Maia Sandu NU o va desemna pe Mariana Durleșteanu la funcția de PREMIER: „Orice guvern - de o lună, de două zile, de cinci minute, de trei luni - asta înseamnă guvern de salvare a Parlamentului actual”
15754
Președintele Maia Sandu nu o va desemna niciodată pe Mariana Durleșteanu la funcția de premier, așa cum doresc deputații din majoritatea PSRM-Partidul „ȘOR”, a declarat liderul fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Parlament, Igor Grosu. De asemenea, în cadrul consultărilor de astăzi de la Președinție se va încerca găsirea unui compromis pentru declanșarea anticipatelor, a subliniat Grosu.
„Doamna președintă a spus foarte clar că nu va desemna candidatul unei coaliții asupra căreia planează grave suspiciuni de corupție, implicări în furtul miliardului etc. Deci, aici e blocat, să insiști mai departe pe desemnarea candidatului respectiv (Durleșteanu n.r.)… Da, având în spate cele 54 de semnături, nu se prea proliferează, deci e blocat. De aceea și spuneam că toți înțeleg că dna președintă nu va ceda și dumneaei este consecventă. Apropo de consecvență, de altfel și noi, noi am spus alegeri anticipate și rămânem consecvenți că alegeri anticipate, fiindcă orice guvern - de o lună, de două zile, de cinci minute, de trei luni - asta înseamnă guvern de salvare a Parlamentului actual. Astfel, acest Parlament va rămâne până în 2023”, a declarat Grosu, într-un interviu pentru Europa Liberă.
Acesta consideră că fracțiunile parlamentare, după consultările cu Maia Sandu, pot ajunge la un consens în privința declanșării alegerilor anticipate.
„La modul practic se înaintează un candidat și, de exemplu, se constată că nu există cvorum în ziua și ora când trebuie să se prezinte programul. Și atunci, iată, soluția e foarte simplă. Asta pentru a nu-i pune în situație pe unii să-și apere candidatul, pe alții să-l atace, ca să nu arate prost în fața alegătorilor lor ș.a.m.d. Da, spunem sincer oamenilor că trebuie să mai consumăm o tentativă și oferim șansa președintelui să se adreseze la Curtea Constituțională care o să spună că, da, deputații au consumat cel puțin două tentative, se întrunesc condițiile pentru dizolvare”, a adăugat Grosu.
Acesta nu exclude că PSRM și Partidul „ȘOR” ar putea insista pe scenariul lor, adică înaintarea unui candidat la funcția de premier.
„Bine, scenariul lor nu poate merge mai departe atâta timp cât nu este semnat decretul. Da, ei pot să se gândească, că bine ar fi să fie, dar din moment ce nu este decretul semnat, nu se poate merge pe scenariul lor. Noi am ajuns la formatul acesta de patru fracțiuni, astăzi o să mai avem o rundă de discuții, fiindcă lucrurile cumva sunt două scenarii magistrale: guvern în care ni se spune că o să fie anticipate, numai că nu este răspuns la întrebarea când anume”.
Grosu a mai adăugat că la consultările cu Maia Sandu formațiunile parlamentare nu ar trebui să facă teatru.
„Ar fi logic ca noi să nu mergem la Președinție să jucăm teatru. De aceea au propus și colegii de la alte fracțiuni și noi am acceptat și să încercăm să venim, dacă nu cu o soluție comună, cel puțin să se contureze clar care sunt scenariile. În mare parte sunt două scenarii: un guvern și atunci anticipatele sunt puse în cui undeva, nu știm până când sau stabilim anticipatele și consolidăm guvernul acesta așa cum este el în demisie.
Eu vă spun cum este, eu am purtat discuții și cu cei de la PSRM și i-am rugat: „Dlor, haideți că guvernul până la urmă e al vostru, nu e al altora, vorbiți, insistați ca să fie asigurat cvorumul pentru a vota secretarii de stat, fiindcă e în interesul tuturor, aici nu-i că am capitaliza noi, treaba voastră pe cine îi numiți, important este să numiți niște profesioniști care să gestioneze pandemia, vaccinarea, organizarea procesului, mă rog, tot tacâmul, ce ține de sănătate”, a conchis Grosu.
28.10.2026
23:55
28.10.2026
23:54
28.10.2026
23:48
28.10.2026
23:39
28.10.2026
23:05
28.10.2026
22:49
28.10.2026
22:10
28.10.2026
21:48
28.10.2026
21:47
28.10.2026
21:19
28.10.2026
23:05
28.10.2026
22:49
28.10.2026
22:10
28.10.2026
21:48
28.10.2026
21:47
28.10.2026
21:19
28.10.2026
19:56
28.10.2026
19:42
28.10.2026
19:14
28.10.2026
18:44
28.10.2026
18:28
28.10.2026
18:20
28.10.2026
18:08
28.10.2026
17:54
28.10.2026
17:51
28.10.2026
17:34
28.10.2026
16:41
28.10.2026
16:30
28.10.2026
15:52
28.10.2026
15:47
28.10.2026
15:31
28.10.2026
15:11
28.10.2026
14:06
28.10.2026
13:54
28.10.2026
13:48
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
Premierul Vasile Tofan a avut o convorbire telefonică cu omologul său român, Luca Niculescu. Noul prim-ministru al României, invitat la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
















