Îți rozi unghiile? Uite ce să faci pentru a SCĂPA de acest obicei care îți afectează sănătatea
2417
Sursa: avantaje.ro Rosul unghiilor este un obicei pe care o mulțime de persoane îl au încă din copilărie și de care cu greu pot scăpa, chiar dacă au ajuns la maturitate. În anumite situații, cei care își rod unghiile nici măcar nu conștientizează acest lucru, devenind un gest care apare în special în momentele stresante.
În spatele acestui obicei nesănătos se pot ascunde o mulțime de lucruri, inclusiv o serie de afecțiuni psihologice sau probleme emoționale grave. În termeni medicali, rosul unghiilor este cunoscut sub denumirea de onicofagie, iar această afecțiune poate să apară atât la copii, cât și în rândul adulților.
Pentru că în foarte puține dintre cazuri oamenii renunță la acest obicei de la sine, consultul medical este necesar, medicul specialist putând să găsească o soluție pentru tratarea acestei boli.
Rosul unghiilor poate afecta puternic sănătatea, existând riscul ca germenii existenți la nivelul unghiilor să ajungă în cavitatea bucală și apoi în organism, dând naștere unor boli grave. Pe lângă tratamentul de specialitate, cei care au această problemă pot apela la câteva trucuri pentru a renunța la acest obicei.
1. Manichiura
Folosirea lacului de unghii pentru realizarea manichiurii poate fi un truc care să le ajute pe femei să nu își mai roadă unghiile. Având un gust neplăcut, oja le poate determina pe doamne să se gândească de două ori înainte de a face acest lucru. În plus, în cazul manichiurii cu ojă semipermanentă sau cu gel, eliminarea lacului de unghii poate fi mult mai dificilă, ceea ce ar putea să le facă pe femei să renunțe definitiv la acest obicei, potrivit thesun.co.uk.
2. Unghiile scurte
Este adevărat că unghiile celor care au acest obicei sunt scurte, dar asta se întâmplă după ce au fost roase. Un truc eficient e scurtarea unghiilor imediat ce au crescut, astfel încât să nu existe porțiuni care să poată fi roase.
3. Plasturii
O metodă ușor dusă la extrem, dar care poate funcționa în perioadele foarte stresante. Atunci când simt că nu își pot controla acest obicei, persoanele care au această problemă pot apela la ajutorul plasturilor. Aplicând plasturi în zona unghiei, acestor persoane la va fi mult mai greu să își roadă unghiile.
Sursa: avantaje.ro
19.04.2018
18:02
6790
VIDEO // Faceți cunoștință cu femeia care are cele mai lungi unghii din lume. E incredibil cum arată!
24.08.2015
12:01
2247
TRUC // Ce se întâmplă dacă îți dai unghiile cu OJĂ, apoi bagi degetele în APĂ RECE
03.07.2014
19:15
3273
FOTO // Cum arată și ce fac primele UNGHII inteligente
01.04.2026
22:44
419
Apple lansează actualizare de securitate pentru iPhone și iPad mai vechi împotriva atacurilor DarkSword
449
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, explică pierderea procesului cu Pfizer: România plătește sute de milioane pentru zeci de milioane de doze necomandate
01.04.2026
20:40
517
WhatsApp avertizează circa 200 de utilizatori după ce au instalat o aplicație falsă creată de un producător de spyware guvernamental
01.04.2026
20:18
456
Salt de temperatură și posibile ploi slabe în Republica Moldova, joi 02.04.2026
01.04.2026
20:07
501
SpaceX pregătește în secret cel mai mare IPO din istorie, la o evaluare uriașă de 1,75 trilioane de dolari
01.04.2026
20:03
485
Startupul Cognichip vrea ca AI să proiecteze cipurile pentru AI și atrage o finanțare de 60 de milioane de dolari
494
Palantir pasează armatei responsabilitatea pentru utilizarea în război a inteligenței artificiale Maven
01.04.2026
22:44
405
Apple lansează actualizare de securitate pentru iPhone și iPad mai vechi împotriva atacurilor DarkSword
437
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, explică pierderea procesului cu Pfizer: România plătește sute de milioane pentru zeci de milioane de doze necomandate
01.04.2026
20:40
507
WhatsApp avertizează circa 200 de utilizatori după ce au instalat o aplicație falsă creată de un producător de spyware guvernamental
01.04.2026
20:18
446
Salt de temperatură și posibile ploi slabe în Republica Moldova, joi 02.04.2026
01.04.2026
20:07
491
SpaceX pregătește în secret cel mai mare IPO din istorie, la o evaluare uriașă de 1,75 trilioane de dolari
01.04.2026
20:03
474
Startupul Cognichip vrea ca AI să proiecteze cipurile pentru AI și atrage o finanțare de 60 de milioane de dolari
485
Palantir pasează armatei responsabilitatea pentru utilizarea în război a inteligenței artificiale Maven
01.04.2026
19:08
672
ANALIZĂ // Cine va conduce PAS după congresul din vară? ,,Întrebarea „cine va conduce PAS” nu este o simplă intrigă de cadre, dar un test al viabilității întregii construcții politice"
01.04.2026
19:05
581
Maia Sandu, la Riga: sprijin ferm din partea Letoniei pentru aderarea rapidă a Moldovei la Uniunea Europeană
01.04.2026
18:34
466
Hasbro, lovită de un atac cibernetic: recuperarea ar putea dura câteva săptămâni
01.04.2026
18:18
472
Raportul privind Programul de susținere a romilor 2022-2025: progrese semnificative în educație, sănătate și protecție socială
01.04.2026
17:43
561
Maia Sandu, apel în Parlamentul Letoniei: Moldova își apără democrația în fața Rusiei și cere sprijin pentru aderarea la UE
01.04.2026
17:02
1561
VIDEO // Maia Sandu, discurs EMOȚIONANT sub semnul lui Grigore Vieru. Trei limbi, o singură emoție de la tribuna Parlamentului de la Riga
01.04.2026
16:51
523
Târgurile de Cariere aduc la aceeași masă tinerii și angajatorii din întreaga țară
01.04.2026
16:17
837
ULTIMA ORĂ // Războiul din Orientul Mijlociu, care a provocat SCUMPIREA carburanților pe piața mondială, pe cale să se ÎNCHEIE. Trump anunță că Iranul a cedat. Condiția pusă de SUA pentru a se ajunge la pace
01.04.2026
15:57
596
Secretara și soțul ei de la oficiul „Șor” Bălți, împreună cu o altă angajată a partidului, trimiși în judecată pentru finanțarea ilegală a formațiunii cu peste 12,5 milioane de lei
01.04.2026
15:42
578
Guvernul actualizează regulile fitosanitare pentru plante și produse vegetale, aliniind Republica Moldova la normele UE
01.04.2026
15:36
610
Moldova accelerează modernizarea energetică și integrarea în piața UE, în pofida atacurilor și riscurilor regionale
580
Anthropic, probleme cu Claude Code: utilizatorii își epuizează prea repede tokenurile, compania promite remedierea situației
01.04.2026
14:24
573
AIPA a acordat în martie subvenții de 166 milioane de lei pentru fermieri, ferme zootehnice și proiecte rurale
01.04.2026
13:50
516
MIDR preia modelul leton pentru modernizarea transportului public de pasageri în Republica Moldova
01.04.2026
13:49
593
Guvernul înăsprește regulile de import pentru produsele de origine animală, pentru mai multă siguranță alimentară în Republica Moldova
01.04.2026
13:27
650
Guvernul prelungește termenul de privatizare a locuințelor și interzice buteliile de gaz în blocurile locative
01.04.2026
13:25
572
MIDR analizează la Riga modele letone pentru modernizarea și organizarea transportului rutier de pasageri
01.04.2026
13:05
576
Vitalie Mîța discută cu Expertise France noi priorități pentru securitate și eficiență energetică în Republica Moldova
Poliția de Frontieră va primi al treilea lot de echipamente de la Asociația Investitorilor din România
În amintirea tatălui meu, Petru Bogatu
Victor Chiriliă // Parteneriatul Strategic între R. Moldova și România pentru integrarea europeană a republicii noastre împlinește 10 ani
Nicolae Negru // „Eu, Filimon Boghiu…”
1 MDL
1 EUR
20.29
1 USD
17.49
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














