Iubiri celebre // Emoţionantă poveste de dragoste: „Nu credea nimeni că vom rezista”
6139
Solistul Cornel Constantiniu şi soţia sa, actriţa Domniţa Constantiniu, au împlinit zilele acestea nu mai puţin de cinci decenii de la cununia civilă.
Nimeni nu le-a dat vreo şansă la începutul relaţiei, dar iată că au rămas alături, deşi soarta le-a pus căsnicia la grele încercări. Aflați secretele mariajului lor de invidiat.
S-au cunoscut în 1965, iar doi ani mai târziu, în 1967, interpretul a reuşit să o invite la Starea Civilă pe Domniţa, pe care o curtase multă vreme. Când s-au cunoscut, cei doi erau colegi la Facultatea de Actorie, la clasa profesorului Ion Finteşteanu. Cornel stătea chiar în spatele ei, la cursuri.
Însă cea care învăţa era Domniţa, venită la cursuri cu multă seriozitate, după doi ani de studiat Dreptul. Cornel copia mereu după ea, la examene: „Tot o să te iau eu de soţie!”, o şicana el.
Domniţa nu-l prea lua în serios, ba chiar se plângea mamei de el: „Am un coleg, stă în spatele meu şi doarme la ore. Cred că este un golan”, şi-a amintit femeia, cu zâmbetul pe buze.
Cu timpul însă, a început să-l îndrăgească şi să-l ajute la examene: „Făceam copiuţe şi i le dădeam, ca să-şi facă lucrarea. Mai târziu, aveau să se prindă şi profesorii că îl ajutam. Şi cine a crezut că o să ajung nevasta lui?!”, ne-a mai zis Domniţa Constantiniu.
Apropiaţii nu au crezut în relaţia lor, pentru că artistul avea mare lipici la femei. „Când ne-am căsătorit, eram amândoi studenţi în anul al doilea. Nimeni n-a crezut că o să ţină, într-o meserie plină de atâtea tentaţii. Dar, având amândoi această profesie, ne-am putut înţelege”, a mai dezvăluit soţia marelui cântăreţ al „Epocii de Aur”.
La scurt timp de la căsătorie, interpretul a devenit brusc vedetă şi avea sute de admiratoare. În 1970, Cornel Constantiniu şi-a făcut debutul la concursul „Steaua fără nume”, fiind primul câştigător al trofeului. Apoi, se angajează ca actor la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, iar din anul 1972 face parte din trupa Teatrului Muzical „Ion Vasilescu” din Bucureşti.
Şi totuşi, care este secretul căsniciei lor? „Cornel a devenit vedetă şi avea cârduri de admiratoare. Nu bănuia nimeni că o să rezistăm. Dar eu cred că destinul şi arta ne-au unit. Dacă nu i-aş fi înţeles meseria, nu aveam cum să înţeleg că era plecat atât de mult în turnee”, a precizat actriţa.
Au doi copii, Alexandru şi Mihai, stabiliţi în Germania. Alexandru are trei copii: Paul Christian, care face 7 ani pe 13 iulie, pe Ana, care va împlini 5 ani, şi pe Matei Nicolae (un an), iar Mihai i-a dăruit doi nepoţi Artis şi Lirian.
La ceas aniversar, artistul şi soţia sa nu organizează vreun chef, dar cel mai frumos cadou a venit de la băieţii lor, o felicitare şi o statuetă cu doi miri, cu cifra 50, scrie click.ro.
Interpretul suferă de Parkinson de peste 20 de ani şi trăieşte cu ajutorul unui neurostimulator. El a trecut prin şapte operaţii pe creier şi la piept.
Ascultați-l pe marele artist al „Epocii de Aur”.
22.07.2018
18:30
6562
IUBIRI CELEBRE // Charles și Camilla Parker Bowles se iubesc de peste 40 de ani. De ce nu s-au căsătorit din tinerețe?
20.05.2018
18:01
3247
IUBIRI CELEBRE // Poveste de dragoste ca în filme a acestui mare regizor!
22.04.2018
17:30
4998
Iubiri celebre // Drama superbei actriţe care a făcut istorie cu replica „Şi mâine e o zi“
25.02.2018
14:04
3782
IUBIRI CELEBRE // Cum să rezişti 50 de ani FERICIT şi FIDEL în căsnicie într-o lume plină de promiscuitate
08.10.2017
17:04
39828
IUBIRI celebre // Cea mai frumoasă TRAGICĂ poveste de dragoste din România. „Domnul meu şi Dumnezeul meu, iartă-mă! O prea mare iubire ucide!”
18.06.2017
17:04
5955
IUBIRI celebre // O cutremurătoare poveste de dragoste, sfârşită tragic
11.06.2017
20:02
7587
IUBIRI celebre // Curiosul caz al lui Hugh Jackman: Soţia lui are 61 de ani şi e FERICIT cu ea
16.04.2017
17:30
9849
Iubiri celebre // Dragoste astrală: Adrian Pintea și Lavinia Tatomir
26.03.2017
17:00
3445
IUBIRI CELEBRE // Povestea unui faimos cuplu prezidențial
19.03.2017
17:30
2556
Iubiri celebre // Românce care au FASCINAT Parisul! Primul fotomodel din istorie
12.03.2017
17:02
2897
Iubiri celebre // Românce care au FASCINAT şi scandalizat Parisul! Una a fost denumită „femeia fatală”
26.02.2017
17:03
2564
IUBIRI CELEBRE // Impresionanta poveste de dragoste dintre Cornelia şi „Regele dansului”
13.04.2026
00:10
967
ULTIMA ORĂ // Cine este viitorul PREMIER al Ungariei, Péter Magyar, politicianul care a dărâmat după 16 ani regimul de la Budapesta loial lui Putin. Avea poster cu Viktor Orban în copilărie
12.04.2026
22:16
1139
CUTREMUR POLITIC LA BUDAPESTA: Ungaria scapă dominația lui Putin și alege schimbarea. Opoziția este aproape de o majoritate constituțională după numărarea a peste 53% din voturi
12.04.2026
20:59
1715
ALEGERI // Înfrângere ZDROBITOARE pentru partidul lui Orban. Primele rezultate ale alegerilor din Ungaria, după o mobilizare ISTORICĂ la urne
12.04.2026
19:11
603
Vremea în Republica Moldova între 13–19 aprilie 2026: săptămână caldă de primăvară, cu ploi la final
12.04.2026
15:49
654
Alerta meteo COD GALBEN de îngheț, valabilă în perioada 13-14.04.2026
12.04.2026
08:38
698
Horoscopul zilei 12.04.2026
11.04.2026
20:49
889
Moldova, 12 aprilie 2026: cer mai liniștit, răcoare de primăvară și ploi trecătoare
11.04.2026
17:40
924
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
996
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
1376
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
1304
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
1285
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
1139
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
1251
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
1477
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
1248
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
1050
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
1435
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
1102
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
1020
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
1482
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
1234
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
1388
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
1307
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
1352
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
1117
Horoscopul zilei 10.04.2026
ULTIMA ORĂ // Cine este viitorul PREMIER al Ungariei, Péter Magyar, politicianul care a dărâmat după 16 ani regimul de la Budapesta loial lui Putin. Avea poster cu Viktor Orban în copilărie
CUTREMUR POLITIC LA BUDAPESTA: Ungaria scapă dominația lui Putin și alege schimbarea. Opoziția este aproape de o majoritate constituțională după numărarea a peste 53% din voturi
Vremea în Republica Moldova între 13–19 aprilie 2026: săptămână caldă de primăvară, cu ploi la final
Alerta meteo COD GALBEN de îngheț, valabilă în perioada 13-14.04.2026
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














