Lavrov AVERTIZEAZĂ: Ucraina, mai aproape decât oricând de un RĂZBOI CIVIL
906
ria.ru
Ucraina este "mai aproape decât oricând de un război civil", avertizează ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, într-un interviu acordat Bloomberg TV.
"Dat fiind că ucrainenii omoară ucraineni, cred că Ucraina este mai aproape decât oricând de un război civil", a declarat Lavrov în interviul pentru Bloomberg TV.
"În estul şi sudul Ucrainei, există deja un război real", a subliniat şeful diplomaţiei ruse, conform AFP, citat de Mediafax.
Şapte militari ucraineni au murit marţi în confruntările cu insurgenţi proruşi care au avut loc în estul ţării.
"Dacă acest mediu este propice organizării unor alegeri libere şi echitabile, atunci nu mai ştiu ce poate însemna liber şi echitabil", a insistat Lavrov, referindu-se la scrutinul prezidenţial programat în Ucraina pe 25 mai.
După lansarea în urmă cu o lună a operaţiunilor militare împotriva separatiştilor proruşi din estul Ucrainei, Administraţia proeuropeană de la Kiev se străduieşte acum să lanseze un "dialog naţional", dară fără reprezentanţii insurgenţilor.
Însă, în opinia lui Serghei Lavrov, separatiştii trebuie să participe la discuţii. "Pentru ca dialogul naţional să aibă succes, este absolut necesar să fie asigurată participarea tuturor regiunilor Ucrainei", a insistat şeful diplomaţiei ruse.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
14.09.2026
01:52
14.09.2026
00:58
13.09.2026
23:50
13.09.2026
23:48
13.09.2026
23:27
13.09.2026
22:54
13.09.2026
20:55
13.09.2026
20:18
13.09.2026
20:08
13.09.2026
19:22
13.09.2026
18:22
13.09.2026
17:54
13.09.2026
15:54
13.09.2026
15:26
13.09.2026
14:36
13.09.2026
14:34
13.09.2026
14:17
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:32
13.09.2026
13:27
13.09.2026
13:22
13.09.2026
13:21
13.09.2026
12:55
13.09.2026
11:34
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Alexandr Stoianoglo își încearcă norocul la șefia UTA Găgăuzia, după înfrângerea la prezidențiale în fața Maiei Sandu
















