Nogai, numit „judecătorul-RAIDER”, a fost condamnat la ÎNCHISOARE cu suspendare
2482
Judecătorul fostei Curţi de Apel Bender, Nicolae Nogai, a fost condamnat la trei ani închisoare cu suspendare şi privat de dreptul de a ocupa funcţii publice pe o perioadă de cinci ani pentru că a pronunțat o hotărâre contrară legii. Sentința a fost pronunțată astăzi de Curtea de Apel Bălţi.
Instanța de judecată a anulat decizia Judecătoriei raionului Căuşeni, emisă pe 25 aprilie, prin care magistratul fusese achitat.
Potrivit probelor acumulate de procurori, judecătorul a legalizat neîntemeiat decizia arbitrajului ad-hoc din Sankt Petersburg privind înstrăinarea mai multor pachete de acţiuni ale BC „Moldova Agroindbank”. Hotărârea judecătorului a fost însă anulată de instanţa superioară ca fiind ilegală. Ulterior, Consiliul Superior al Magistraturii și-a dat acordul pentru tragerea magistratului la răspundere penală şi l-a suspendat provizoriu din funcţie.
Procuratura Anticorupţie a solicitat condamnarea magistratului la o pedeapsă de patru ani de închisoare cu executare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice pe un termen de cinci ani. Decizia Curţii de Apel Bălți a fost mai blândă, dar poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiție.
Acesta este al doilea caz în istoria Republicii Moldova, când un magistrat este condamnat pentru pronunţarea unei hotărâri contrare legii. Acum o săptămână, magistratul Judecătoriei Hânceşti Sergiu Balaban a fost condamnat printr-o decizie irevocabilă şi eliberat din funcţie.
Acesta a fost amendat cu opt mii de lei, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii în sistemul justiţiei pe un termen de cinci ani. Judecătorul a semnat procesul-verbal al unei şedinţe de judecată fictive, datat cu 20 martie 2012, dar procurorii au stabilit că, în acel moment, judecătorul se afla la Consiliul Superior al Magistraturii.
12.06.2020
16:43
05.06.2020
12:39
05.06.2020
11:38
02.06.2020
16:18
29.05.2020
14:15
29.05.2020
09:59
28.05.2020
17:00
26.05.2020
14:39
22.05.2020
15:09
20.05.2020
18:10
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare


















