La 28 de ani de când s-a aprins flacăra Revoluției
2631
Sursa: digi24.ro Peste patru sute de oameni, majoritatea suporteri ai echipei de fotbal ASU Poli Timisoara, au pornit sâmbătă în marş prin oraş, la 28 de ani de când s-a aprins scânteia Revoluţiei. Ei spun că nu vor ca oamenii să uite de cei care, în 1989, și-au dat viața pentru libertate.
„Păcat de sângele vărsat”, au strigat participanții la marș, cu torțe în mână. Oamenii au pornit în marș din locul în care s-a aprins prima scânteie a Revoluției și au urmat același traseu pe care au mers și eroii din '89. Suporterii de la ASU Politehnica, tineri din Timișoara, Cluj, București și Galați nu vor să uite ce s-a întâmplat în urmă cu 28 de ani.
„E un mod de a exprima o recunoștință față de sacrificiile celor care au ieșit în stradă și care și-au riscat viața pentru ca noi să fim liberi”, spune unul dintre ei.
„Marea majoritate a început să uite de sacrificiul făcut”, se plânge un altul.
„Da e important să ieșim să le reamintim timișorenilor ce s-a întâmplat în decembrie 89 și că se datorează foarte multe celor întâmplate atunci. Trebuie să nu se uite. Cine uită e complice”, a declarat Sebastian Novovic, liderul galeriei ASU Politehnica Timişoara.
Coloana de suporteri s-a oprit la Catedrala Mitropolitană din oraş, unde au fost aprinse lumânări pentru cei ce şi-au dat viaţa pentru libertate.
A fost pomenit și ultimul Suveran al României, Regele Mihai I, ctitorul Catedralei Mitropolitane din oraș.
Coloana de suporteri a ținut un moment de reculegere în fața Operei din Timișoara.
Un bărbat citește o poezie și îl podidesc lacrimile:
„Condamnă-i, Doamne, rând pe rând/ Nu îți fie milă de sentință/ Că au rămas copii plângând și mulți părinți în suferință”.
Marşul s-a încheiat la Cimitirul Eroilor din oraş.
Sursa: digi24.ro
08.05.2018
12:02
23.12.2017
08:01
22.12.2017
18:30
22.12.2017
13:20
18.06.2017
12:01
07.01.2017
16:30
21.11.2016
08:01
31.05.2016
20:00
10.03.2015
13:12
14.01.2014
11:25
28.09.2013
17:05
23.09.2013
10:40
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















