Italienii vor primi bonusuri de vacanță de până la 500 de euro pentru a-și face concediile în peninsulă
2218
Italia va oferi „bonusurilor de vacanţă", care pot ajunge până la 500 de euro, menite să îi stimuleze financiar pe italieni să meargă în concedii în peninsulă şi să susţină astfel sectorul turistic afectat de pandemie, scrie Agerpres, citând AFP.
Măsura pentru care statul a deblocat 2,4 miliarde de euro este condiţionată de faptul că se adresează gospodăriilor ale căror venituri anuale nu depăşesc 40.000 de euro.
Bonusul vine în trei variante: 150 de euro pentru o singură persoană, 300 de euro pentru o gospodărie cu două persoane şi 500 de euro pentru o familie compusă din trei persoane sau mai mult, a explicat miercuri conducerea Agenzia delle Entrate (Fiscul italian).
Alocaţia poate fi utilizată într-o structură hotelieră (hoteluri, cameră de oaspeţi, B&B) de pe teritoriul Italiei, începând cu 1 iulie ş până la 31 decembrie 2020.
Bonusul este accesibil printr-o aplicaţie lansată de Ministerul Culturii care generează un cod QR, cu care beneficiarul trebuie să se înregistreze. Important este faptul că 80% din bonus va fi utilizat ca reducere la unităţile de cazare alese, iar restul de 20% ia forma unei deduceri din impozitul pe venit în declaraţia de venit din 2021.
Măsura a fost anunțată în luna mai, într-unul din decretele de urgenţă adoptate în perioada crizei sanitare. Aceste bonusuri sunt menite să fie folosite pentru a susţine turismul, un sector cheie pentru economia Italiei, în condiţiile în care este reponsabili pentru 13% din PIB.
În contextul pandemiei de coronavirus, profesioniştii din sectorul turismului se aşteaptă la o scădere vertiginoasă a activităţii în vara acestui an şi la cele mai slabe cifre de după 1998, cu 56 de milioane de înnoptări mai puţin şi o scădere de 3,2 miliarde euro a cifrei de afaceri.
Începând cu data de 3 iunie, Italia şi-a redeschis frontierele pentru turiştii străini proveniţi din Uniunea European şi/sau spaţiul Schengen.
22.10.2026
07:30
22.10.2026
07:19
22.10.2026
04:12
22.10.2026
02:59
21.10.2026
23:28
21.10.2026
21:16
21.10.2026
20:47
21.10.2026
20:43
21.10.2026
19:33
21.10.2026
18:57
21.10.2026
18:44
22.10.2026
04:12
22.10.2026
02:59
21.10.2026
23:28
21.10.2026
21:16
21.10.2026
20:47
21.10.2026
20:43
21.10.2026
19:33
21.10.2026
18:57
21.10.2026
18:44
21.10.2026
18:35
21.10.2026
18:25
21.10.2026
17:59
21.10.2026
17:03
21.10.2026
16:45
21.10.2026
16:38
21.10.2026
15:48
21.10.2026
15:47
21.10.2026
15:44
21.10.2026
15:12
21.10.2026
15:12
21.10.2026
14:49
21.10.2026
14:40
21.10.2026
14:36
21.10.2026
14:34
21.10.2026
14:02
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
















