Liderul de partid care candidează la alegerile parlamentare din februarie și spune că nu a câștigat NICIUN leu în ultimii doi ani: „Am toată averea sechestrată”
1601
IPN
Liderul Partidului Mișcarea Populară Antimafie, Sergiu Mocanu, nu a câștigat niciun venit în ultimii doi ani.
Cel puțin, așa declară Mocanu în declarația de avere pentru anii 2017 - 2018 pe care a depus-o la Comisia Electorală Centrală, fiind primul în lista electorală a partidului de la alegerile din februarie.
Sergiu Mocanu arată că are doar un apartament de 50 de metri pătrați, pe care l-a privatizat în anul 1996 și care ar valora 70 de mii de lei.
„Am toată averea sechestrată de Plahotniuc și bandiții lui. Orice bănuț declarat drept venit ar intra imediat în buzunarele lor. Din acest motiv, cheltuielile mele și le-au asumat apropiații mei. Punct”, a explicat acesta pe Facebook.
Vicepreședinta aceluiași partid, Daniela Bodrug, arată că a câștigat de la Mișcarea Populară Antimafie peste 233 de mii de lei în ultimii doi ani și alte 45 de mii de lei din vânzarea unei case.
Bodrug a făcut două achiziții importante în anul 2017 - un apartament de 54 de metri pătrați, cel mai probabil în România, fiindcă declară că a plătit pentru acesta 328,5 mii de roni, dar și un „BMW” fabricat în 2006.
Daniela Bofrug mai are un apartament de 67 de metri pătrați cumpărat în anul 2000 care valorează 50 de mii de euro, dar și un „Volkswagen” din anul 1999, cumpărat în 2016.
Ceva mai mult a câștigat numărul trei din lista partidului din circumscripția naţională, Vitalie Colin, inginer la SRL „Ericsson” - 530 de mii de lei în ultimii doi ani, plus 3 000 de lei de la UASM unde este laborant.
Menționăm că Partidul Mișcarea Populară Antimafie va figura al șaselea în buletinele de vot de la alegerile din 24 februarie care vor viza circumscripția națională.
08.02.2024
12:30
24.11.2022
10:13
10.10.2022
10:54
25.09.2022
17:04
12.06.2021
17:07
15.04.2021
16:30
12.02.2021
11:53
04.01.2021
13:50
03.10.2020
16:27
15.09.2020
16:03
01.09.2026
12:44
01.09.2026
12:37
01.09.2026
11:31
01.09.2026
11:28
01.09.2026
11:23
01.09.2026
10:43
01.09.2026
10:14
01.09.2026
09:58
01.09.2026
09:08
01.09.2026
07:49
01.09.2026
07:29
01.09.2026
06:21
01.09.2026
02:17
01.09.2026
01:44
01.09.2026
01:21
01.09.2026
01:01
01.09.2026
00:45
31.08.2026
23:48
31.08.2026
22:53
31.08.2026
22:44
31.08.2026
21:52
31.08.2026
21:05
31.08.2026
20:51
31.08.2026
20:47
31.08.2026
20:45
Parlamentarul de la București, Claudiu Năsui, PRIMA reacție după desemnarea în Guvernul Tofan: „Acolo unde au predominat libertatea economică și proprietatea privată, oamenii au prosperat”
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
Colegiul Medicilor cere continuitate la medicamente pentru bolnavii de cancer, în timp ce Bolojan promite rezolvarea blocajelor de aprovizionare în câteva zile
Corina Călugăru discută cu reprezentanta AUF extinderea și consolidarea educației francofone în Republica Moldova


















