La Orhei au loc REPARAȚII de amploare ale drumurilor: „Deja a devenit o tradiție ca primăvara să începem lucrările de renovare a drumurilor”
2374
Renovarea drumurilor este în toi, la Orhei. Lucrările de reparație se desfășoară pe câteva străzi secundare, întrucât toate traseele principale au fost demult reparate. Echipa Partidului „ȘOR” dă asigurări că investițiile în infrastructură vor continua, pentru a impulsiona dezvoltarea economică a localităților și pentru a le oferi perspectivă, se arată într-un comunicat de presă al formațiunii parlamentare.
Localnicii sunt foarte bucuroși că autospecialele au ajuns și pe strada lor. „Până nu demult, era imposibil să mergi pe acest drum, din cauza gropilor imense. Ni s-a promis că vor fi reparate drumurile din tot cartierul, ceea ce ne bucură nespus”, a spus un bărbat care locuiește pe o stradă din Orhei aflată în reparație.
„Ne vom deplasa mai ușor atât pe jos, cât și cu mijloacele de transport, care nu se vor mai strica atât de des. Dacă în toate localitățile ar fi primari care sunt și au fost la noi, totul ar fi arătat altfel”, a menționat alt locuitor al orașului Orhei.
Potrivit inginerului-șef al Întreprinderii Municipale Servicii Comunal-Locative Orhei, Nicanor Pulbere, în acest an, a fost planificată renovarea mai multor străzi secundare din orașul Orhei. În prezent, drumarii lucrează de zor pe străzile Dacilor, Luceafărului și Fierarilor și a altor drumuri din zonă. „În fiecare an, Primăria municipiului Orhei întocmește un plan de reabilitare a drumurilor. În acest an, a fost planificată asfaltarea mai multor străzi. În lucrările de renovare a drumurilor sunt antrenați 22 de muncitori și 11 mijloace de transport. În acest an, lucrările de reparație a drumurilor vor continua până în luna octombrie”, a precizat inginerului-șef Nicanor Pulbere.
Totodată, primarul municipiului Orhei, Pavel Verejanu, a menționat că proiectele începute în 2015, de către Ilan Șor, la Orhei, continuă până în prezent. Pentru implementarea proiectelor de infrastructură din acest an, din bugetul local, au fost alocate circa 30 de milioane de lei.
„Deja a devenit o tradiție ca primăvara să începem lucrările de renovare a drumurilor. Ne propunem să finalizăm repararea străzilor din sectorul Slobozia Doamnei. Este un sector unde deseori au loc inundații, fapt ce provoacă neplăceri locuitorilor municipiului Orhei. Vom utiliza două straturi de beton asfaltic. Vor fi amplasate borduri, va fi efectuat accesul către curțile private. Datorită acestor lucrări, pompierii, salvatorii și medicinii de pe ambulanță vor ajunge cu ușurință la destinație”, a afirmat primarul Pavel Verejanu.
În context, liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, a reiterat că are planuri mari pentru orașul și raionul Orhei, care, în doar câțiva ani, va deveni un raion de vis. „În timp ce actuala guvernare distruge țara, echipa Partidului „ȘOR” construiește. Datorită muncii și implicării noastre, orașul Orhei a devenit cel mai frumos și mai prosper din țară, iar raionul Orhei reprezintă un model de dezvoltare pentru toate celelalte localități. Din 2015 și până în prezent, 80 la sută din drumurile din orașul Orhei, inclusiv toate arterele principale, au fost renovate. În perioada 2022-2017, avem planuri mari atât pentru municipiul, cât și pentru raionul Orhei. În fiecare an, vom moderniza până la 12-14 localități din raion. Vom renova instituțiile de învățământ, Centrele medicilor de familie, Casele de Cultură, vom amenaja spațiile verzi și vom face în așa fel încât localitățile noastre să devină locuri în care vrei permanent să revii și niciodată să nu vrei să pleci”, a menționat Ilan Șor.
Aproape 80% din drumurile din orașul Orhei, inclusiv toate cele principale, au fost reparate. De asemenea, au fost amenajate mai multe curți de bloc. Lucrări în acest sens vor continua și în acest an. În ceea ce privește raionul Orhei, echipa lui Ilan Șor a construit drumul Susleni-Jora de Mijloc, care are o lungime de aproape 10 kilometri, acesta fiind cel mai mare proiect de infrastructură, de la destrămarea URSS încoace, conchide sursa citată.
13.05.2026
20:19
128
Vreme mai stabilă și mai senină în Republica Moldova, joi, 14 mai 2026
13.05.2026
19:27
166
Maia Sandu, în dialog la Nisporeni despre siguranța copiilor online și reforma administrației locale
13.05.2026
19:03
253
Anduril atrage o rundă de 5 miliarde de dolari și își dublează evaluarea la 61 de miliarde în plin boom al tehnologiei de apărare
13.05.2026
18:17
296
Amazon lansează „Alexa for Shopping”, noul asistent AI care îți personalizează cumpărăturile pe Amazon și în alte magazine online
13.05.2026
18:06
288
Anthropic depășește OpenAI la numărul de clienți business, potrivit datelor Ramp
13.05.2026
17:57
275
Elevii din învățământul profesional tehnic propun 51 de proiecte pentru bugetarea participativă în școli
13.05.2026
17:57
308
Carolina Novac: Tranziția energetică a Moldovei, strâns legată de digitalizare și securitate cibernetică
13.05.2026
17:30
299
WhatsApp lansează modul incognito pentru conversațiile cu Meta AI, cu mesaje care dispar și procesare în mediu securizat
13.05.2026
17:26
318
Franța, partener strategic pentru modernizarea infrastructurii și mobilității urbane din Republica Moldova
13.05.2026
17:04
852
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Spațiul aerian din nordul țării, închis temporar. O dronă lansată de armata lui Putin a traversat R. Moldova de la nord la sud, dispărând de pe radar la Mingir
13.05.2026
20:19
26
Vreme mai stabilă și mai senină în Republica Moldova, joi, 14 mai 2026
13.05.2026
19:27
105
Maia Sandu, în dialog la Nisporeni despre siguranța copiilor online și reforma administrației locale
13.05.2026
19:03
234
Anduril atrage o rundă de 5 miliarde de dolari și își dublează evaluarea la 61 de miliarde în plin boom al tehnologiei de apărare
13.05.2026
18:17
293
Amazon lansează „Alexa for Shopping”, noul asistent AI care îți personalizează cumpărăturile pe Amazon și în alte magazine online
13.05.2026
18:06
286
Anthropic depășește OpenAI la numărul de clienți business, potrivit datelor Ramp
13.05.2026
17:57
272
Elevii din învățământul profesional tehnic propun 51 de proiecte pentru bugetarea participativă în școli
13.05.2026
17:57
306
Carolina Novac: Tranziția energetică a Moldovei, strâns legată de digitalizare și securitate cibernetică
13.05.2026
17:30
295
WhatsApp lansează modul incognito pentru conversațiile cu Meta AI, cu mesaje care dispar și procesare în mediu securizat
13.05.2026
17:26
316
Franța, partener strategic pentru modernizarea infrastructurii și mobilității urbane din Republica Moldova
13.05.2026
17:04
818
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Spațiul aerian din nordul țării, închis temporar. O dronă lansată de armata lui Putin a traversat R. Moldova de la nord la sud, dispărând de pe radar la Mingir
13.05.2026
15:40
593
Deconspirarea „CARACATIȚEI” de la Primăria Chișinău. Irina Gutnic, acuzații la adresa lui Ion Ceban: „Este un pericol atât pentru Chișinău, cât și pentru Moldova. Am ales să nu execut ordine politice într-un sistem care produce și acoperă probleme”
13.05.2026
15:30
452
Guvernul preia terenuri din mai multe localități pentru a continua modernizarea principalelor drumuri naționale
13.05.2026
13:25
385
Tinerii din nord invitați la Corlăteni să descopere agricultura digitală la Târgul Regional „Viitorul e AgriCOOL”
13.05.2026
12:48
449
Poliția Republicii Moldova își consolidează cooperarea regională la Adunarea Generală SEPCA de la Sarajevo
13.05.2026
11:41
397
Guvernul deblochează marile proiecte de infrastructură electrică și aliniază legislația la noua lege a energiei în Republica Moldova
385
Guvernul oferă 50 de milioane de lei despăgubiri fermierilor loviți de seceta din 2025
13.05.2026
11:20
435
Mai mulți copii vor merge gratuit în taberele de vară în 2026: Guvernul extinde categoriile de beneficiari și bugetul programului
13.05.2026
10:23
438
Tâlhar din Bălți, condamnat la 6 ani și jumătate de închisoare pentru atacul asupra unei casiere de 60 de ani
13.05.2026
09:25
500
Profesori de istorie instruiți la Chișinău pentru predarea istoriei și culturii romilor în școli
13.05.2026
07:57
565
Horoscopul zilei 13.05.2026
613
Contract semnat pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj, investiție de 700 de milioane de euro: Rafila spune că sănătatea nu are culoare politică
12.05.2026
21:33
691
Sam Altman îl contrazice pe Elon Musk în instanță: de ce s-a opus ideii ca OpenAI să ajungă moștenire pentru copiii lui Musk
12.05.2026
21:19
571
Anthropic avertizează investitorii: platforme neautorizate pretind că vând acțiuni ale companiei
12.05.2026
21:04
666
Google lansează Intrusion Logging, noua funcție Android care ajută la depistarea atacurilor cu spyware guvernamental
12.05.2026
21:00
661
Anthropic intră în bătălia pentru piața de AI juridic cu noi funcții Claude dedicate firmelor de avocatură
12.05.2026
20:54
631
Miercuri, 13 mai 2026: răcire ușoară și mai puține ploi în Republica Moldova
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.17
1 RON
3.87
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39









Inapoi














