INTERVIU // Emilian Galaicu-Păun: „Traducătorul Adam J. Sorkin a spus că dacă poate traduce poezia mea, înseamnă că poate orice”

Emilian Galaicu-Păun: „Dacă vrem să avem cetăţeni educaţi (şi care nu votează cu… rânza!), poate că ar merita un efort conjugat al Ministerului Educaţiei şi al Culturii pentru primenirea bibliotecilor şcolare & săteşti, doar că nu de formă, ci în baza unor selecţii cât mai competente. O comisie alcătuită din scriitori, editori, bibliotecari şi funcţionari ai respectivelor ministere ar putea opera o asemenea schimbare, punându-le la îndemână copiilor (dar şi profesorilor de la sate, o verigă importantă) cărţi adevărate, în ediţii recente, ale autorilor noştri şi din literatura universală. Ar dura poate un an, hai doi-trei, o revizuire completă a bibliotecilor şcolare/ săteşti din republică; dar îţi dai seamă ce instrument performant le-am pune în mână copiilor chiar prin aceste biblioteci aduse la zi”.

Irina Nechit: Dragă Emilian Galaicu-Păun, felicitări pentru ediția americană a volumului „Arme grăitoare” („Canting Arms”) apărută la Editura Deep Vellum, Dallas, Texas, SUA. Traducerea îi aparține lui Adam J. Sorkin, prefața e semnată de Ilya Kaminsky. Poezia ta, acum în versiune engleză, urmează a fi descoperită de noi și noi cititori. Ce schimbări a adus în viața ta acest eveniment?

Emilian Galaicu-Păun: Mulţumesc, dragă Irina! La drept vorbind, nu de ieri, de azi, poezia îmi tot schimbă viața – şi atunci când scriu, şi atunci când îmi lipseşte, iar eu trăiesc cu „spaima că n-aş putea spune nimic, pentru că totul e de nespus” (Rilke, Însemnările lui Malte Laurids Brigge). Dă-mi voi să reformulez întrebarea, în chip de răspuns: ce schimbări aduce poezia mea în viaţa celor care o citesc? (Altminteri, de ce-ar face-o?!) Pentru că lucrul acesta mi se pare esenţial în creaţie – să ieşi dintr-o carte (spectacol, concert, vernisaj, performance etc.) un alt om, oarecum transfigurat graţie catharsis-ului trăit „la cea mai înaltă ficţiune”.

Revenind la volumul meu din 2009, „Arme grăitoare”, sigur că m-a marcat apariţia acestuia, în excepţionala formulă grafică a pictorului Vitalie Coroban (coperta ediţiei americane preia tel quel ideea de la Cartier), poate şi din motiv că pusesem 10 ani distanţă de la „Yin Tine” (Ed. Vinea, 1999); cât priveşte „Canting Arms”, m-am bucurat mai mult pentru performanţa traducătorului Adam J. Sorkin şi echipei cu care a lucrat; nu-i de ici colea să tălmăceşti versurile unui – de la Ioan Moldovan citire – „doctor docent, savant, erudit, un impenitent experimentator al energiilor verbale moderne, postmoderne şi post-postmoderne ale limbii române”, căci „textele sale reclamă cititorului (ce să mai vorbim de bietul traducător?! – n.m., Em. G.-P.) o atenţie straşnică, cum şi o pregătire „profesională” de genul celei pe care o solicită textele unor Şerban Foarţă sau Luca Piţu”.

Ţin minte că l-am şi întrebat pe Adam, la un moment dat, între 4 (x 4, căci citiţi!) ochi: la ce-i trebuie lui, profesor emerit la câteva universităţi americane, să-şi mănânce zilele cu versurile mele – şi ştii ce mi-a răspuns? Că dacă poate traduce poezia mea, înseamnă că poate orice! Vorba vine: fiţi realişti – cereţi imposibilul! Ei bine, Adam J. Sorkin a făcut imposibilul şi încă – o spun în cunoştinţă de cauză – cu asupra de măsură!

Profesorul Adam J. Sorkin a avut multe întrebări către tine în procesul traducerii? Poezia ta e dificilă, probabil a avut mari dificultăți tălmăcind-o. Cine l-a ajutat?

N-ai să mă crezi – mi-a pus mai puţine întrebări decât m-aş fi aşteptat şi asta fiindcă a lucrat de fiecare dată „la patru mâini” cu o vorbitoare nativă de română (toate şi poete – Diana Manole, Claudia Serea, Lidia Vianu, Cristinei Cîrstea, Stefania Hîrtopanu –, mai puţin fiică-mea Rareşa), ceea ce a scurtat distanţa dintre versiunea originală şi cea englezească.

Din clipa în care am semnat cu Adam un contract de exclusivitate pentru traducerea poeziei mele în engleză, a avut mână liberă în toate privinţele – selecţie (i-am trimis de fiecare dată noile volume & antologii în pdf, uneori şi poeme aparte); co-traducătoare (sigur, m-am bucurat mult când a lucrat cu Rareşa, felicitându-mă pentru excelenta engleză a fiicei mele); publicaţii (reviste on-line, reviste literare, antologii); edituri (din câte ştiu, mai multe edituri au acceptat manuscrisul „Canting Arms”, mă bucur că a ales Deep Vellum, casa care a publicat „Solenoid”-ul lui Mircea Cărtărescu).

Mai trebuie spus şi faptul că, întocmai cum revăd anumite poeme de la o antologie la alta (doar „Gesturi” cunoaşte vreo 7 versiuni), şi Adam a re-tradus unele poeme, de pildă „fratele emil”, de trei-patru ori, exact câte versiuni succesive i-am trimis (pentru asta îi sunt recunoscător în mod deosebit!) – nu am ce face, aşa funcţionează poezia mea, prin rescrieri în serie. Nu ştiu cine ar mai fi avut atâta răbdare cu mine – doar regretatul Gerhardt Csejka a mai făcut-o, cu „Apa.3D” transpus în germană de tot atâtea ori câte versiuni revizuite a primit de la mine!

Cunoscutul poet american Ilya Kaminsky vorbește în prefață de „dialogul intercultural” din poemele tale. Ai avut nevoie de mai multe culturi ca să te formezi? Iar dintre poeții români, cine te-a cutremurat, cine te-a entuziasmat?

La modul ideal, ar fi trebuit să-i citesc pe marii poeţi în limbile în care aceştia şi-au scris operele, abia asta însemnând să te formezi cu adevărat. Sufăr că nu ştiu germana, să-i citesc pe Rainer Maria Rilke şi Paul Celan în original; mi-ar prinde bine şi la scrierea noului roman… N-a fost să fie – cine, în URSS de tristă pomină, învăţa limbi străine în speranţa unor călătorii în lumea largă?!

Compensez oarecum prin faptul că citesc autori aparţinând diferitor culturi, sigur în traducere, unele semnate de mari scriitori români. Mai mult ca niciodată, lumea mi se pare un sistem de vase comunicante, „metisarea” culturală îmbogăţind literaturile naţionale. Eu unul mă simt un cosmopolit de limbă română, care visează în franceză şi, din când în când, îl citeşte – pre limba lui – pe Osip Mandelştam, cum ai pune pătlagina pe rană. Cât despre poeţii români care m-au cutremurat/ entuziasmat, sunt mulţi şi buni, unii de geniu – ne prind zorii dacă facem vorbire despre fiecare…

Vei face o lansare a cărții „Canting Arms” la Chișinău? Vei invita actori sau elevi care să recite unele poeme ale tale în engleză?

Din surse demne de încredere – vorba vine –, ştiu că, în drum spre Odesa-i natală, Ilya Kaminsky s-ar putea să treacă prin Chişinău; m-aş bucura să facem o lectură „pe două voci” într-o librărie plină ochi de lume venită de bunăvoie să asculte poezie. Ar fi o minunată ocazie să ne cunoaştem şi în viaţă, nu numai din cărţi! (În paranteză amintesc că am scris cu încântare despre volumul său „Republica surdă”, scos la Casa de editură Max Blecher.)

Dat fiind că la noi tot mai mulţi tineri vorbesc engleza, de ce nu s-ar regăsi „Canting Arms” şi în librăriile din Iaşi, Chișinău, Cluj sau Bucureşti? (Nişte prieteni de-ai mei din Ţară au şi cumpărat-o de pe Amazon.) Dar, sigur, cartea trebuie să lucreze în Lumea Nouă, să prindă rădăcini în solul în care a fost răsădită, să dea rod în limba lui Walt Whitman & T.S. Eliot…

Vei merge în America la vreo manifestare consacrată volumului tradus?

Ar fi nemaipomenit să ajung la New York, nu-mi fac însă mari planuri – pe moment, sunt uimit că, în doar câţiva ani, două cărţi de-ale mele, romanul „Ţesut viu. 10 x 10” (tradus în engleză de Alistair Ian Blyth, „Living Tissue. 10 x 10”, Dalkey Archive Press, 2020), iar acum şi volumul de poeme „Arme grăitoare” au trecut Atlanticul.

Bineînţeles, n-am să refuz invitaţia – doar să vină! Altminteri, din fiecare călătorie ceva mai exotică am „scos” un text, în proză sau în versuri: China şi-a lăsat amprenta în Cap. 3-bis, „Milarepa Air Lines” din „Ţesut viu. 10 x 10”, Madagascar a intrat în „Poem Noir”; ce să mai vorbesc de ţările europene… Altminteri, am mai mulţi prieteni în SUA şi ar fi o minunată ocazie să-i revăd pe Andrei Codrescu, Dorin Tudoran, Sean Cottor ş.a., nu în ultimul rând pe Adam J. Sorkin.

Televiziunile din Republica Moldova difuzează o reclamă în care o voce spune: „Pentru o dezvoltare culturală armonioasă, citiți cel puțin o carte în fiecare lună”. Crezi că va avea efect această reclamă?

Din ianuarie 2005, prezint în fiecare luni seara o carte nouă la Radio Europa Liberă – crezi că moldovenii noştri s-au pus pe citit?! În toamna lui 2023 debuta, sub înaltul patronaj al preşedintei Maia Sandu, campania naţională „Cartea deschisă”, cu scriitori de la noi şi invitaţi din România mergând prin satele R. Moldova. Mărturisesc că am întâlnit copii foarte deschişi la minte, dar bibliotecile din localităţi arată jalnic, unele deloc primitoare! Or, se ştie că cititor nu te naşti, ci te formezi.

Ei bine, dacă vrem să avem cetăţeni educaţi (şi care nu votează cu… rânza!), poate că ar merita un efort conjugat al Ministerului Educaţiei şi al Culturii pentru primenirea bibliotecilor şcolare & săteşti, doar că nu de formă, ci în baza unor selecţii cât mai competente. O comisie alcătuită din scriitori, editori, bibliotecari şi funcţionari ai respectivelor ministere ar putea opera o asemenea schimbare, punându-le la îndemână copiilor (dar şi profesorilor de la sate, o verigă importantă) cărţi adevărate, în ediţii recente, ale autorilor noştri şi din literatura universală. Ar dura poate un an, hai doi-trei, o revizuire completă a bibliotecilor şcolare/ săteşti din republică; dar îţi dai seamă ce instrument performant le-am pune în mână copiilor chiar prin aceste biblioteci aduse la zi.

Ce citești în prezent? Poezia cui te-a emoționat?

Lecturile mele sunt, de peste 20 de ani, publice – fie în calitate de lector la volumele scoase la Editura Cartier, fie de autor-prezentator al rubricii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă. Din anul acesta, am încă o rubrică – lunară, de data asta – Cartea pe Repeat; tocmai am prezentat „Însemnările lui Malte Laurids Brigge”, de Rainer Maria Rilke, Editura Univers, 1982.

Citesc şi multă poezie, românească şi în traducere; două cărţi m-au răscolit în ultimii ani – „Sînt alta”, de Svetlana Cârstean, Nemira, 2020, şi „Kaddish”, de Radu Vancu, Casa de editură Max Blecher, 2023, la care se adaugă o a treia, „Introducerea în poezie”, de Ion Mureşan, Charmides, 2023, ca să fie… cu pereche (a patra n-o spun, asta ca să creadă fiecare că tocmai la cartea lui m-am gândit).

Mulțumesc și mult succes în continuare!

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964), poet, eseist, romancier şi traducător. Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005 autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii, din ţară şi din străinătate.