INTERVIU // Igor Munteanu: „Adoptarea unui sistem uninominal este un REGRES în acest moment pentru construcția politică a R. Moldova”

Corupția actuală din sistemul de partide politice al R. Moldova este „înfiorătoare”, autoritățile responsabile nu s-au ocupat niciodată la modul serios de acest lucru, iar proiectul înregistrat de democrați în Parlament cu privire la introducerea votului uninominal nu prevede soluționarea acestei probleme.

„Am aflat de la deputatul PD Sergiu Sârbu că „noul sistem nu-și propune să rezolve problemele de corupție politică”. Scurt și clar. Mi se pare și acum un răspuns inadecvat din partea unui autor de modificări electorale”, declară Igor Munteanu, director executiv al IDIS „Viitorul” într-un interviu pentru Ziarul NAȚIONAL.

Fostul Ambasador al R. Moldova în SUA este de părere că un sistem electoral uninominal ar fi cu siguranță mai scump, mai puțin reprezentativ, mai supus controlului „sacilor de bani”, care „vor sta la pândă să-i cumpere pe cei care se vor încumeta să candideze pe 101 circumscripții uninominale” și nu va rezolva deloc problemele actualului sistem electoral. Iar cetățenii acestui stat „nu merită să achite costurile unor asemenea experimente”.

Care este alternativa propusă de Igor Munteanu, aflați din interviul de mai jos.

Dle Munteanu, două fundații germane, în parteneriat cu IDIS „Viitorul” și „ADEPT”, au organizat, sâmbătă la Chișinău, o conferință internațională privind schimbarea sistemului electoral din R. Moldova. Care ar fi principalele concluzii ale acestei dezbateri?

O concluzie majoră este că democrația din R. Moldova rămâne fragilă și atacată sistematic printr-o vendetă a unor influente grupuri economice. Democrația este despre respectarea regulilor, procedurilor, normelor, apropierea de aceleași valori, dialogul conceput ca o formă de creare a solidarității organice într-o societate, iar atunci când grupuri influente doresc să captureze statul, acestea încearcă să inventeze o agendă falsă.

O altă concluzie vine în sprijinul unui rol sporit al societății civile față de fundamentele democrației constituționale. Într-un stat slab, erodat de corupție, de lipsuri economice, de puteri hibride înșurubate în țesătura eșaloanelor de la guvernare există tentația neînfrânată a unor politicieni de a privatiza exercițiul puterii în stat, marginalizând opoziția, discreditând oponenții într-o manieră în care puterea politică nu mai simte nevoia de a se raporta la alte forțe din societate. Pentru că, în mod necritic, ea, puterea, crede că este egală cu poporul.

Această putere, adică Partidul Democrat care a ajuns deja la 40 de deputați în Parlament, tocmai a anunțat astăzi că a strâns „peste 800 de mii” de semnături în favoarea sistemului de vot uninominal…

Este ceea ce Giovani Sartori califica, la vremea sa, drept „demolatrie” - când partidele vorbesc excesiv despre popor, fără a-i acorda de fapt nicio atenție. „Demolatrul” vorbește însetat despre vocea poporului (sondaje), își rupe cămașa de pe sine de grijile cetățeanului abstract, dar sfârșește prin a-i atribui acestui cetățean propria percepție și propria opinie, pentru că în cele din urmă „eu sunt statul”.

Primele zece teme care-l frământă pe cetățean sunt legate de locuri de muncă, ajutoare sociale, familie, copii, educație, drumuri, servicii medicale, nu există nimic care ar sugera că-l bate pe cetățean grija sistemului electoral. Asta-i ceea ce spun sondajele, însă dacă partidul ordonă, atunci poți scoate din interpretările făcute pe marginea temelor din sondaje cam tot de ce are nevoie un partid ca să nu fie uitat de lume. Un fel de reinventare a partidului totalitar sub ambalajul populismului ieftin.

La conferință am văzut opinii în favoarea sistemului de vot uninominal, exprimate în special de apropiați ai PD, și opinii contra ale principalelor partide de opoziție, societății civile și oaspeților din afară. Una dintre temeri era că în R. Moldova s-ar putea repeta situațiile din România și Ucraina, unde în Parlament au ajuns nu neapărat candidații cei mai integri, dar cei care aveau bani. Care ar fi principalele riscuri pentru R. Moldova în cazul unui sistem electoral uninominal?

În calitate de co-organizator al acestei conferințe merituoase, pot spune că discuțiile purtate sâmbătă în acest format au fost foarte generoase și productive. Dezbaterile au fost veritabile, deschise tuturor celor interesați, inclusive, deloc trucate și controlate pe criterii de loialitate politică sau ideologică. Conferința a inclus numeroși experți locali și străini, politicieni autohtoni, dar și europarlamentari, ziariști și profesori universitari, astfel încât toți cei prezenți au putut reflecta asupra expunerii autorilor acestui sistem majoritar-uninominal prin argumente și contra-argumentele expuse.

Cred că am dat un exemplu de bună organizare, fără a ne poziționa în favoarea unui curent de opinie sau altul. Dar... „mi-e prieten Brutus, însă mai prieten îmi e adevărul!”. Este foarte clar că prezentările făcute în folosul sistemului uninominal au fost slabe și neconvingătoare.

Am putut urmări o inflație de populism semidoct pe tema fredonată de persoane înregimentate de PD la tema „votul tău, deputatul tău”, ignorându-se cu bună știință problemele reale și grave ale actualului sistem de organizare politică: finanțarea netransparentă a partidelor, inegalitățile în materie de resurse alocate pentru partide, folosirea resurselor administrative, includerea în listele electorale a unor persoane cu grave probleme de integritate, sub-reprezentarea unor grupuri naționale și a femeilor, gravele probleme de reprezentare regională, inclusiv din cauza statutului de teritorii ocupate pentru Transnistria, tentația de a repudia voința cetățenilor din străinătate de a vota în alegeri. Toate acestea fac împreună obiectul unor nenumărate opinii transmise din partea Comisiei de la Veneția și OSCE/ODIHR la adresa autorităților.

Nici CEC și nici Ministerul Justiției nu-și onorează obligațiile înscrise în legea existentă cu privire la monitorizarea finanțării partidelor politice, neavând servicii de audit intern și având posiblități limitate de a implica alte autorități. Dublarea de competențe și acționarea doar în cadrul campaniilor politice consumă atenția publică doar pe anumite infracțiuni minore, irelevante pentru tabloul general al alegerilor. Cum mai poți sancționa un politician care a folosit bani din off-shore pentru a fi ales președinte, după avizul Curții Constituționale și încheierea definitivă a procedurilor prevăzute de Codul Electoral?

Cum?

Astăzi, în niciun fel. Ce folos că oferim bani partidelor politice din bugetul public, câtă vreme nu limităm plafonul finanțărilor individuale, care permite unor șomeri să finanțeze cu sute de mii de lei anumite partide politice pe care nici măcar nu le cunosc, ori funcționari de stat să contribuie cu bani pe care nu i-ar fi ridicat nici în zece ani.

Foarte curios - plafonul permite donații pentru partide de la persoane fizice în valoare de până la 200 de salarii medii lunare pe economie, adică de peste un milion de lei, iar de la persoanele juridice - de 400 de salarii medii lunare pe economie, peste două milioane de lei. Totodată, raportarea surselor financiare este lăsată pe seama partidelor, în timp ce în Franța plafonul contribuțiilor private nu depășește 400 de euro, iar în Belgia - 500 de euro.

Corupția actuală în sistemul de partide politice este pur și simplu înfiorătoare. Surse imense sunt tocate în cadrul acestui sistem, autoritățile ocupându-se de plevușcă, nu de marii rechini, care-și pot ascunde simplu afacerile.

Am aflat, cu prilejul acestei conferințe, de la deputatul PD Sergiu Sârbu că „noul sistem nu-și propune să rezolve problemele de corupție politică”. Scurt și clar. Mi se pare și acum un răspuns inadecvat din partea unui autor de modificări electorale.

Dacă partidele sunt vinovate de actuala criză de încredere din partea cetățenilor, ar fi bine să identificăm problemele pe care le creează acestea și să încercăm a rezolva sistemic criza. Ori poate membrii PD consideră că ei nu mai reprezintă un partid, ci un concern economic, doar în mod accidental bucurându-se de anumite privilegii de a se afișa ca deputați ori ca miniștri ai Guvernului R. Moldova? Cum spunea mucalitul Senator McCain, ai impresia uneori că un anumit stat la care se referea „acționează camuflat sub o stație de benzină”.

Ce probleme poate rezolva un nou sistem electoral, dacă nu-și propune să rezolve deficiențele sistemului de partide politice, de reprezentare regională, dar aici, atenție, ar trebui ca hotarele electorale să coincidă cu hotarele stabilite printr-o reformă teritorial-administrativă credibilă și în folosul dezvoltării social-economice, nu ceea ce avem în acest moment – o pulverizare irațională pe raioane slabe și comunități depopulate.

Dle Munteanu, „dar are astăzi R. Moldova o diasporă”? Este întrebarea a doi comentatori apropiați promotorilor inițiativei, Victor Gurău și Cornel Ciurea, pusă în cadrul aceluiași eveniment, la care am vrea să aflăm un răspuns de la Dvs., inclusiv în calitatea de fost Ambasador al R. Moldova în SUA…

Răspunsul meu este următorul: Republica Moldova are o diasporă în formare, tânără, fragilă, dar care se întărește tot mai mult ca urmare a faptului că o bună parte din aceste valuri de emigrație masivă din R. Moldova ajunge la concluzia că nu vor mai reveni din rațiuni de familie, carieră, oportunități pe care nu le pot găsi acasă. Și, atunci, emigrația se transformă în diasporă. Posibil că nu putem vorbi despre diasporă în cazul studenților ori persoanelor aflate la munci sezoniere în străinătate, dar există totodată comunități viguroase în America de Nord și UE în care această diasporă este reală și puternic implicată civic.

Sigur, nu ne putem compara cu viguroasele comunități diasporale armenești, ucrainești, evreiești, care sunt niște micro-cosmosuri sociale în sine. Sunt de zece ori mai mulți armeni în afara țării decât în ceea ce numim noi astăzi Republica Armenia. Tot astfel, există peste 800 000 de lituanieni în a treia-patra generație în SUA, mulți dintre ei în jurul centrului metropolitan Chicago, peste două milioane de ucraineni în SUA și Canada, cu siguranță aceste diaspore sunt niște magneți veritabili ai interesului pentru țările lor de origine. Aceste diaspore sunt relativ stabile, articulate, organizate în jurul unor centre comunitare puternice.

Foarte multe dintre aceste structuri nervoase ale sistemului diasporal nu există în cazul emigrației originare din Republica Moldova, însă despre acest lucru am putea vorbi cu alte ocazii. Cert este că-i imoral și incorect să refuzi persoanelor cu cetățenia R. Moldova dreptul de a participa în procesul politic – inclusiv prin intermediul votului în străinătate. Încă mai sper că autoritățile responsabile de alegeri, CEC, vor putea pune în funcție votul electronic, la fel ca alte țări, cum ar fi Estonia în care s-a mers conștient pe incluziune cetățenească, rezolvându-se în acest fel gravele probleme legate de costuri, administrare, evitarea unor situații ridicole, cum au fost la ultimele alegeri, în care o bună parte din cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot a fost ținută în condiții umilitoare în afara procesului electoral.

Deși am văzut opinii destul de critice la adresa acestei inițiative, inclusiv de la câțiva europarlamentari, Partidul Democrat a anunțat astăzi că este decis s-o promoveze și are voturile necesare în Parlament ca să o voteze. Mai au rost, în asemenea caz, discuțiile?

Niciodată nimic nu-i încheiat până în momentul când problemele ridicate nu-și găsesc o soluționare rezonabilă. Parlamentul a mimat niște discuții până acum, oferind niște explicații-surogat la probleme false sau mulate pe interes, nu pe probleme concrete. Rămân suspendate în aer discuțiile despre motivele pentru care ar trebui să renunțăm la un principiu constituțional „orice mandat imperativ este nul”!

Aici se vor da încă multe bătălii deloc ușoare. Într-un sistem democratic fragil, imunitatea parlamentară reprezintă un scut de apărare contra abuzurilor unui sistem judecătoresc controlat. Autorii sistemului uninominal propus de PD încurcă concepte elementare de „revocare” și „ridicare” a imunității, manifestând un primitivism juridic de speriat.

Tot astfel, este neclar cum se vor redesena colegiile electorale, care nu coincid cu actualele unități administrativ-teritoriale și care s-ar putea face la discreția CEC, or noi știm că aceasta va naște suspiciuni de voluntarism, ceea ce în practica internațională se numește Gerrymandering.

În plus, nu este clar din avizul prezentat cât ne va costa un sistem cu 101 circumscripții uninominale. Se știe că nu este nimeni mai darnic cu banii publici decât politicienii care nu au nicio răspundere în fața opiniei publice. Asistăm în acest moment la o situație foarte stranie în care un partid cu rating ridicol de mic, aproape sub pragul de trecere, conform sondajelor de opinie la care tot fac trimitere emisarii săi, susține că știe ce vrea poporul, probabil pentru că a investit în campania sa de consultare cu cetățenii, echivalentă de fapt cu o campanie de PR politic, și vrea să adopte schimbarea sistemului electoral cât mai rapid, poate chiar înainte de sărbătorile de Paște, pentru a crea o poziție de negociere cu anumite organisme politice, despre care se știe că se vor opune. O decizie care va diviza cu siguranță și mai mult societatea noastră.

Vreau să menționez aici că Partidul Democrat vorbește aproape în termeni mistici despre ce vrea poporul, uitând că poporul se simte scârbit în egală măsură de orice fel de politicieni, inclusiv de cei care-i folosesc numele în interes meschin. Transformarea poporului într-un fetiș este însoțită, în realitate, de afișarea unui dispreț cras față de oamenii reali, față de prioritățile lor. De la Robespierre încoace, istoria politică a colectat suficiente dovezi despre cum se transformă, în practică, mistica idealurilor în inversul lor, într-o mistică care cere și justifică vărsarea de sânge, căutarea de dușmani, găsirea lor și instalarea controlului total pe care, aparent, anumite personaje provenite din mediul de business ar dori să-l îmbrățișeze ca pe un trend la modă.

Un businessman în politică se mișcă uneori ca un urs într-o porțelănărie, rupe, sparge cam tot de ce se atinge, pentru că foarte des încurcă ideea de eficiență și interes personal cu cea de oportunitate și de interes public.

Există voci care afirmă că, prin această inițiativă, PD și-ar dori să se mențină cu orice preț la guvernare, dat fiind faptul că stă destul de prost în sondaje, dar există și persoane care afirmă că, de fapt, principalul partid de la guvernare ar intenționa, prin votul uninominal, să oprească ascensiunea socialiștilor proruși. Dvs. ce credeți că s-ar urmări prin promovarea sistemului uninominal în R. Moldova?

Este de înțeles ca orice organism complex, și vorbim în acest fel despre orice organism social, inclusiv despre partide politice, își dorește să rămână activ, viu cât mai mult timp posibil, dar acest scop nu trebuie să fie advers celui de dezvoltare socială și politică. Or, adoptarea unui sistem uninominal este un regres în acest moment pentru construcția politică a Republicii Moldova. Această decizie eludează problemele reale ale sistemului politic și dă răspunsuri false sau eronate la agenda politică reală.

Nu cred că poți opri avalanșa nostalgicilor „pro-Kremlin” procedând exact la fel ori chiar mai abitir pentru a le anticipa mișcările. Să lăsăm metaforele zaharoase pe seama comentatorilor de curte. În realitate, PSRM nu ar fi devenit ceea ce este acum, dacă actualii autori ai sistemului uninominal nu ar fi stimulat creșterea acestui val de insatisfacție prin corupție, impunitate și lăcomie. Statul de drept nu funcționează cu viteză manuală, ci numai prin proceduri, legi stabile, instituții depersonalizate, stat de drept. Dacă nu te conduci de această trigonometrie a procesului politic, nu faci decât să accelerezi aducerea nostalgicilor la putere, iar între timp îți risipești orice brumă de încredere și decență pe care ai fi putut-o obține pe alte căi.

Situația în care Guvernul se sprijină numai pe voturile PD și pe un număr de două ori mai mare de transfugi din alte partide produce ilegitimitate – o substanță pe care n-o poți pipăi, cântări, dar pe care o simți în atitudinile exprimate față de regimul existent. Democrația este sistemul care convertește permanent majoritățile la guvernare în opoziție și invers, iar respectarea regulilor, căutarea de soluții prin dialog și consensualitate este singura cale care duce spre, ca să folosim expresia lui Tenghiz Abuladze din filmul georgian „Spovedirea”, spre biserică. O spunem metaforic, pentru că suntem într-o Săptămână a Patimilor.

Dacă admitem că democrații își vor duce planul la bun sfârșit, probabilitatea fiind destul de mare, odată ce au anunțat că au suficiente voturi în Parlament și se acoperă cu cele 800 de mii de semnături, puteți schița „portretul” viitorului Legislativ din R. Moldova? Cum credeți că va arăta acesta?

Nici nu vreau să mă gândesc. Ar fi un fel de hibrid între tanc și veioză. La conferința din 8 aprilie s-a vorbit pe larg despre riscurile și pericolele pe care unii politicieni, agramați și incompetenți (intellectually abridged), tind să le ignore ori să le subestimeze. Un sistem electoral uninominal gândit să rezolve probleme ar fi cu siguranță mai scump, mai puțin reprezentativ, mai supus controlului „sacilor de bani”, care vor sta la pândă să-i cumpere pe cei care se vor încumeta să candideze pe 101 circumscripții uninominale.

Până la urmă, cei aleși în aceste colegii electorale vor ajunge oricum la partidele mari, care însă vor rămâne cu aceleași defecte și cicatrici cunoscute în prezent și menționate mai sus, și care nu vor avea niciun stimulent să gândească altfel lucrurile decât până azi: de justiție își vor aduce aminte numai atunci când vor trebui să-și bage oponenții la închisoare, iar de alegători își vor aduce aminte numai atunci când se vor aștepta la alegeri, ceea ce pune capăt oricăror iluzii că aceste schimbări ar putea oferi satisfacție oamenilor necăjiți, cu probleme reale, dinafara capitalei.

Acest sistem uninominal va fi, dacă vreți, belciugul unui sistem clientelar consacrat, foarte aproape de regimul de tip belarus, fără justiție, fără partide de opoziție, cu centrul puterii reale înfipt în afara sistemului oficial de puteri ale statului – un sistem hibrid pur sânge. Nu cred că merită cetățenii acestui stat să achite costurile unor asemenea experimente. Alternativa este mobilizarea civică și readucerea instituțiilor democratice pe linia de plutire, în consens cu instituțiile politice europene.

Dle Munteanu, vă mulțumim pentru interviu!