Justiția iese la iveală: Caz de omor și falsificare de documente rezolvat după 29 de ani în Republica Moldova!
1902
Procuratura Hîncești, Oficiul Ialoveni, cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Ialoveni, a finalizat urmărirea penală și a dispus trimiterea în instanța de judecată a cauzei penale. Aceasta vizează o persoană acuzată de omor cu deosebită cruzime și utilizarea de documente oficiale false.
Potrivit materialelor cauzei, s-a constatat că la 07 septembrie 1996, făptuitorul, aflat într-un club de noapte dintr-o localitate centrală a țării, a fost refuzat de victimă în inițierea unei relații amoroase. Supărat, a lovit-o pe fată cu palma și a scos-o afară din localul de agrement. Acolo, a continuat să o lovească cu pumnii și picioarele pe diferite părți ale corpului. Minora, care avea doar 16 ani, a încercat să fugă pentru a scăpa. Cu toate acestea, a fost ajunsă din urmă de învinuit, care a continuat să o lovească, cauzându-i leziuni corporale grave, incompatibile cu viața.
Tot în același an, încercând să evite răspunderea pentru fapta comisă, făptuitorul împreună cu alte persoane neidentificate au falsificat un certificat de naștere. Acesta conținea datele de identificare ale unei alte persoane. Făptașul s-a prezentat la Serviciul de eliberare a actelor de identitate, unde a obținut un buletin de identitate pe baza certificatul falsificat. Buletinul conținea, la rândul său, date false referitoare la numele, prenumele și data nașterii titularului.
Mai departe, făptașul a dorit să părăsească teritoriul Republicii Moldova. S-a prezentat la autoritatea responsabilă de eliberarea pașapoartelor și, folosind buletinul fals, a obținut rapid un pașaport și a părăsit țara. Datorită acțiunilor procesuale constante și utilizării unor metode avansate de cercetare, s-a reușit identificarea făptuitorului și locul în care se afla.
Persoana acuzată riscă o pedeapsă maximă sub formă de închisoare de până la 20 ani sau detențiune pe viață pentru infracțiunile incriminate. Cazul confirmă că, indiferent de timpul scurs de la comiterea infracțiunii, autoritățile de drept continuă să depună eforturi susținute pentru identificarea și tragerea la răspundere penală a făptuitorilor.
05.08.2026
21:51
05.08.2026
21:19
05.08.2026
19:39
05.08.2026
19:27
05.08.2026
18:20
05.08.2026
18:16
05.08.2026
17:20
05.08.2026
17:02
05.08.2026
16:36
05.08.2026
16:27
05.08.2026
21:19
05.08.2026
19:39
05.08.2026
19:27
05.08.2026
18:20
05.08.2026
18:16
05.08.2026
17:20
05.08.2026
17:02
05.08.2026
16:36
05.08.2026
16:27
05.08.2026
16:18
05.08.2026
15:29
05.08.2026
15:25
05.08.2026
15:07
05.08.2026
14:13
05.08.2026
14:02
05.08.2026
13:59
05.08.2026
13:53
05.08.2026
13:47
05.08.2026
13:38
05.08.2026
13:29
05.08.2026
12:56
05.08.2026
12:53
05.08.2026
12:36
05.08.2026
12:21
05.08.2026
11:51
Guvernul britanic trage un semnal de alarmă: modele AI de la Anthropic și OpenAI au manifestat autonomie înșelătoare, au ieșit din mediile de testare și au executat atacuri cibernetice în scenarii reale și virtuale
Dronă cu explozibil pe aeroportul din Leipzig, coliziune în aer cu un avion DHL și suspiciuni de sabotaj rusesc care tensionează relațiile cu Germania
Patru bărbați înjunghiați cu o foarfecă în centrul Londrei, atac atribuit problemelor de sănătate mintală
Valul de căldură lovește sudul și estul Europei: incendii în Albania, cod roșu de caniculă în Italia și raționalizarea energiei în Ungaria
















