Legea care „îngroapă” presa independentă din Rusia. CNN își suspendă activitatea în această țară
1147
Duma de Stat a Federației Ruse a adoptat o lege care va „înăbuși” activitatea presei independente. Proiectul legislativ limitează la 20% partea de capital pe care o entitate străină o poate deţine într-o companie media din Rusia.
Experții atenționează că sunt amenințate importante instituții media din ţară. Vor rămâne să activeze fără probleme organizaţiile publice sau cele controlate de către aliaţi ai puterii de la Kremlin. Măsura intervine în contextul în care preşedintele rus Vladimir Putin atacă tot mai mult presa independentă, în special pe tema acoperirii crizei din Ucraina.
Din cauza schimbărilor din legislație, postul american de televiziune CNN a anunţat că-şi suspendă difuzarea în Rusia. Compania-mamă a CNN, „Turner International”, nu a oferit o dată fixă, dar se vehiculează că difuzarea va fi întreruptă de la 31 decembrie.
„Punem capăt relaţiilor noastre de distribuţie actuale, în lumina schimbărilor recente din legislaţia rusă privind mass-media. Sperăm să putem reveni pe această piaţă şi-i vom informa pe partenerii noştri cu privire la orice evoluţie în legătură cu reluarea acestor servicii", au precizat reprezentanții companiei „Turner International”, scrie Money.ro.
30.09.2017
14:30
14.07.2017
10:26
29.06.2017
08:30
31.07.2014
16:24
21.07.2014
16:45
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
12.09.2026
14:47
12.09.2026
14:28
12.09.2026
14:27
12.09.2026
14:15
12.09.2026
14:04
12.09.2026
14:00
12.09.2026
13:52
12.09.2026
13:48
12.09.2026
13:42
12.09.2026
13:41
12.09.2026
13:11
12.09.2026
12:57
12.09.2026
10:34
12.09.2026
09:50
12.09.2026
09:32
12.09.2026
08:49
12.09.2026
07:31
12.09.2026
06:31
12.09.2026
01:21
12.09.2026
00:49
12.09.2026
00:20
11.09.2026
23:55
11.09.2026
23:42
11.09.2026
23:32
11.09.2026
22:28
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!


















