MAIA: Peste 610 milioane de lei, bani publici, pe conturile agricultorilor, de la începutul anului curent
1260
Suma debursată de Agenția de Intervenții și Plăți în Agricultură (AIPA) pe conturile agricultorilor, de la începutul anului curent, a atins cifra de peste 610 milioane de lei.
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) susține că este vorba despre „o creștere considerabilă” comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, când suma era de 261 de milioane de lei.
Menționăm că Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural are o valoare totală de 1,6 miliarde de lei pentru anul 2024.
MAIA a amintit că agricultorilor micro și mici care cresc cereale li s-a pus la dispoziție Creditul Agricol de Urgență, prin intermediul căruia pot obține credite cu o valoare maximă de 500 000 de lei, acestea fiind garantate de stat în proporție de 90%.
„În intervalul 1 - 15 martie, au fost recepționate 43 de solicitări pentru Creditul Agricol de Urgență. Dintre acestea, 26 au fost aprobate. Până în prezent, valoarea totală solicitată este de 16 milioane de lei, iar valoarea garanțiilor constituie 14,49 de milioane de lei”, informează MAIA.
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
14:02
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor















