Iulia Timoșenko cere un referendum privind aderarea Ucrainei la NATO și UE
957
dcnews.ro
Fostul premier ucrainean Iulia Timoșenko a propus ca odată cu scrutinul prezidențial de pe 25 mai să se organizeze și un referendum privind aderarea țării sale la NATO și UE, relatează agenția RIA Novosti, citată de Agerpres.
Conform unui anunț făcut joi de formațiunea condusă de Iulia Timoșenko, „Batkivșcina”, candidata la președinție a formulat această idee la o reuniune a Consiliului bisericilor și organizațiilor religioase din Ucraina.
„Dacă vrem să avem pace, atunci trebuie să devenim parte integrantă a lumii democratice. Această problemă trebuie lămurită într-un referendum național ucrainean. Acesta din urmă trebuie să se desfășoare în paralel cu alegerile prezidențiale. Trebuie să luăm o decizie definitivă privind statutul Ucrainei ca stat unitar, aderarea la UE și participarea la sistemele colective de menținere a păcii. Trebuie să facem o alegere istorică”, a spus Iulia Timoșenko.
Un alt candidat la președinția Ucrainei, Petro Poroșenko, considerat favoritul scrutinului, declara la începutul lunii aprilie că în rândul populației ucrainene nu există încă o susținere suficientă pentru o eventuală aderare la NATO, o astfel de opțiune fiind sprijinită de numai 39% dintre ucraineni.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
14.09.2026
01:52
14.09.2026
00:58
13.09.2026
23:50
13.09.2026
23:48
13.09.2026
23:27
13.09.2026
22:54
13.09.2026
20:55
13.09.2026
20:18
13.09.2026
20:08
13.09.2026
19:22
13.09.2026
18:22
13.09.2026
17:54
13.09.2026
15:54
13.09.2026
15:26
13.09.2026
14:36
13.09.2026
14:34
13.09.2026
14:17
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:32
13.09.2026
13:27
13.09.2026
13:22
13.09.2026
13:21
13.09.2026
12:55
13.09.2026
11:34
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Alexandr Stoianoglo își încearcă norocul la șefia UTA Găgăuzia, după înfrângerea la prezidențiale în fața Maiei Sandu
















