
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
537
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
555
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
19.03.2026
18:58
580
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
19.03.2026
18:49
548
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
622
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
536
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
585
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
636
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
558
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
606
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
19.03.2026
15:25
628
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
632
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
642
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
703
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
19.03.2026
14:36
567
4Chan ironizează amenda de 520.000 £ aplicată de Ofcom pentru încălcarea legii britanice a siguranței online
19.03.2026
14:21
608
Vicepremierul Osmochescu, în vizită strategică la Washington: noi proiecte economice, energetice și digitale cu Statele Unite pentru Republica Moldova
19.03.2026
14:10
675
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministra italiană Marina Calderone despre cooperarea socială și sprijinul Italiei pentru parcursul european al Moldovei
19.03.2026
12:40
660
Maia Sandu, la Chișinău, despre Carta Socială Europeană: drepturile sociale, scut împotriva tentativelor de subminare a democrației în Moldova și în Europa
19.03.2026
12:24
607
Poliția își întărește pregătirea anticorupție și pe linia investigațiilor financiare
19.03.2026
11:39
628
Politician local din York, vizat de deepfake-uri AI și sfătuit de poliție să își întărească securitatea acasă
19.03.2026
11:34
678
Dan Perciun avertizează la conferința privind drepturile sociale: situația demografică, principala amenințare la securitatea Republicii Moldova
19.03.2026
11:22
613
Ziua Faptelor Bune 2026: Ministerul Educației și Cercetării cheamă elevii și tinerii la voluntariat în întreaga țară

Actualitate
Parteneri
Știri
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi