Marea Britanie începe, OFICIAL, retragerea din UE. Ce se întâmplă cu românii și BASARABENII cu cetățenie română din peninsulă
8530
Premierul britanic Theresa May a semnat scrisoarea oficială ce va fi remisă astăzi, la Bruxelles, şi care stipulează că Regatul Unit lansează negocierile în vederea Brexitului, potrivit unei fotografii difuzate marţi, la ora 21.00 GMT (23.00, ora României) de serviciile sale, informează Agerpres.
În cursul zilei, ambasadorul britanic pe lângă UE, Tim Barrow, va înmâna personal președintelui Consiliului European, Donald Tusk, scrisoarea prin care executivul de la Londra notifică activarea articolului 50 din Tratatul de la Lisabona.
Odată ce scrisoarea va fi înmânată, va începe numărătoarea inversă a ''divorțului'' britanic, prevăzut pentru 29 martie 2019, la finalul unei perioade de doi ani de negocieri.
Tot miercuri, prim-ministrul britanic Theresa May va informa Parlamentul britanic că Marea Britanie a declanșat Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona care stabilește termenii negocierilor dintre Londra și Bruxelles.
Se așteaptă ca Tusk să facă o scurtă declarație prin care să anunțe că a intrat în posesia scrisorii, urmând ca joi președintele Consiliului European să pună în circulație între cei 27 de membri ai UE un proiect de document care va prevedea liniile directoare de negociere cu Marea Britanie, a informat The Guardian. Aceste linii directoare vor fi adoptate oficial la summitul special care va avea loc la 29 aprilie la Bruxelles.
Barrow, care a fost director politic în Ministerul de Externe britanic înainte de a fi numit reprezentant permanent al Marii Britanii la Bruxelles, l-a înlocuit în ianuarie pe Ivan Rogers, care a demisionat ca urmare a dezacordurilor cu guvernul lui May.
EFE amintește că Marea Britanie începe miercuri procesul de ''divorț'' de Bruxelles după ce britanicii au votat în favoarea Brexit-ului la referendumul desfășurat la 23 iunie 2016.
Asigurările președintelui Iohannis
Președintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, la Roma, că se vor purta negocieri împreună cu celelalte state membre astfel încât chestiunea cetățenilor UE în Marea Britanie să fie "rezolvată bine".
„Eu am spus de la început că, în situația Brexit-ului, tema cea mai importantă pentru noi sunt românii care trăiesc acolo. Nu suntem singuri. Polonia are 800.000 de cetățeni acolo și alții, și alții. Trebuie să știți că și Marea Britanie are o preocupare foarte puternică față de cetățenii ei care trăiesc în alte state. Sunt destul de mulți care trăiesc în România, de exemplu. Practic, în toate statele europene sunt cetățeni britanici și, atunci, această temă cu siguranță va fi în atenția tuturor și noi o să avem grijă să negociem împreună cu celelalte state membre în așa fel încât chestiunea cetățenilor Uniunii Europene în Marea Britanie să fie rezolvată bine", a afirmat șeful statului, într-o conferință de presă, susținută la Ambasada României la Roma.
El a spus că nu dorește să lase cetățenii români din Marea Britanie cu un "statut incert".
„Nu dorim să lăsăm cetățenii noștri undeva suspendați, cu un statut incert. Mi-am luat acest angajament. Avem un Guvern nou și acest Guvern nou a înțeles și a luat tot acest angajament. În acest sens, am discutat cu toți partenerii cu care am avut ocazia și cu doamna prim-ministru May, știți că am avut recent și o discuție telefonică, am reiterat această temă, dar și de partea europeană cu negociatorul Uniunii am discutat in extenso aceste chestiuni. Pot să-i asigur pe românii care trăiesc în Marea Britanie că nu este doar o formulă de politețe, este o preocupare foarte, foarte serioasă pentru noi cum vor fi ei poziționați acolo", a spus Iohannis.
14.12.2018
08:01
2982
Theresa May rămâne premier, dar Brexitul e în pericol
03.09.2018
18:20
3113
Michael Caine: Îl urmăresc mult pe Putin, undeva, în omul ăsta există ceva bun
15.07.2018
18:02
3473
Cutremur POLITIC în Marea Britanie. Premierul aruncă BOMBA: „Riscăm să NU mai AVEM niciun BREXIT!!
05.07.2018
09:01
2327
Rusia IMPLICATĂ în campania pentru Brexit?!
02.07.2018
08:03
2216
Data la care UE ar putea semna acordul de Brexit cu Marea Britanie. Disputele din interiorul Guvernului May reprezintă un obstacol major în calea negocierilor
09.05.2018
08:03
4964
VEȘTI pentru toți ROMÂNII din Marea Britanie
16.04.2018
09:30
2951
Șansă pentru anularea Brexitului? Campania lansată duminică în Marea Britanie
22.03.2018
12:07
2209
Ce îi preocupă pe liderii europeni. Unitatea UE și amenințarea Moscovei, temele de la Bruxelles
07.03.2018
09:39
4843
Cetățenii cu pașaportul României, doriți în Marea Britanie şi după Brexit
16.01.2018
18:03
1834
Donald Tusk: Marea Britanie este binevenită să rămână în UE
01.01.2018
12:02
5794
Ce se va ÎNTÂMPLA cu românii din Marea Britanie după Brexit?
14.12.2017
09:01
2807
Un ministru german se declară „șocat” de Theresa May
20.03.2026
18:01
72
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
320
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
294
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
370
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
405
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
438
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
487
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
471
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
536
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
668
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
686
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
684
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
689
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
731
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
666
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
759
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
659
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
720
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
757
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
671
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
712
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
750
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
739
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
747
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
853
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40

Inapoi














