Jurnalul lui Bin Laden, făcut public de CIA: A ajuns prima dată în Occident la vârsta de...
2266
sursa: google.ro O excursie făcută vara în Marea Britanie, pe când era adolescent, şi vizitele la locul natal al lui Shakespeare l-au convins pe Osama bin Laden că Occidentul este decadent, scria liderul al- Qaida în jurnalul său personal cu puţin timp înainte de a fi ucis de forţele speciale americane în 2011, conform The Guardian.
Jurnalul se numără printre cele 470.000 de documente adunate din casa în care Bin Laden a fost ucis, documente care au fost făcute publice miercuri de CIA „în interesul transparenţei şi pentru a sprijini opinia publică în a înţelege fenomenul al - Qaida şi pe Bin Laden”, relatează News.ro.
Deşi până acum au mai existat informaţii conform cărora bin Laden a călătorit în Occident, aceasta este prima confirmare.
El a mers pentru prima dată în Occident pentru a fi supus unui tratament, nespecificat, când era în clasa a şasea şi avea 13 ani.
În anul următor, adolescentul, fiu al unui miliardar saudit cu afaceri în domeniul construcţiilor, a stat 10 luni în Marea Britanie, la studii. Bin Laden nu oferă alte detalii, dar se pare că a urmat cursuri de limba engleză la Oxford.
În jurnal, Bin Laden prezintă vizitele la casa lui Shakespeare din Stratford- upon- Avon, dar spune că nu a fost impresionat de societatea britanică.
El recunoaşte că vârsta nu îi permitea să îşi formeze o imagine completă despre viaţa în Marea Britanie, însă remarcă faptul că mergea în fiecare duminică să viziteze casa lui Shakespeare.
„Nu am fost impresionat şi am constatat că era o societate diferită de a noastră şi o societate cu principii morale permisive”, mai notează Bin Laden în jurnal.
16.05.2017
20:04
04.01.2017
10:00
11.05.2015
10:11
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
05.11.2026
16:27
05.11.2026
16:16
05.11.2026
16:12
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor


















