Kazahstanul a preluat PREȘEDINȚIA Consiliului d Securitate al ONU și propune o agendă AMBIȚIOASĂ. Despre ce este vorba
2732
Deja de un an, Kazahstanul face parte dintr-un organ-cheie al celei mai importante organizații de pe Planetă - Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU). Din ianuarie 2018, Kazahstanul preia președinția Consiliului de Securitate și are posibilitate, dacă va fi necesar, să convoace o reuniune de urgență sau să organizeze diferite ședințe. Mai simplu spus, Kazahstanul are șansa să devină o voce și mai puternică în cadrul ONU și să lanseze inițiative la cel mai înalt nivel.
Cea mai importantă problemă în timpul președinției Kazahstanului va fi adoptarea unui document al Consiliului de Securitate privind Asia Centrală și Afganistan (deocamdată formatul nu a fost stabilit n.r.). Reamintim că Republica Kazahstan este primul și unicul stat din regiune care are onoarea de a fi parte a Consiliului de Securitate al ONU. Fiind conștientă de responsabilitatea și rolul de lider în Asia Centrală, Republica Kazahstan nu va promova la ONU inițiative ce vizează probleme interne ale statului, ci regionale și globale.
În Asia Centrală, între timp, în capul listei de probleme e tematica afgană și tot ce e legat de normalizarea situației din Afganistan - de la acțiuni contra terorismului, la eforturi umanitare. Anume dimensiunii umanitare Kazahstanul acordă o atenție deosebită, în condițiile în care metodele anterioare de normalizare a situației s-au dovedit a fi ineficiente: operațiunile militare, care s-au finalizat cu retragerea trupelor și acordarea sumelor astronomice în economia Afganistanului – din cauza nivelului înalt al corupției la cel mai înalt nivel bani nu ajung la destinație.
Trebuie să amintim că războiul civil din Afganistan continuă de aproape 40 de ani. În această perioadă au crescut generații întregi care nu știu altceva decât să țină armele în mâini. Pentru ei a ține arma în mâini este munca de bază. Astfel, pentru a opri războiul în Afganistan e necesar, mai întâi de toate, de a educa o nouă generație care va ști cum e să ai o viață normală, fără de război. În acest scop, cu șapte ani în urmă Kazahstanul a lansat un program gratuit de formare în universitățile sale pentru studenții afgani. Unii dintre aceștia și-au pierdut vechile obiceiuri, s-au întors acasă și acum activează în calitate de ingineri, medici sau diplomați. Această experiență pozitivă e cu siguranță demnă de atenția comunității internaționale. Din postura de membru al Consiliului de Securitate, Kazahstanul are șansa să atragă atenția celorlalți membri ai ONU asupra aspectul umanitar în ceea ce privește soluționarea crizei afgane.
Desigur, lista problemelor urgente ale Asiei Centrale nu se limitează doar la Afganistan. Aici persistă un amestec de probleme: aspecte legate de securitatea alimentară, energetică, probleme privind aprovizionarea cu apă potabilă, precum și delimitarea frontierelor, proces care nu a mai fost finalizat. În cazul fiecărei probleme Kazahstanul are propriile soluții. Din acest motiv, încercarea Kazahstanului de a pregăti spre adoptare un document privind Asia Centrală în Consiliul de Securitate al ONU este un eveniment de mare importanță și un punct de reper pentru regiune.
În ceea ce privește inițiativele globale ale Kazahstanului, atunci acestea par acum mai relevante decât oricând. Într-un momentul în care terorismul internațional a luat proporții dezastruoase și a depășit toate granițele, în cazul în care un atentat poate avea loc oriunde în lume, e nevoie de un front comun, de o coaliție antiteroristă la nivel mondial sub egida ONU. Despre inițierea unei coaliții antiteroriste președintele Kazahstanului, Nursultan Nazarbayev, a vorbit încă în anul 2015. Ideea propusă nu urmărește creșterea potențialului și capacităților militare unul împotriva altuia, dar unirea forțelor contra unei amenințări comune. Potențialul militar urmează să fie îndreptat pentru scopuri creative. Kazahstan propune statelor membre ale ONU să transfere 1% din bugetul destinat apărării într-un Fond special de finanțare a luptei împotriva sărăciei, foametei și schimbărilor climatice.
Apropo, în ceea ce privește schimbările climatice. Insule uriașe de gunoi din ocean, orașe sufocate în gaze toxice de eșapament, tsunami și cutremure, care se produc mai frecvent ca oricând - astăzi aceste lucruri nu mai reprezintă scene din filme fantastice cu scenarii apocaliptice, ci este realitatea în care trăim. Pentru a opri degradarea ecologă a planetei e necesară introducerea în masă a „tehnologiilor verzi”. Înțelegând acest lucru, Kazahstanul a ales pentru Expoziția Internațională, care a avut loc la Astana, tema: „Energia viitorului”. Imediat după această expoziție Kazahstanul a venit cu inițiativa de a înființa un Centru regional al ONU pentru dezvoltarea tehnologiilor ecologice și a unor proiecte de investiții, care sunt destinate unor state pentru ca să-și împărtășească experiența, cunoștințe, dar și sprijinul financiar în acest domeniu.
În fond, Kazahstanul are ce oferi comunității internaționale în calitate de membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU. E vorba de soluționarea problemele cu adevărat stringente, îmbunătățirea situației nu doar într-o anumită regiune a Asiei Centrale, dar, de asemenea, la nivel mondial. Și sper că aceste inițiative vor fi auzite.
După presa internațională
08.07.2022
14:10
5381
Kazahstanul se RETRAGE dintr-un acord important al CSI, după ce Rusia a aplicat o lovitură puternică exportului de petrol kazah
16.10.2018
14:39
2183
Marea care a secat. Motivele care au dus la acest DEZASTRU ecologic
30.06.2018
17:30
3245
FOTO // Astana aniversează 20 de ani de când a devenit CAPITALA Kazahstanului. Cum s-a TRANSFORMAT orașul în această perioadă
09.06.2018
11:00
4740
FOTO // Astana poate deveni un nou Hong Kong sau Londra. Vara aceasta va fi INAUGURAT Centrul Financiar Internațional „Astana”
10.02.2018
18:00
2913
Un tânăr s-a DEGHIZAT în femeie și a ajuns în FINALA unui concurs de frumusețe
25.04.2017
18:01
3168
El este SINGURUL cetățean al URSS. Cazul lui este desprins din filme
17.02.2017
12:15
2847
Kazahstanul pregătește un amplu program de MODERNIZARE. Intenționează să intre în TOPUL celor mai dezvoltate 30 de țări ale lumii. Exemplu pentru R. Moldova
04.07.2015
08:20
3184
FOTO // Un fotograf a trecut pe lângă ceea ce părea un hangar dintr-un aeroport. Când a intrat a descoperit ceva istoric
10.02.2015
10:51
2183
Explozie lângă Ministerul Apărării din Kazahstan. Un ofițer a murit
126
Chișinăul găzduiește reuniunea Comitetului de Monitorizare Interreg NEXT și lansează discuțiile pentru viitorul Program Bazinul Mării Negre 2028–2034
11
Chișinăul găzduiește reuniunea Comitetului de Monitorizare Interreg NEXT și lansează discuțiile pentru viitorul Program Bazinul Mării Negre 2028–2034
396
Peste 790 de primării intră în amalgamare voluntară pentru servicii mai bune și investiții mai mari în sate
12.06.2026
13:34
317
Maia Sandu, la 85 de ani de la deportările staliniste: memoria victimelor și datoria de a apăra viitorul democratic
12.06.2026
11:32
382
Alertă meteo cod galben, 12.06.2026, ora 9–21
12.06.2026
10:29
416
Bărbat din Stăuceni, condamnat la 1 an de închisoare pentru că a lovit o polițistă aflată în misiune
12.06.2026
08:28
420
Horoscopul zilei 12.06.2026
12.06.2026
00:04
662
Moldova își consolidează parteneriatul economic cu statele Benelux și atrage noi investiții la forumul de la Maastricht
11.06.2026
20:52
794
Vreme mai rece și ploi în toată țara – vineri, 12 iunie 2026
11.06.2026
17:47
830
Chișinăul pornește negocierile cu Bucureștiul pentru podul de la Ungheni și noi conexiuni rutiere spre rețeaua europeană
11.06.2026
17:47
733
20 de școli-model din Republica Moldova, modernizate cu 50 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții
11.06.2026
17:44
741
Guvernul investește 50 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli-model din Republica Moldova
11.06.2026
17:43
755
Guvernul modernizează regulile de utilizare a drumurilor publice și aliniază infrastructura rutieră la normele europene
11.06.2026
17:21
681
Guvernul majorează rezervele de gaze și impune stocuri obligatorii și pentru regiunea transnistreană
11.06.2026
17:04
651
Experiența Strasbourg, model pentru modernizarea transportului public din Republica Moldova
11.06.2026
16:50
623
Experiența Strasbourgului în transport urban modern, analizată de delegația MIDR în cadrul vizitei de lucru în Franța
11.06.2026
16:48
727
Avertizare meteo cod portocaliu: 11.06.2026, ora 15:30 - 12.06.2026, ora 21
11.06.2026
15:22
617
Poliția își evaluează instituția cu experți germani pentru a accelera modernizarea și alinierea la standardele europene
11.06.2026
14:48
660
Republica Moldova, nou membru WorldSkills Europe: pas decisiv pentru modernizarea învățământului profesional-tehnic și racordarea la standardele europene
11.06.2026
13:27
697
Stația Electrică Vulcănești, gata de energizare: etapă decisivă pentru Linia Independenței Energetice Vulcănești–Chișinău
11.06.2026
12:10
711
Bărbat recidivist, condamnat la 6 luni de închisoare pentru sustragerea unui document oficial din Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului Chișinău
11.06.2026
10:37
830
Femeie din Cahul, condamnată la 20 de ani de închisoare pentru uciderea amantei concubinului și a fratelui acestuia
11.06.2026
10:31
824
Moldova își fixează ținta: închiderea preliminară a Capitolului 10 și integrarea în Spațiul Unic Digital al UE până la finele anului
11.06.2026
09:32
673
MEC lansează consultări publice online pe noile curricula școlare din învățământul general, componenta invariabilă
11.06.2026
08:28
664
Horoscopul zilei 11.06.2026
10.06.2026
21:05
1134
Ploi de vară și vânt mai sprinten în Republica Moldova, joi, 11 iunie 2026
Maia Sandu, la 85 de ani de la deportările staliniste: memoria victimelor și datoria de a apăra viitorul democratic
Alertă meteo cod galben, 12.06.2026, ora 9–21
1 MDL
1 EUR
20.09
1 USD
17.42
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39

Inapoi














