INTERVIU // Horia-Roman Patapievici: „Centrul modernizării se mută”

Paradox // „Cea mai puternică civilizație, cea pe care o reprezentăm, știe cum să distrugă pământul, dar nu știe cum să… formeze un adolescent”

Filosoful și scriitorul Horia-Roman Patapievici a susținut o comunicare despre „omul recent”, în cadrul conferinței științifice internaționale „Omul nou al Europei: modele, prototipuri, idealuri”, organizată de Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu Fundația „Konrad Adenauer” și Institutul Cultural Român. Prelegerea Domniei Sale a fost o pledoarie pentru modernitate, dar nu fără a formula mai multe critici în adresa omului modern al Europei: omul care și-a transformat mijloacele în scopuri, omul rupt de tradiție, omul care a ajuns să nege creștinismul, chiar dacă democrația s-a dezvoltat doar datorită creștinismului, aceasta fiind de esență evanghelică.

Stimate domnuleHoria-Roman Patapievici, aș vrea să începem discuția de la una din ideile care deschid cartea „Omul recent”, ideea de bună măsurăși cea de „discernământ al modernizării”, care dă și titlul unei alte cărți pe care o semnați. Cine este în drept să dicteze această bună măsură? Sau care sunt mecanismele prin care se definește acest discernământ?

Discernământul nu este al unui om. Este..., îmi vine să spun, al unui tip uman. Procesul modernizării și modernitatea ca atare a creat în funcționarea ei sociologică și istorică un anumit tip de discernământ. Un discernământ din care tradiția nu este exclusă. Pentru că modernitatea, în contra viziunii, să spunem, revoluționar militante, modernitatea ca ruptură față de tradiție, datorează totul, mai puțin accentele care îi sunt proprii, tradiției. Deci, discernământul este un fenomen complex. Iar moderația de care vorbeam – eu l-am citat acolo pe Socrate, este un concept central atât al culturii grecești, cât și al culturii creștine. Cele două moderații sunt definite diferit. Dar îmi vine să spun că structura morală care este asociată celor două definiții de moderație este la fel, este identică.

În cazul României, al R. Moldova, modernitatea vine pe o filieră străină – din Europa, din lumea occidentală. Cum să producem o modernitate autohtonă fără să o ignorăm pe aceasta din afară?

Modernitatea este cosmopolită. Ea a apărut într-o anumită zonă a lumii, dar ea este ca și știința modernăa naturii. Știința este engleză, germană, japoneză, rusească? Nu e. Capitalismul ce este? E inventat de americani, de francezi, de englezi? Nu. Astea sunt forme care, ca toate lucrurile din istoria umanității, apar la un anumit moment, doar că unele rămân locale pentru că sunt locale, iar altele s-au născut local, dar sunt universale. Capitalismul este universal, oricine-l face și oricine-l face la fel și-n Africa, și-n Japonia, și-n Coreea, și-n țările în care a fost inventat. Deci, modernitatea este o structură care, deși a apărut în Occident, nu este occidentală, este o structură universală. Dovadă este că ea este formula primei civilizații cu adevărat globale. Toată lumea se îmbracă ca dumneavoastră. Indiferent de cât de mulți bani au. În Africa tot la fel se îmbracă. La fel sunt făcute ceasurile. Telefoanele sunt la fel făcute.

Pentru noi este crucial modul în care ne modernizăm. Vestea proastă este că vom fi mereu în decalaj față de centrele de modernizare. Vestea bună este că țările care au fost centri ai modernizării acum 200 de ani, nu mai sunt. Centrul modernizării se mută. E foarte posibil ca peste o generație centrul modernizării să fie în Asia.

În ce conjuncturi s-ar putea să se apropie și de spațiul românesc?

Dacă vom fi creativi, pentru că... cum devii centru?Sunt unele condiții care nu fac România plauzibilă. Este un centru demografic, adică cu o populație masivă. În al doilea rând, este un centru cu piață capitalistă puternică. Deci, economia duduie în zona aia. Și invenția tehnologică, științifică și culturală este explozivă. America adevenit centrul lumii – e foarte interesant – numai după al Doilea Război Mondial, când centrul cultural al lumii s-a mutat de la Paris la New York. Creativitatea culturală, inovația culturală, capitalismul, demografia, invenția tehnologică, astea merg împreună. Așa că nu există o lege a naturii care să spună că cine a inventat modernitatea o va administra până la sfârșit. Nu. Marea Britanie nu mai e centrul modernității. Sunt Statele Unite și e posibil ca de la ei să meargă la chinezi. Și nu în toată China, în anumite zone din China, pentru că China este un conglomerat uriaș.

În ce fel ar trebui să regândim sau cu ce logică ar trebui să reinvestim tradiția ca să fie funcțională în modernitate?

Părerea mea, care nu e populară astăzi, este că cine-și uită tradiția, va dispărea. Doamnă, va dispărea! Chiar dacă are capitalism, chiar dacă are demografie – fiindcă își pierde identitatea adâncă, nu spun identitatea culturală, pentru că asta e superficială. De identitatea fiecărui om ține mult mai adânc faptul că are ca părinți pe mama lui și pe tatăl lui, și ca bunici - pe bunicii lui,și nu pe alții, asta este cel mai adânc lucru. Limba lui este cel mai adânc lucru, pentru că modul în care el are acces la sentimentele lui sufletești și la gândurile lui e limba. Asta e mult mai adânc decât culturalul sau decât religiosul. Că astea pot fi schimbate. Deci, dacă ne pierdem identitatea culturală, dis-pă-rem.

Unii – tineri de stânga, școliți în Occident –, vă consideră tradiționalist sau conservator, alții – naționaliști –, prea modernist sau că sfidați valorile naționale. Dumneavoastră ce vă considerați?

Eu cred că amândouă tabere se înșală profund și că ambele tabere confundă, de fapt, mijloacele cu scopurile. Eu pretind că țin de tradiția centrală a Europei. Este tradiția care din punct de vedere politic se situează la centru – nu pe dreapta, nu pe stânga, statul de drept și domnia legii așa cum Locke a formulat „rool of law”, la centru situează drepturile omuluiși –capitalismul – nu la dreapta, cum se crede de obicei, și tot în centru situează ceea ce eu numesc separarea puterilor în cosmos. Adică, statul este separat de biserică, religiosul este distinct de politică, așa cum Hristos a spus-o: „Dați Cezarului ce-i al Cezarului” – este domeniul politic, „și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”. Asta sunt eu.

Vă mulțumesc foarte mult pentru disponibilitatea de a dialoga.