Stiri

Liderii Coaliției SAR în apărarea deputaților care vor apartamente: „Au dreptul!”

Politică 12.03.2014 14:34 Vizualizări1090
Liderii Coaliției SAR în apărarea deputaților care vor apartamente: „Au dreptul!”

Liderii Coaliției de guvernare au sărit în apărarea deputaților care au înaintat inițiativa de a construi un bloc locativ pentru aleșii poporului.

Președintele democraților, Marian Lupu, a precizat că această inițiativă a fost discutată în fracțiune și acceptată cu condiția ca statul să nu aloce niciun ban, nici direct, nici indirect, pentru acest proiect.

„Am convenit că terenul pe care va fi construit blocul să fie cumpărat prin efortul comun al viitorilor proprietari ai locuințelor”, a mai precizat Lupu.

La rândul său, șeful liberal-reformatorilor, Ion Hadârcă, a ținut să menționeze că în Parlament sunt deputați care locuiesc de ani buni în cămine și au familii numeroase.

„Desigur, sunt și dintre cei care au tendințe care trebuie temperate”, a spus Hadârcă.

Liberal-democratul Vlad Filat crede că presa a reflectat în mod tendențios acest subiect. „Nu vreau să fiu avocatul deputaților, dar, pentru mine, modul în care a fost abordat acest subiect este regretabil. Această solicitare a fost semnată de mai mulți deputați din toate grupurile parlamentare. Astfel de proiecte au existat și în legislaturile precedente. În aceste blocuri vor beneficia de apartamente nu doar deputații, dar și funcționari din alte instituții de stat”, a declarat Filat.

Autor: Mariana Rață
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 12.11.2026 12.11.2026 11:56 405 Horoscopul zilei 12.11.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 18.10 1 RON 3.77 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 12.11.2026
Sondaj
100 de zile cu Guvernul Tofan: Ce notă îi acordați pentru activitatea de până acum?
Prietenii noștri