Liderul tineretului PD: „Proiectele noastre pe dimensiunea de tineret și sport sunt ambițioase și foarte necesare pentru 27% din populația R. Moldova. Statul va compensa 75% din costul unui abonament la o sală de sport pentru copiii…”
1440
Facebook Președintele Organizației de Tineret al Partidului Democrat din Moldova (PD), Vadim Jora, susține că formațiunea din care face parte, în frunte cu Pavel Filip, a acordat o mare atenție problemelor tineretului, în condițiile în care tinerii din R. Moldova pot fi determinanți în procesul de modernizare și dezvoltare a țării.
Potrivit lui Vadim Jora, aproape 27 la sută din numărul total al populației cu reședința în R. Moldova sunt tineri cu vârsta cuprinsă între 14 și 34 de ani.
„Inovatori, energici, activi – anume tinerilor le revine sarcina de a construi Moldova europeană pe care ne-o dorim cu toții. Și acest mesaj a fost piatra de temelie pe care am construit toate politicile de tineret la acea etapă. Avem aceeași viziune și acum și, imediat după revenirea la guvernare - vom acționa consecvent în vederea implementării ei”, a declarat democratul într-un interviu pentru Coment.md.
Jora a precizat că Guvernul Filip a întreprins numeroase măsuri pentru a stimula implicarea tinerilor în procesul de modernizare și dezvoltare a statului.
„Incontestabil, una din realizările majore pe domeniul de tineret este Legea cu privire la tineret. Aprobarea acestei legi oferă un cadru prielnic progresului pe dimensiunea respectivă, întrucât a determinat mărirea cu peste 300% a bugetului proiectelor pentru organizațiile de tineret. De asemenea, în scopul stimulării participării tinerilor în dezvoltarea comunitară și în vederea dezvoltării şi extinderii teritoriale a serviciilor de tineret, au fost create centrele și consiliile locale de tineret. În aceste structuri tinerii se pot asocia pentru a-și atinge scopurile”, a enumerate tânărul.
Președintele tinerilor democrați a menționat că proiectele PD pe dimensiunea de tineret și sport sunt ambițioase și foarte necesare tinerilor.
„În acest sens, ne propunem dezvoltarea sportului la nivel rural, astfel încât să existe în fiecare sat o infrastructură sportivă. Mai mult, statul va compensa 75% din costul unui abonament la o sală de sport pentru copiii din familii cu un venit de sub 10 mii lei pe lună. La fel, companiile care cumpără angajaților abonamente la sala de sport vor fi scutite de impozitul pe venit în mărimea sumei plătite. Pentru a atrage investițiile publice și private în dezvoltarea infrastructurii sportive, vom iniția programul național „O națiune sportivă – o națiune prosperă”.
Pe dimensiunea de tineret, Jora a precizat că PD se angajează să dezvolte programele de antreprenoriat social pentru tineri, să contribuie la mărirea bugetului în programele de granturi pentru tineret. „Totodată, urmărind stoparea exodului de tineri, vom promova noi programe de granturi pentru tinerii agricultori”, a subliniat Vadim Jora.
49
Maia Sandu, vizită oficială în Slovacia pentru sprijin european și noi acorduri economice
25.03.2026
11:45
181
ULTIMA ORĂ, FOTO // „Munte de bani” la nordul R. Moldova: peste 120.000 de euro ridicați de procurori după destructurarea unei caracatițe a mitei în transporturi
25.03.2026
11:44
196
Campania „Fii PRO! Alege să fii profesor!” promovează cariera didactică la Universitatea „Alecu Russo” din Bălți, cu indemnizații de până la 200.000 de lei pentru tinerii profesori
25.03.2026
11:36
584
Plahotniuc a început să VORBEASCĂ, după ce procurorii au solicitat să fie condamnat la 25 de ani de ÎNCHISOARE
25.03.2026
10:26
267
Maia Sandu, la Ungheni: dialog național despre siguranța copiilor online, sprijin pentru afaceri locale și proiectul Podul de Flori
25.03.2026
09:38
333
Tată și fiu din Ucraina, condamnați la închisoare pentru escrocherie de peste 1 milion de lei după ce s-au dat drept polițiști în Bălți
25.03.2026
08:00
434
Horoscopul zilei 25.03.2026
479
OpenAI renunță la Sora și închide parteneriatul de conținut cu Disney
25.03.2026
06:11
435
Startupul fondat de un fost Thiel Fellow lansează Guardian, drona americană care promite să înlocuiască elicopterele de poliție
25.03.2026
02:42
521
OpenAI închide aplicația Sora, rețeaua socială de deepfake-uri care a stârnit controverse și un acord eșuat cu Disney
32
Maia Sandu, vizită oficială în Slovacia pentru sprijin european și noi acorduri economice
25.03.2026
11:45
180

713
Creator de conținut cu peste un milion de urmăritori rupe tăcerea despre trichotilomanie: „Nu trebuie să ne fie rușine”
549
Regatul Unit testează „stingerea” digitală și interdicții de social media pentru adolescenți, înaintea unei posibile interziceri sub 16 ani
24.03.2026
23:23
600
Spotify introduce „Artist Profile Protection” pentru a bloca piesele AI atribuite greșit artiștilor
24.03.2026
22:51
536
OpenAI își abandonează planul de a face din ChatGPT un magazin online și îl transformă într-un ghid de informare pentru cumpărături
24.03.2026
22:50
523
Arm își lansează primul procesor propriu pentru centre de date AI, după 36 de ani de licențiere a arhitecturilor
24.03.2026
21:46
471
OpenAI lansează instrumente open source pentru a ajuta dezvoltatorii să facă aplicațiile de inteligență artificială mai sigure pentru adolescenți
24.03.2026
21:18
8046
ULTIMA ORĂ // Elevii din Chișinău ar putea trece la învățământul online, iar circulația troleibuzelor ar putea fi sistată integral din cauza crizei energetice provocată de bombardamentele armatei lui Putin
24.03.2026
20:46
526
Vremea în Republica Moldova pe 25.03.2026: ușoară răcorire, cer mai mult senin
24.03.2026
20:24
495
Breșă de date la Crunchyroll: hackerul susține că a furat milioane de înregistrări din tichetele de suport ale utilizatorilor
472
Epic Games concediază peste 1.000 de angajați din cauza scăderii popularității Fortnite
675
MAIA promite rambursarea accizei la motorină și mecanisme noi de sprijin pentru fermierii din Republica Moldova
24.03.2026
18:37
550
Parlamentul evaluează progresele Chișinăului în libera circulație a mărfurilor și serviciilor pe piața UE
24.03.2026
18:35
881
R. Moldova sub risc de blackout din cauza BOMBARDAMENTELOR armatei lui Putin! În timp ce Guvernul cere măsuri de URGENȚĂ după atacurile Rusiei, Igor Dodon spune ,,NU" instituirii stării de urgența și protejării cetățenilor
574
Republica Moldova dezvoltă sistemul AKIS pentru a conecta fermierii cu cercetarea și inovația agricolă
24.03.2026
17:29
538
Apple introduce reclame în Apple Maps și lansează platforma unificată Apple Business pentru companii
Campania „Fii PRO! Alege să fii profesor!” promovează cariera didactică la Universitatea „Alecu Russo” din Bălți, cu indemnizații de până la 200.000 de lei pentru tinerii profesori
Maia Sandu, la Ungheni: dialog național despre siguranța copiilor online, sprijin pentru afaceri locale și proiectul Podul de Flori
Tată și fiu din Ucraina, condamnați la închisoare pentru escrocherie de peste 1 milion de lei după ce s-au dat drept polițiști în Bălți
1 MDL
1 EUR
20.20
1 USD
17.43
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi