Jocurile Rusiei: „Tot ceea ce au e ASTA”

Sursa: ziare.com

Acum câţiva ani, în plină întâlnire cu liderul rus Vladimir Puţin, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a avut un moment de şoc. Nu politic, ci personal. Deşi e cunoscută că „o doamnă de fier” şi nu pare să se teamă de nimic, Merkel are o teamă. Îi este foarte-foarte frică de câini.

Konni (sau Connie, dacă vreţi), femela rasă Labrador a „ţarului” de la Kremlin, a „dat buzna”, mirosind-o pe doamna cancelar şi aşezându-se la picioarele sale. Merkel dădea semne vizibile de disconfort, în timp ce Puţin, aparent naiv, îi spunea „sper că nu vă e frică de câini”.

Ulterior, în privat, Merkel le-a spus jurnaliştilor germani despre vizibila încercare a ruşilor de a o intimida: „Rusia nu are nimic, nici politică de succes, nici economie. Tot ceea ce au e asta”. Asta, adică încercări de a-i speria pe alţii, de a dovedi ceva, de a intimida.

Jocurile psihologice sunt o parte a politicii externe a Rusiei. Diplomaţie coercitivă. E un mecanism de compensare pentru faptul că, în mod real, Rusia nu mai este o superputere, în ciuda faptului că joacă precum ar fi. Este, la urma urmei, şi un instrument pentru a „urca” pe scena internaţională.

România nu este exclusă din acest joc. Ba Rusia face mici şicane cu forţarea spaţiului aerian al României, ba gesturi precum cele cu donaţia pentru „Cuminţenia Pământului”, ba declaraţiile agresive ale vreunui personaj care la noi ar fi ridiculizat, dar care la ruşi este vicepremier, Dmitri Rogozin, cel care ne promitea că trece pe la noi într-un bombardier.

Ba face chiar şi aluzii la graniţele României precum cele recente ale lui Vladimir Puţin.

Încearcă să ne intimideze, dar încearcă totodată să-şi facă jocul pentru consum intern pe care se bazează regimul Putin şi ceva ce putem numi „ideologia Putin”: conservatorism social, militarism, naţionalism, o „democraţie suverană” bine controlată, anti-americanism, postură agresivă pe plan extern şi multe altele din acest „arsenal”.

Când economia e în scădere şi cleptocraţia oligarhilor „drenează” resursele Rusiei în timp ce majoritatea populaţiei trăieşte în condiţii grele, fără „supape” de genul celor din democraţiile adevărate, toate astea sunt instrumente utile.

Mai mult, Rusia va continua să le folosească pentru mulţi ani de acum încolo. Rusia nu va înfrunta direct, la modul agresiv, NATO sau Uniunea Europeană. Nu în termeni de secol XIX. Dar mici şicane către diferite state din aceste structuri, mai ales cele din fostul spaţiu sovietic, sunt aproape la ordinea zilei. Produc şi un soi de mândrie pentru cetăţenii lor care vor să vadă că „iată, nu ne temem de nimeni”, dar şi ţin în tensiune ţări văzute ca „incomode”.

Printre ele şi România, o ţară în care SUA îşi consolidează prezenţa militară, de la scutul antirachetă până la baze şi prezenţa unor unităţi ale armatei. Un avanpost al NATO, organizaţia pe care Rusia o consideră o ameninţare la adresa siguranţei sale în Strategia de Securitate Naţională.

România nu a intrat în jocul acesta al ruşilor şi bine a făcut, pentru că ruşii asta îşi doresc. Probabil, însă, la un moment dat trebuie atenţionat destul de clar că nu ar trebui trecută o limită.

Povestea referitoare la „Cuminţenia Pământului”, de exemplu, a fost o mică obrăznicie pe care văd că Ambasada Rusiei o continuă „transferând” donaţii ale unui cetăţean care le-a trimis diferite bancnote străine.

Rusia nu obţine, în termeni de câştig politic „normal”, mare lucru din gesturile de genul ăsta. Aş spune că obţine contrariul, adică o antagonizare şi mai mare a unor ţări. Un joc pe care Moscova l-a mai jucat la un nivel mult mai mare, la sfârşitul anilor '40 şi începutul anilor '50.

Atunci, Stalin a mizat pe intimidare şi agresivitate. Şi s-a trezit în faţă cu NATO, cea mai puternică alianţă din istoria lumii, şi cu un Război Rece care a contribuit (asta este cel mai corect termen, nu „a dus”) la destrămarea URSS şi la o lungă şi dureroasă tranziţie pentru spaţiul rus.

Putin nu va merge până la a replica genul ăsta de posturi. Dar micro-agresiunile sunt altceva. Întreţin iluzia unui succes, care să acopere multe realităţi despre starea economiei şi societăţii ruseşti. Să ne aşteptăm la mai multe. Dar să nu le dăm o importanţă exagerată.

Lucian Lumezeanu, analist politic, consultant Public Affairs şi fost jurnalist Ziare.com.

Sursa: ziare.com