Ion Diacov ar putea fi nevoit să plece din Procuratură?
2313
trm.md Procurorul general Corneliu Gurin le dă un semnal procurorilor care nu sunt de acord cu conceptul de reformare a Procuraturii Generale (PG). Într-un interviu acordat portalului „Moldova Curată”, Gurin declară că cei care nu se vor regăsi în procuratura reformată, vor avea o perioadă de grație, perioadă în care vor avea posibilitatea să demonstreze noile aptitudini, iar dacă se va ajunge la situația că nu fac față noilor cerințe, vor fi nevoiți să plece.
Gurin confirmă că în cadrul PG există nemulțumiri față de unele modificări care urmează a fi adoptate prin reformarea instituției.
Potrivit lui, acestea țin de afectarea confortului personal al procurorilor, de eliminarea gradelor militare și renunțarea la uniformă. „Fiecare om dorește să-și asigure un anumit confort în activitatea pe care o desfășoară. Orice reformă sau schimbare le afectează confortul, trebuie să învețe mai mult, trebuie să-și concentreze activitatea pe alte lucruri și, elementar, foarte mulți își fac griji chiar pentru locul de muncă”, a explicat Gurin.
Totuși, explică procurorul general, nu există scopul de a reduce numărul de procurori.
„Cei care sunt în sistem și vor să muncească și să avanseze în cariera de procuror, dar și să se adapteze noilor sarcini, vor rămâne cu siguranță și vor avea succes”, concretizează el.
Precizăm că unul dintre cei mai înverșunați critici ai conceptului de reformare a Procuraturii este procurorul municipiului Chișinău, Ion Diacov.
03.08.2021
14:39
3899
Un ex-PROCUROR general, despre intenția PAS de a evalua judecătorii și procurorii: „Dacă nu sunt doriți anumiți oameni, atunci trebuie DEMIȘI. Codașii pot fi considerați „integri”, dar nu se poate miza pe rezultate serioase din partea lor”
10.11.2020
10:39
4150
Diacov a PIERDUT controlul în PD. Acesta a încercat să-și convingă colegii să rămână alături de SOCIALIȘTI până în ultimul moment
05.05.2020
14:03
12955
VIDEO // Noi DEZVĂLUIRI despre întâlnirea de la hotelul „Luna”: „Nichiforciuc a VÂNDUT deputații PD lui Dodon”
28.02.2020
16:35
41519
Voronin nu-l mai IARTĂ pe Diacov și spune tot ce știe despre „organizația CRIMINALĂ” a democraților. Liderul fracțiunii PD ar fi ridicat lunar 10 000 de euro de la Plahotniuc: „Există și alte cifre mult mai SOLIDE”
28.02.2020
11:24
6967
Diacov face DEZVĂLUIRI, în premieră, despre venirea la PD a celor 14 „transfugi” din PCRM. Voronin ar fi luat BANI grei pentru plecarea a cel puțin opt deputați la PD: „De la cine? Toată lumea știe”
29.01.2020
12:23
5531
CULISE // Maia Sandu s-a întâlnit cu Stoianoglo și dânsa L-AR FI ACCEPTAT în funcția de procuror general: „Stoianoglo a fost sculat la ora 2.00 noaptea și chemat…”
11.12.2018
15:28
2238
Ex-procuror general, numit magistrat la Curtea Constituțională
17.11.2017
13:20
4064
Diacov e DERANJAT de prezența excesivă a lui Băsescu în R. Moldova: „A crezut că e MESIA pentru Moldova. Să stea ACASĂ la el, ne descurcăm și fără el aici”
24.08.2017
12:00
5786
Timofti REGRETĂ că nu l-a desemnat PREMIER pe Vlad Plahotniuc? „Cred că, dacă domnul Plahotniuc era premier, era mult mai bine”
16.02.2017
10:44
4328
Mai depune R. Moldova în 2018 cerere de ADERARE la UE, așa cum spunea Lupu? Diacov oferă RĂSPUNSUL așteptat de toată lumea
27.02.2026
20:46
0
Moldova se încălzește sâmbătă, 28 februarie 2026
27.02.2026
20:04
66
Angajați Google și OpenAI se aliază cu Anthropic împotriva presiunilor Pentagonului pentru acces nelimitat la AI
27.02.2026
19:43
239
Perplexity lansează Computer, un super‑agent AI cu 19 modele, pariat pe utilizatori „multi‑model” și abonamente scumpe
27.02.2026
19:10
325
Haos la vârful CISA: directorul interimar Madhu Gottumukkala, schimbat după un an de scandaluri, erori de securitate și concedieri masive
27.02.2026
17:48
331
Cercetătoarele din Republica Moldova, premiate de Ministerul Educației și Cercetării pentru excelență în știință și promovarea egalității de gen
27.02.2026
17:27
345
Profesorii vor putea lucra de acasă în vacanțele elevilor, cel mult două zile pe săptămână la școală
27.02.2026
16:42
363
OpenAI atrage 110 miliarde de dolari de la Amazon, Nvidia și SoftBank, în una dintre cele mai mari finanțări private din istorie
27.02.2026
15:59
378
Coreea de Sud relaxează restricțiile și permite Google Maps să funcționeze complet, sub reguli stricte de securitate
27.02.2026
15:57
423
Ministerul Energiei caută firme pentru investiții majore în modernizarea sistemelor de termoficare din Chișinău și Bălți
27.02.2026
15:11
486
MEC lansează consultări publice asupra noii Concepții a disciplinei „Limba rusă” în școlile cu predare în limba română
27.02.2026
13:47
427
Autoritățile de la Chișinău infirmă existența unui embargo ucrainean asupra vinurilor moldovenești
27.02.2026
12:52
511
Bărbat de 39 de ani, trimis în judecată pentru omor după o beție la Narcologie, în Codru
27.02.2026
12:45
533
Experiența Republicii Moldova în remedierea la matematică, model de bune practici prezentat la un workshop strategic la Iași
571
Tânără dependentă de Instagram și YouTube își acuză în instanță copilăria „răpită” de rețelele sociale în primul proces major contra Meta și Google
27.02.2026
11:10
729
INVESTIGAȚIE // Rețeaua FSB în politica de la Chișinău: Cum coordona un locotenent-colonel rus acțiunile a doi moldoveni pentru a influența alegerile
27.02.2026
10:53
526
Interes sporit pentru certificarea competențelor de comunicare în limba română: peste 900 de candidați înscriși la examenul din februarie–martie 2026
27.02.2026
10:30
560
Polonia pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 15 ani și amenzi pentru platformele care nu verifică vârsta utilizatorilor
27.02.2026
10:00
596
Administratorul unei întreprinderi municipale din Anenii Noi, judecat pentru deversarea apelor uzate neepurate în râul Bâc, cu prejudiciu de peste 1,3 milioane lei
503
Sculptură 3D și inteligență artificială: elevii din Coventry și Warwickshire învață altfel la școală
584
Părinți îngroziți de un „război al școlilor” în Northampton promovat pe rețelele sociale
27.02.2026
08:10
615
Horoscopul zilei 27.02.2026
27.02.2026
05:49
792
Washingtonul prelungește vânzarea activelor Lukoil pentru a spori presiunea asupra Rusiei în negocierile de pace pentru Ucraina
27.02.2026
02:57
741
Netflix se retrage din cursa pentru Warner Bros. Discovery, lăsând Paramount-ul lui Ellison să preia HBO și CNN
27.02.2026
00:52
742
Zelenski anunță o posibilă întâlnire SUA-Ucraina-Rusia la Abu Dhabi, la începutul lui martie, după progresele negocierilor de la Geneva
26.02.2026
23:30
854
Turcia: avionul F-16 prăbușit la granița cu Bulgaria urmărea o urmă radar neidentificată, cauza accidentului rămâne necunoscută
26.02.2026
21:10
596
Moldova sub cer mai senin – prognoza pentru vineri, 27 februarie 2026
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.20
1 USD
17.12
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














