INTERZIȘI la frontieră: ZECI de moldoveni care mergeau în Rusia au fost întoarși din drum în doar o săptămână
3750
În ultima săptămână a lunii iulie și primele două zile din luna august curent, 21 de cetățeni moldoveni au primit refuz de intrare în Federaţia Rusă, iar alți cinci au fost deportați. În Uniunea Europeană a fost limitată intrarea pentru opt conaționali și trei au fost deportați.
Tot în acest timp, polițiștii de frontieră au reținut peste o sută de persoane care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a R. Moldova.
Cele mai multe dintre acestea – 31 la număr, au fost reținute pentru că au încălcat regimul frontierei de stat și al punctelor de trecere, 30 de cetățeni au depășit termenul de ședere pe teritoriul R. Moldova. Totodată, 27 de persoane aflate în conflict cu legea și patru unități de transport, care erau anunțate în căutare, au fost reținute în punctele de trecere a frontierei. Încălcări au mai fost depistate și pentru fals în acte de călătorie și tentativă de transportare ilegală a mărfurilor nedeclarate peste frontiera de stat.
În doar o săptămână, polițiștii de frontieră au înregistrat peste 400 de mii de traversări ale persoanelor și peste 90 de mii ale mijloacelor de transport.
Tot în această perioadă, 41 de cetățeni străini au primit refuz de a intra în R. Moldova.
24.04.2026
17:49
06.02.2017
13:16
09.06.2016
09:46
20.05.2016
15:55
06.05.2016
16:01
28.04.2016
16:15
09.04.2016
12:24
08.04.2016
17:30
28.03.2016
11:19
25.03.2016
10:48
08.03.2016
18:01
07.03.2016
17:32
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
30.10.2026
19:17
30.10.2026
18:46
30.10.2026
18:41
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026
















