Lemurienii au un obicei tare CIUDAT: se freacă cu miriapode toxice în zonele intime, iar cercetătorii au aflat de ce
2374
Sursa: ziare.com Într-un moment de noroc, oamenii de știință au surprins câțiva lemurieni din Madagascar, din specia Eulemur rufifrons, frecându-se cu miriapode toxice în zona genitală și anală. Mai mult, din când în când chiar ronțăiau târâtoarele.
Prima oară când au observat această ciudățenie a fost în 2016. Cea care a observat este Louise Peckre, cercetător în Germania, aflată în expediție în Madagascar în acea vreme, arată Science Alert.
Aceasta și colegii ei au observat că lemurienii culegeau miriapode toxice după ploaie, după care le frecau cu sârg de coadă, zonele anală și genitală, iar apoi chiar începeau să le mestece. Repetau aceste mișcări, iar la un moment dat în colțul botului apărea un lichid portocaliu. Uneori, chiar înghițeau miriapodele, după acest „tratament”.
Sigur că un astfel de comportament dă de gândit. Și totuși nu e lipsit de explicații. Practic, e o formă de auto-medicație. Cu ajutorul toxinelor conținute de miriapode, primatele scăpau de alți paraziți, care le dădeau mâncărimi sau chiar le consumau din resursele nutritive din organism, făcându-i să slăbească.
Lemurienii se tratau doar cu miriapode din specia Sechelleptus, care secretă toxine pentru a se apăra, aveau să observe cercetătorii apoi. Mai ales un fel de toxine - unul care gonește țânțarii și care poate extermina paraziții din intestine și sistemul gastric, după cum se arată într-un raport publicat de jurnalul Primates.
Sursa: ziare.com
18.12.2018
16:19
12.11.2018
17:30
24.02.2018
10:03
17.09.2017
15:01
13.01.2017
07:31
10.10.2016
17:30
30.08.2016
10:30
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
24.10.2026
23:35
24.10.2026
23:29
24.10.2026
19:45
24.10.2026
19:29
24.10.2026
19:19
24.10.2026
19:17
24.10.2026
18:34
24.10.2026
18:05
24.10.2026
15:46
24.10.2026
14:59
24.10.2026
12:58
24.10.2026
12:20
24.10.2026
12:01
24.10.2026
11:32
24.10.2026
10:35
24.10.2026
09:54
24.10.2026
08:07
24.10.2026
03:22
24.10.2026
03:20
24.10.2026
02:36
24.10.2026
02:27
24.10.2026
01:36
24.10.2026
01:12
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina
Maia Sandu, la Forumul Minorităților Etnice: respectul pentru identitatea fiecăruia nu se opune apartenenței la Republica Moldova
O dronă s-a prăbușit în curtea unui localnic din Otaci: Ce au descoperit polițiștii la fața locului















